|
Biografie Nicolae Caratană
Poetul Nicolae Caratana s-a nascut la 23 ianuarie 1914 (data incerta) în localitatea Horopani din Macedonia - Grecia, situata între orasele Veria si Naoussa, de pe istorica artera de comunicatii Via Egnatia. Din informatiile pe care le-a obtinut de la bunicul in linie materna, era convins ca familia sa este originara din partea Albaniei si ca, ulterior, odata cu migratiile de populatie din Albania catre Macedonia centrala, s-au stabilit in localitatea Horopani, dupa ce mai intai, au locuit o perioada de timp si pe Muntele Viciu (o ramificatie a Muntelui Gramos).
S-a nascut intr-o familie saraca. Tatal sau era muncitor forestier, lucra departe de casa. O perioada de timp a lucrat si in America. La varsta de opt ani, fara ghiozdan si rechizite s-a prezentat singur la scoala din sat, scoala cu predare in limba greaca. La inceput nu intelegea nimic, dar avand o memorie foarte buna a facut mari progrese in insusirea limbii grecesti si a cunostintelor elementare, in ultimii ani ajungand premiantul clasei.
In urma schimbului de populatie intervenit intre Grecia si Turcia, statul grec a fost nevoit sa expropieze ternurile, astfel ca pastorii romani nu mai gaseau locuri pentru turmele de oi si o mare parte dintre ei au obtinut aprobarea de la statul roman de a se stabili in Cadrilater. Inainte de a emigra in Romania (Cadrilater), pentru o scurta perioada, s-a stabilit cu familia in satul Gramoticova, intr-una din casele parasite. In aceasta localitate exista scoala cu predare in limba romana. Tot aici a intalnit si copii care urmau cursurile Scolii superioare comerciale romane din Salonic. A avut unele promisiuni de a continuie studiile la Salonic, dar in cele din urma a fost refuzat si a fost nevoit sa-si continuie studiile tot in limba greaca in satul Horopani. La maturitate isi amintea cu nedumerire afirmatia enigmatica a invatatorul grec Reppos "invata limba greaca si franceza. Ti-am dat Noul Testament... baza culturii tale va fi greaca". Probabil ca era uimit de dorinta ce o manifesta pentru citit si de puterea sa de memorizare.
La Gramoticova a reusit sa obtina unele manuale in limba romana pe care le-a studiat singur. Era nemultumit ca nu a fost primit la o scoala romaneasca. Din dorinta de a-si continua studiile si-a influientat familia sa emigreze cu totii in Romania, asa cum facusera multe alte familii de aromani cu cativa ani inainte. Implinise daja 14 ani cand au sosit în Cadrilater.
S-au stabilit in satul Matlimchioi. Aici au urmat alte greutati. Era nevoit sa lucreze in gospodaria proprie pentru a supravetui, datorita faptului ca tatal sau era bolnav de tuberculoza. S-a imprietenit cu Musin, un adolescent tatar, care cunostea si turca dar vorbea greu limba romana. Pentru a se intelege mai usor, Caratana a invatat limba turca vorbita de Musin. Desi era nevoit sa lucreze la munca campului, era mereu cu gandul la scoala, sa studieze. A descoperit "Biblioteca pentru toti" si din micile economii isi cumpara carti la un pret accesibil unui adolescent sarac.
Tristetea il coplesa pe viitorul poet. Nici in Romania, unde si-a pus atatea sperante ca va putea urma o scoala, nu si-a putut realiza visele. Ca orice tanar isi faurea vise. Isi aducea aminte de gandurile din copilarie. Uneori s-a visat o fatza mare bisericeasca, un luptator pentru biserica lui Hristos, dar treptat, treptat a ajuns sa nu mai creada in Iisus si acest lucru il durea cumplit. Alte ori a visat, in zadar, sa devina un mare om de stat grec, care sa repare rusinea infrangerii din Asia Mica si sa intinda hotarele Greciei, spre rasarit pana la Kokkini Milia. In final i-a ramas numai visul de a continua scoala dar si acest vis parea irealizabil. Implinise deja 20 ani. De multe ori lasa treburile gospodariei pentru citit, desi era neinteles de familie. Este perioada cand au aparut si primele poezii.
