Astăzi am vizitat „My Favorite Place”. Adică așa se numește locul. E un amestec imens de anticariat și magazin de vechituri în Atlanta. Undeva pe faimosul Peachtree Boulevard în Chamblee. Sînt multe anticariate aici în oraș dar acesta este oarecum mai aparte decît celelalte prin amestecul de ordine și dezordine pe care nu îl găseam probabil decît în podul bunicii. Poate de aceea mă și atrage atît de mult. Îmi aduce aminte de copilărie. Și bineînțeles mă atrage mirosul, mirosul acela de vechitură. Găsești aici aproape orice, într-un talmeș-balmeș demn de un suuk oriental: tablouri, bricege, mobilă, pop-art, statuete native american, cărți, ceramică, gravuri, candelabre, jucării, ceasuri cu cuc nemțești, cărți, bibelouri, aplice, fotografii sepia de epocă, cărți de joc, greble, rochii de mătase, oglinzi, animale împăiate, ceainice turcești din argint, undițe, cuțite, pălării, creioane, scoici, umbrele de soare, mingi, albume de artă, aparade de radio cu lămpi, artă africană, instrumente vechi de chirurgie și stomatologie, borcane de diferite forme și culori, aparate foto vechi, machete, trenulețe, brazi de plastic, elefanți de gips, globuri, sosiere, etc, etc, etc. Majoritatea obiectelor care se vor a fi artă sînt de un kitsch absolut, precum aproape tot de este America. Uneori însă mai găsesc cîte un tablou sau un obiect pe care îmi place să îl admir sau chiar să îl cumpăr. În orice caz, ceea ce reprezintă elementul aparte pentru acest loc nu este atît faptul că poți cumpăra ceva cît senzația aceea de muzeu fără bilet de intrare al Americii, al Americii omului de rînd. M-am oprit de exemplu în fața unei fotografii alb-negru în aer liber a unei clase de liceu în fața Capitoliului Georgiei în 1959. Piveam generația aceea, chipurile lor, îmbrăcămintea, privirile, fetele, băieții, și mă gîndeam la anii ce aveau să urmeze, la Beatles, la Elvis, Cuban Crisis, Vietnam, Woodstock... Oare cîți din ei mai sînt în viață, ce fac, unde sînt... au ajuns milionari, bunici, paralizați, anonimi, renumiți, banali, singuri?... Mai încolo privesc un set de masă, prăfuit dar îngrijit. Oare cîte familii au mîncat din el, oare mai trăiesc...? E interesant acest loc și pentru că datorită dinamicii sociale americane, oamenii mutîndu-se dintr-un loc în altul cam odată la cinci ani și dintr-un stat în altul poate odată la zece ani, găsești aici lucruri din cam toate epocile secolului trecut și poate cam din toate statele Americii. Bineînțeles aroma principală este cea de sud, mai ales la mobilă. Aici oamenii cînd se mută nu prea își cară mobila cu ei așa cum fac europenii. Dar găsești tapițerii cu teme creștine puritane din Ohio sau afișe pop din San Francisco. Găsești statuete mexicane și fotografii din Hawaii, obiecte cu influențe germane sau daneze și bijuterii afro. Un studio de film s-ar putea dota complet de aici în douăzeci și patru de ore.
Adevărul este că întîmpini o ispită foarte puternică să cumperi atunci cînd găsești obiecte autentice vechi în condiții foarte bune, mai ales dacă și prețul este bun. Dar, așa ca întotdeauna în America, trebuie să înveți să reziști impulsului de a cumpăra. Trebuie să înveți să spui „no, thank you”, cea mai importantă propoziție pe care trebuie să o învețe oricine se hotărăște să trăiască pe malul acesta al Atlanticului. Altfel casa îți poate deveni în foarte scurt timp un fel de „My Favorite Place”.

- va urma, poate -