agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5594 .



Omagiu lui Brâncuși
articol [ Arte ]
Institutul Cultural Român din Madrid

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [NMP ]

2007-11-15  |     | 



Institutul Cultural Român din Madrid organizează expoziția omagială dedicată lui Constantin Brâncuși intitulată "Brâncuși: E=mc2”, a pictorului român Romeo Niram, deschisă între 16 Noiembrie și 12 Decembrie 2007, la sediul său din c/ Marques de Urquijo, 47, 1o-dcha., 28008 Madrid.

Cu prilejul vernisajului din 16 noiembrie, ora 19:30, vor avea loc două prezentări ilustrative:
Prof. Dr. María Begoña Fernández Cabaleiro va interveni cu o prelegere despre arta contemporană, intitulată “Pictură și Sculptură: Spațiu și Volum”. María Begoña Fernández Cabaleiro este Doctor în Istoria Artei, cu specializarea în Artă și Gândire Contemporană, precum și critic de artă, membră a Asociației Criticilor de Artă din Spania (AECA), autoarea a numeroase studii publicate în revistele de specialitate din Spania, și membră a Comitetului Spaniol de Istorie a Artei (CEHA).
Horia Barna, directorul Institutului Cultural Român din Madrid va face o prezentare însoțită de proiecții semnificative, intitulată “Cosmogonia lui Brâncuși”.
Acesta este primul din cele patru evenimente culturale organizate lunar de ICR Madrid pentru omagierea marilor personalități românești Constantin Brâncuși, Mircea Eliade, Eugen Ionesco și Emil Cioran, care vor cuprinde expoziții de pictură de Romeo Niram vernisajele fiind completate de conferințe și prezentări dedicate marilor creatori.

Romeo Niram s-a născut în 1974 și a studiat pictura la Academia de Arte Frumoase din București. A avut expoziții personale în România, Turcia, Germania, Portugalia și Spania. Dintre opere ale sale mai importante le menționăm pe cele din seria “Eseu despre Luciditate” (2006) și din ciclul “Brâncuși: E=mc2” (2007).
Acest din urma ciclu reprezinta o apropiere îndrăzneață intre Constantin Brâncuși și Albert Einstein, facută de Romeo Niram pe pânzele sale ce vor fi expuse la ICR Madrid. In eseul Lecția lui Einstein, criticul de artă Dan Caragea explică:

“(…) Chiar daca ecuația E=mc2, comportă o anume asimetrie, ideea transformării masei în energie și a energiei în masă ― conceptul masă-energie ― este fundamentală în mai multe din tablourile lui Niram ce vor fi prezentate în expoziția de la Institutul Cultural Român din Madrid (noiembrie-decembrie 2007). Mai mult, aș zice că pentru artist, aceasta este însăși Legea Universului.
O găsim în Brâncuși: E=mc2, I, adnotată pe masa de lucru, deasupra lui Narcis în insolitul coatelier (combinație între atelierul lui Brâncuși din Impasse Ronsin nr. 8 și cel al pictorului), pe Poarta Sărutului („dezbrăcată” însă de motive, cu excepția acelui „ou” al fuziunii, și fierăstruită în genul Coloanei, metaforă, la Niram, a spațiu-timpului), o regăsim în Geniu, o bănuim prezentă în „viitorul” număr al revistei «Niram Art» sau criptată pe portalul-covor din Brâncuși: E=mc2, II, o citim limpede, dublată, pe suportul ovoidului din Începutului Lumii, o privim, proclamată, în Cosmos, Die Gottesformel și Hologramă, o simțim în „radiațiile” prezente în toate aceste tablouri și, mai ales, în clepsidrele Coloanei niramine, „vecină” mereu luminii... Ea este Ecuația!
Să trecem acum la celălalt concept fundamental, cel al spațiu-timpului. Lumea, Universul, este cvadridimensională, după cum arătase Minkowski, și, în această Lume, Einstein aduce în discuție egalitatea dintre masa inerțială și cea gravitațională. Sistemele de coordonate la care ne-am putea raporta devin acum gaussiene (adică curbe), prin urmare: «Toate sistemele gaussiene sunt în esență echivalente pentru formularea legilor generale ale naturii». Acesta este principiul relativității generale. Într-un astfel de cadru referențial, corpul de referință (sistemele de coordonate) se deformează, devenind o «moluscă de referință», după însăși expresia autorului. Abia acum ne cutremurăm la ideea spațiului sferic tridimensional (descoperit de B. Riemann) și ne dăm seama că presimțim forma acestui „paradox”: un spațiu de volum finit, dar care nu are limite (ca un tub). În teoria relativității generalizate însă, proprietățile geometrice ale spațiului nu mai sunt independente, ci condiționate de materie. Or, dacă distribuția materiei în Univers e uniformă (ignorând concentrările locale), spațiul ar trebui să fie sferic (cvasieliptic), ne spune Einstein. Cum distribuția nu este local uniformă, atunci, local, spațiul real va fi cvasi-sferic. Așa se termină cărțulia.
Fără prea mult ocol (și fără asprimea necesară fizicii), am putea spune că această imagine a Universului einsteinian este echivalată de Romeo Niram cu ovoidul brâncușian, prezent, cu variații sau succedanee, în majoritatea tablourilor expoziției sale. Mai mult, am putea confirma-o prin teoria cosmogonică a belgianului Lemaître (a «atomul primordial»), prin cea a ruso-americanului Gamow (big-bang-ul) ș.a.m.d. Sursologia a fost, așadar, inversată abil de pictor.
Astfel, prin sinteza miturilor, a științelor milenare și a celor mai apropiate de noi, prin fulguranta sa intuiție artistică, Brâncuși „ridică” străvechea geometrie (păstrată pe covoarele țărănești, de pildă) la puritatea geometriei riemanniene, „descoperind”, avant la datte, întâia formă a Universului (Începutul Lumii e din 1916, dar e presimțit formal mult mai devreme). Iată cum, pentru Niram, ovoidul, Oul, devine chintesența formală a micro și macrocosmosului.
Căci dacă timpul își păstrează infinitatea, ne spune Einstein, spațiul tinde să se închidă, deși nu are limite. Astfel, ecuațiile sale admit o structură metrică în care spațiul e hipersferic, pozitiv, închis, în timp ce timpul rămâne deschis, neafectând curbura spațiului. În Universul lui Einstein, materia se află, la scară colosală, statistic, în repaos. Cosmogonia lui Brâncuși nu pare să o dezmintă.
Brâncuși «a reușit să facă posibilă desființarea contradicției ce părea insolubilă, dintre extindere spațială și gândire» (V. G. Paleolog). Or, demonstrează plastic Niram, aceasta este și tulburătoarea lecție a fizicii lui Einstein.”


Pe lângă activitatea artistică, Romeo Niram este implicat în mai multe proiecte culturale de promovare a valorilor românești și de crearea de legături artistice și culturale între România, Israel, Spania și Portugalia. Este fundatorul a trei publicații de cultura românească, printre care revista de arte frumoase “Niram Art” care a primit Premiul Mișcării de Artă Contemporană din Portugalia pentru cea mai buna publicație de artă, în iulie 2007.



(Comunicat de presă, Institutul Cultural Român din Madrid )

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!