agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3387 .



Fundația Spielberg (2)
articol [ ]
... pentru a povesti generațiilor viitoare... - publicat în Jurnalul Săptămânii - 03.04.2008 - Tel Aviv, Israel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vlad Solomon ]

2008-05-09  |     | 



În "Jurnalul Săptămânii" de joia trecută vă relatasem despre angajarea mea ca voluntar în cadrul proiectului Fundației Spielberg (înființată în 1994, la Los Angeles, prin inițiativa binecunoscutului regizor, Steven Spielberg). Alergam dintr-un loc într-altul, împreună cu operatorii, simultan cu alte câteva zeci de israelieni și alte sute de entuziaști din numeroase colțuri ale lumii, pentru a filma interviuri cu supraviețuitori ai Holocaustului, care doreau să lase generațiilor viitoare o mărturie a suferințelor îndurate și un mesaj personal, de speranța în umanitate, pentru ca ura, crima, genocidul să nu se repete. Rămăsesem la interviul cu rabinul din Bney Brak, de unde am ieșit cu sentimentul unui eșec, nereușind să adun suficiente date istorice, sau să mă concentrez asupra impactului personal, al amprentei evenimentelor asupra sa. Epuizat de efort și nesatisfăcut de rezultat, am anunțat biroul din Ierusalim că îmi iau o pauză de o lună, dar în sinea mea eram aproape hotărât să abandonez această goană contra timpului, rezervele mele sufletești se goliseră deja, mă dezamăgisem pe mine însumi și, fără îndoială, pe cei ce au crezut în capacitățile și talentul meu.
Dar după trei săptămâni, primesc un telefon de la centrala din Los Angeles și, spre surprinderea mea, aflu că Steven Spielberg și alți coordonatori ai proiectului au vizionat acest interviu, tradus în engleză, și au rămas entuziasmați, cum am reușit să storc de la o persoană atât de puțin comunicativă, informații prețioase. Eu eram convins că nu mi-am îndeplinit misiunea, dar directorul cu care dialogam m-a asigurat că erau la curent cu activitatea mea, văzuseră și alte înregistrări, toate erau la înălțime, dar au găsit de cuviință să-mi telefoneze tocmai acum, pentru că au înțeles dificultățile de care m-am izbit, au rămas impresionați de modul în care am reușit să le depășesc și voiau să-și exprime recunoștința pentru dedicarea și perseverența mea. Eram amețit de complimente, flatat, totodată puțin neîncrezător în propriile-mi forțe și i-am împărtășit interlocutorului meu dubiile care mă însoțeau în ultima vreme. În puține cuvinte, el a reușit să mă mobilizeze, am simțit sinceritatea din vocea lui și dorința să particip în continuare la proiect. Profitând de ocazie, i-am amintit că în Israel mai trăiesc supraviețuitori ai lagărelor de muncă din România, sau deportați în Transnistria, precum familia mamei și bunicii mele, dar nu am avut încă nici un interviu în limba română. De altfel, încă în timpul cursului propusesem unei instructoare, a carei bunică provenea din România, să nu-i uităm pe acești supraviețuitori, poate chiar să se deschidă un birou și la București. Sugestia mea și-a găsit imediat ecou la Los Angeles și Ierusalim și, în scurt timp, am fost solicitat să mă întâlnesc cu evrei din Ardeal, care trecuseră prin iadul lagărelor de exterminare.