Era constient ca ramanand izolat in satul Matlimchioi nu-si va putea insusi corect limba romana. Apreciindu-i talentul, cativa cetateni din Bazargic, l-au ajutat sa ajunga in Bucuresti pentru a urma o scoala la cursuri serale. O persoana, cu stare, urma sa il ajute sa primeasca o bursa la liceul seral, dar a uitat repede de promisiune. A cerut ajutorul altor personalitati aromane, dar totul a fost in zadar. In cele din urma, prin Societatea de cultura Macedo-Romana, ajunge la Scoala de arte si meserii din Oltenita. Si aici a intampinat multe greutati deoarece nu avea certificat de nastere, de absolvirea a scolii primare etc. Era apreciat insa pentru talentul lui literar si pentru dorinta lui pentru studiu. Avea acces permanent la biblioteca personala a directorului scolii. Continua sa citeasca. Citea orice, dar s-a apropiat mai mult de poezie. De multe ori, la maturitate, se intreba de ce a cautat poezia, chiar de cand a inceput sa citeasca, dar niciodata nu a gasit un raspuns la aceasta intrbare. In aceasta perioada cateva din poeziile sale au aparut in revista Cele trei Crisuri. Era chemat sa recite din poeziile sale la diverse festivitati organizate in orasul Oltenita. Unul din profesori a remarcat: "Caratana nu a venit aici sa invete meserie. El a venit sa invete carte".
In primavara anului 1937 si aceasta posibilitate de a-si completa cultura a luat sfarsit. A primit ordin de incorporare pentru satisfacerea stagiului militar. Poezia voia sa dea divort de persoana Caratana, insa el nu va accepta acest divort. Desi este nevoit sa cunoasca rigorile vietii de militar pentru care nu avea nici o inclinatie, in armata va continua sa scrie cantece de mars, poezii pentru diverse festivitati (depunerea juramantului, serbari nationale, etc.)
Anul 1940 il gaseste in armata. Urmeaza o perioada cu mari framantari politice in tara, dar si cu probleme grave pe plan extern , printre care si cedarea Cadrilaterului. Pentru a-si muta gospodaria din Cadrilater a primit un concediu de cateva luni, perioada in care si-a stabilit familia in localitatea Cogealac, in judetul Constanta.
A plecat la razboi, in directia Crimeia. Din tren a cunoscut mizeriile razboiului, vazand o multime de cadavre de soldati sovietici, intrate in putrefactie, tunuri si tancuri abandonate pe teren.
In luna mai 1942 este ranit si a ramas abandonat pe campul de lupta. Tocmai cand socotea ca nu mai era nici o salvare si se impacase deja cu soarta, a fost gasit de doi soldati care s-au sustras din lupta si erau in retragere. Pentru el razboiul se terminase, plaga era prea mare ca sa mai poata lupta. A revenit in tara dupa doi ani de lupta pe front.
Dupa terminarea razboiului s-a angajat ca secretar in comuna Cogealac.A fost propus sa fie primarul comunei, apoi sa urmeze o scoala superioara a Partidului Comunist dar a refuzat. A acceptat in schimb sa se intalneasca cu unele persoane care au facut parte din Miscarea legionara, fapta pentru care va avea mult de suferit.
Este arestat prima data in anul 1948, dar neavand motive de condamnare, dupa anchete si batai cumplite a fost eliberat dupa cinci luni de arest preventiv.
