agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2283 .



Instituția prieteniei
articol [ Cultura ]
-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Remy ]

2004-11-09  |     | 




Mergeam prin lume și, nu departe, am dat de o instituție fragilă, care se putea sparge oricând, prietenia. Cum nu caut, ci aleg, târziu am privit aceasta oglindă a vecinătății mele, am ales câteva nume și m-am oprit înainte de etc. Pentru a alege, am avut nevoie de bunătatea inimii și de puterea minții.
Prietenia e ca o poezie ce iese din cuvinte, pentru că și dincolo de perdeaua de cuvinte înțelegi ce simte celălalt. Ințelesurile sunt mai importante, chiar și în necuvinte. Cele mai bune ganduri, sentimente se distribuie relaxat, deschis. Nimic nu pornește ca mod de a clădi din slăbiciune. Astfel, cand majoritatea faptelor îți iasă afară din casă, prietenia pătrunde în interior, îți descoperă și camerele pe care nu le cunoști.
Dintre elementele de greutate ale prieteniei întâlnim: răbdarea, întreținerea relației și punctualitatea întâlnirilor. Răbdarea cu alții poate fi un fel de iubire, dar cu tine însuți e speranța în acea iubire. Răbdarea să cunoști un prieten nu e ca și răbdarea privirii feței lui Dumnezeu. Fiecare persoană se comportă ca o lună cu o față întunecată, dar nu o arătam la nimeni. Îndur trădarea prietenilor și astfel mă călesc, că și brazii își vindecă scorburile picurînd în ei rășină. Nu pot aștepta miracole de la prietenie. Orice cuvânt greșit poate fi aisberg. Și dacă îmi vor scrie memoriile sau mă vor cita, nu-mi pasă! În acest fel mi-am dat seama cum adâncimea ei nu e egală cu lungimea perioadei de timp a cunoașterii. Viitorul ei e asemenea unui timp probabil, unei prognoze a vremii. Cu toate aceste minusuri, trebuie să ne dezvoltăm capacitățile de a ierta. Numai cine iartă iubește, iar prin iubire îți poți transforma chiar și un dușman în prieten. Iubirea armonizează și topește marile praguri.
Este mai ușor de făcut și mai greu de întreținut, necesitand multe discuții cordiale, telefoane și cadouri. Profunzimea unei relații constă nu în privirea reciprocă în ochi, ci în privirea comună spre aceeași direcție. Nu există prietenie fără confidență, fără nevoia de aer. Dar nici nu ne putem face prieteni pe cineva cu care niciodată nu râdem. Ca să râdem, să ne întâlnim, e bine să ajungem în vizită la timp. Deși punctualitatea e un fel de hoț al timpului, e bine ca orice întâlnire programată să o respectăm, altfel, prin reiterarea greșelii se produc inerente rupturi.
Când ai probleme îți cunoști prietenul cel mai bine. Știu că dacă dau tot ce am mai bun într-o relație nu voi regreta nimic. Mersul pe jos prin mine însumi îmi face bine. Deosebitul îl cuceresc prin entuziasm. Furtuna extazului mă va urca peste stavilele toate și îmi reface instinctul statorniciei, ucigând migrația. Apa mea va plânge de bucurie între stânci, iar în stupul meu va lucra numai dorul de miere.
Cu prietenia e ca și cu marea care își extinde pentru totdeauna mersul, ca și cu cerul care se prelinge în eternitate. Suntem oare atât de instabili încât să trebuiască să ne prelungim sau ne sunt aleși prietenii înainte de a ne naște, așa cum sunt aleși și pruncii?


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!