Tatuaj pe braț și în inimă

Îmi amintesc numărul tatuat pe brațul unei doamne care locuia în Pardes Katz (lângă Tel Aviv, originară din Oradea, cred, care mi-a povestit cu un zâmbet trist clipele de groază, pierderea mamei și a surorii ei, la Auschwitz, când noțiunile de "dreapta" - la muncă și "stânga" - la camera de gaz, separau familii și destine, speranța în viată de condamnarea la moarte. Îmi vorbea în cuvinte simple, fraze scurte, aproape nostalgică, era tinerețea ei, traumatizată ireversibil de fiare în uniformă, într-o lume ireală, dar pe care o retraia, în fața mea, fără dorință de răzbunare, privind-o uneori ca pe un film alb-negru, cu o distribuție din care a facut parte accidental. Da, l-a vazut pe Mengele, "îngerul morții", simțea și acum mirosul fumului care ieșea din crematoriul de la Birkenau, își amintea fiecare detaliu din lagărul de muncă, numele femeilor, țara din care provenea fiecare, cum dispăreau fără a-și lua rămas bun, lozinca de la intrare, "Arbeit Macht Frei". Și totuși, era optimistă și însetată de viață, efervescentă, cu planuri de viitor. După încheierea interviului, între noi s-a lăsat o lungă tăcere, apoi s-a ridicat brusc, m-a îmbrățișat și m-a sărutat pe ambii obraji. Din acea zi, s-a închegat o prietenie nouă, îmi telefona săptămânal, îmi mulțumea pentru ocazia de a împărtăși cumplita perioadă. După un an, am primit un telefon de la soțul ei, mă anunța că s-a stins din viață și că în ultimele luni îi amintea des de interviu și de senzația de ușurare, când și-a destăinuit durerile ascunse.
Un alt interviu care m-a zdruncinat a fost cu un domn din Ramat Gan, trecut și el prin Auschwitz. Se oprea la fiecare fotografie, la obiectele păstrate în decursul anilor, la semnificația fiecăruia, povestirea lui era formată din mici episoade, care se legau între ele într-un scenariu sfâșietor. Fusese cantor (hazan) la o sinagogă din Transilvania, era singurul supraviețuitor din familie. Soția sa se temea pentru sănătatea lui, avea coșmaruri, îi vorbea deseori despre părinții săi, arși în cuptoare, dar nu povestise fiilor mai nimic, deși îl solicitasem să-i aducă pentru a fi filmați împreună, a preferat să încheie interviul cu un răscolitor cântec de rugăciune, tremurau pereții modestului său apartament, glasul său, înalțat către cer, ruga lui disperată, m-au însoțit zile-n șir.

De la București în Transnistria

O supraviețuitoare născută la București, deportată în Transnistria, din ordinul criminalului mareșal Antonescu, la numai 14 ani, cu întreaga sa familie, într-un lot de 212 persoane, urmate de alte 70, m-a primit în apartamentul său din Holon. Insistasem la centrala din Ierusalim să fac acest interviu, pentru a lăsa posterității o dovadă în plus ca și evreii din București avuseseră de suferit, în timpul războiului, nu numai cei din Moldova și Bucovina. Din cei 600000 de evrei care trăiau în România înainte de război, 300000 au fost exterminați în Holocaust, 50% , o statistică șocantă, dar care spune atât de puțin despre tragedia fiecărei persoane. Interviul a decurs lin, nu a fost nevoie de aproape nici o intervenție a mea, doamna își scrisese memoriile într-o carte, în limba română, tradusă ulterior în ebraică și germană. Pe toată durata filmării, operatorul a citit cartea, pe care eu o cunoșteam deja, iar ultimele imagini din interviu s-au oprit asupra chipului fetiței de 14 ani, care, la o vârstă atât de fragedă, a cunoscut ororile Transnistriei.

PastForward

Fundația Spielberg edita un jurnal periodic, în limba engleză, "PastForward", îl primeam regulat, aflam astfel statistica numărului de intervievați din întreaga lume, era într-o creștere galopantă în toate țările în care existau birouri. Buletinul conținea și material informativ, lista donatorilor (Spielberg contribuia lunar cu sume considerabile), precizări istorice, documente inedite, aspecte educative, modul în care se alcătuia arhiva, detalii despre împărțirea pe secții a organizației, scrisori de la supraviețuitori, poezii, comentarii utile, care ne făceau să ne simțim parte din această minunată familie. Cu centrala din Ierusalim eram în permanentă legătură telefonică, uneori ajungeam la sediul din Yad Vashem, puteam viziona casete, dar nu primeam copii, nici măcar ale interviurilor mele. Deși cei de la Ierusalim decideau persoana căreia urmam să-i iau interviul, deoarece între israelienii de origine română s-a aflat în timp scurt de noua mea activitate, primeam tot mai des telefoane care mă solicitau să imortalizăm mărturii ale familiilor israelienilor de origine română. Cu regret, căutam să conving că alegerea nu depindea de mine și îi puneam în legătură cu Shoshana, coordonatoarea din Ierusalim. În câteva cazuri însă m-am amestecat și am reușit să anticip programarea unor oameni în vârstă și bolnavi.
Cel mai greu dialog l-am avut însă cu tatăl meu, Dr. Benedict Solomon, supraviețuitor al Holocaustului din România, trecut prin lagăre de muncă obligatorie, în nordul Moldovei. În principiu, nu era permis, din multe considerente, să iei un interviu unui membru al familiei. Dar tatăl meu nu a acceptat pe altcineva și, după multe insistențe din partea mea, sediul de la Los Angeles a aprobat acest interviu.

(urmarea în numărul viitor)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!