A continua insa sa fie urmarit de regimul comunist si a fost din nou arestat. Dupa ancheta de la Bucuresti si Timisoara a fost condamnat la sase ani inchisoare corectionala pe care i-a executa la inchisorile de la Vacaresti, Canalul Dunare - Marea Neagra, Margineni, Gherla, A fost eliberat dupa cinci ani, dar in comuna Cogealac se simtea izolat. Pentru a nu avea complicatii satenii il evitau. Cu greu s-a angajat sa lucreze ca muncitor necalificat la intretinerea caii ferate. Era nemultumit observand, ca atunci cand cineva dorea sa i se adreseze, se uita mai intai in jur sa se convinga ca nu este vazut de nimeni. In inchisoare era iubit si apreciat, in libertate nu. In plus, trebuia sa se fereasca si de turnatori. Se gandea sa plece in tara, sa lucreze pe santierele de constructii, undeva unde nu era cunoscut. In aceasta perioada a fost chemat la organele de securitate si i s-a facut propunerea de a deveni informator al lor. A fost amenintat ca daca va refuza, va fi din nou arestat. A refuzat categoric colaborarea si a acceptat sa fie rearestat.
Neavand motive pentru a fi arestat, pentru ca a refuzat colaborarea cu securitatea, a fost pedepsit cu fixarea unui domiciliul obligatoriu in localitatea Movila Galdaului din Baragan. Era anul 1955. Pentru a se intretine a lucrat la Gostat-ul din comuna Pietroiu, apoi la sectorul zootehnic din localitate. Lipsa apei de baut era un calvar. Viata era mai grea decat la puscarie, dar era multumit ca avea posibilitatea sa mai citeasca, sa se ocupe si de poezie.
Urmeaza inchisorile Jilava, Aiud (incepand din anul 1962, aici a inceput un proces de 'reeducare' a detinutilor) si in final colonia de munca Salcia din Insula Brailei. Este eliberat din inchisoare in anul 1964 odata cu gratierea generala a detinutilor politici.
Dupa eliberarea din detentie s-a stabilit in Constanta si a lucrat ca simplu muncitor la diverse lucrari de constructii. In timpul liber s-a ocupat de poezie. Nu gresim daca afirmam ca viata lui a fost închinata numai poeziei. In numele poeziei era in satare sa sacrifice orice. Si-a rescris poeziile 'scrise' initial in memorie din lipsa creionului si a hartiei in perioada in care se afla ca locatar al inchisorilor comuniste. A continuat sa scrie si altele. In final poezia sa a invins. A debutat editorial in unul 1972 la editura Cartea Romaneasca, gratie aprecierii valorii poeziei sale de catre marele carturar Mircea Ciobanu. Au urmat: Lana de aur-1975, Inscriptii rupestre-1981, Asteptu soarile-1985 (in dialectul aroman), Arbori-1989. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România în anul 1979. Desi nu a fost un rasfatat al criticii literare, poemele sale au fost apreciata, in revistele de specialitate aparand multe ecouri favorabile.
S-a stins din viata la data de 19 octombrie 1992. Reusise insa sa-si asterne pe hartie, amanuntit, cele mai importante momente din viata sa. Din aceste insemnari autobiografice care au aparut in volumul Memorii ghetsimanice in anul 2000, la editura ExPonto redam cateva randuri:"Numai durerea m-a determinat sa descopar poezia. Dupa atâtea esecuri, simteam nevoia sa plâng, ori nu poti plânge mai bine decât numai prin poezie. Prin poezie plânsul se transforma în cântec. Poezia am descoperit-o mai târziu. Fusesem nevoit sa o descopar. Când am pierdut orice speranta de a urma o scoala superioara, ma rugai de poezie sa-mi deschida caile ei, sa ma primeasca în altarul muzelor."
Postum, au mai aparut si volumele de versuri: Pod peste legenda-1993, Cuvinte de lut-2000, Dialog cu neantul-2001, precum si o antologie de versuri alese din toate volumele publicate intitulata Lampadoforie, volum care a aparut in anul 2009.
|
Texte Recomandate
