agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-04-06 | |
Heute ist ein schlechter Tag für den Hightech-Standort Deutschland. – Astăzi este o zi proastă pentru locul de producție hightech Germania.
Dar o victorie a democrației, aș adăuga eu. Este vorba despre proiectul trenului Transrapid, care urma să circule între gara principală și aeroportul din München. Acest proiect de prestigiu pentru technica germană a fost unul din jucăriile preferate ale fostului premier bavarez Edmund Stoiber (CSU). Faptul că marea majoritate a populației din zona München, inclusiv primarul social-democrat al capitalei bavareze Christian Ude au fost împotriva construcției unui traseu pentru acest tren super-rapid nu prea l-a interesat pe edilul din cancelaria de stat bavareză. Acum actualul Landesvater (părintele de țară) Günther Beckstein (CSU) a fost pur și simplu nevoit să rostească propoziția de sus. Costul proiectului fusese calculat inițial de consorțiile industriale la suma de 1,85 miliarde de Euro. Recent aceștia au prezentat calcule noi, după care linia, lungă de 37 de km, urma să coste ca. 3,4 miliarde de Euro. Aici bavarezii, împreună cu ministrul federal al transporturilor Wolfgang Tiefensee au tras frâna. Discuțiile însă abia au demarat. Unii se bucură, alții sunt frustrați. Promotorii proiectului caută după vinovați pentru eșuarea acestuia. Se manipulează chiar și ideea că însuși Beckstein s-ar fi bucurat – cu discreția diplomatică cuvenită – de prăbuțirea acestui castel aerian. La toamnă bavarezii sunt chemați la urne. Dominația politică a social-creștinilor (partidul există numai în Bavaria) nu este chiar în pericol, dar recentele alegeri comunale au arătat că electoratul bavarez a început să părăsească drumurile electorale bătătorite de ani de zile de un tradiționalism caracteristic pentru un Land (județi) care și azi mai poartă denumirea de Freistaat Bayern (stat liber Bavaria). Fără aceste alegeri la orizontul politic, proiectul ar fi intrat cel puțin în faza de planificare. Deci putem vorbi, fără doar și poate, în primul rând de o victorie a democrației și abia după aceea de o rațiune economică. Cu o democrație șubredă acest proiect ar fi intrat de mult în faza de realizare. Cine are îndoieli în această privință trebuie să se gândească doar la palatul lui Ceaușescu din mijlocul Bucureștului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate