|
Biografie Grigore Bugarin
Grigore(-Gore) Bugarin (n. 2 iunie 1909, com. Ohabița, jud. Caraș-Severin - d. 9 septembrie 1960, Timișoara) a fost un poet tradiționalist-gândirist și publicist român.
A urmat cursurile școlii primare în comuna natală iar cele secundare (gimnaziul, Școala normală de învățători) la Caransebeș. Poetul va rămîne toată viața în aceste părți, funcționând un timp ca învățător și revizor școlar în Lugoj și participînd intens la viața literară și culturală din centrele bănățene.
A colaborat la principalele ziare și reviste, în special la cele care au apărut în zona de vest în această perioadă. Ziare: Rasunetuil (Lugoj), Acțiunea (Lugoj), Reșița (Reșița), Vestu1 (Timișoara), Cuvântul satelor (Lugoj), înnoirea. (Arad), Banatul (Timișoara), Drapelul roșu. (Timișoara). Reviste : Fruncea (Timișoara), Luceafărul (Timișoara), Cuget clar (București), Societatea de mîine (Cluj), Banatul literar (Timișoara), Lanuri (Mediaș), Gând românesc (Cluj), Gândirea (București), Scrisul bănățean (Timișoara), ș.a.
Un adept al poeziei chtonice – după remarca distinsului critic Ov.S. Crohmălniceanu, cu o orientare tradiționalistă este Grigore Bugarin: „Chtonismul lui Grigore Bugarin capătă, în consonanță cu programul revistei „Gândirea” (sau al altora asemănătoare la care poetul a colaborat), nu de puține ori o tentă spiritualizată.Poetul reține perspectiva naivă, populară, care împrumută scenelor de sorginte biblică datele realității autohtone: „La gomilă, trei muieri / Pe fum de tămâie suie / Prin descântec să descuie / Nevăzutele puteri. / Din înalturi de văzduh / Vine-n țarini Sfântul Duh, / Rodul holdelor să fie / Prescură de liturghie / Îngeri aripa să-și moaie / În roua de pe trifoaie, / Feți-Frumoși de lapte uzi / Fie jepi de cucuruz / Și să fie-n zări poiana / Haina zânei Cosânzeana.” (Descântec pentru rodul livezilor) Interesul de care se bucură în perioada interbelică specia literară a baladei îl determină pe Grigore Bugarin să o cultive cu succes, mai ales că întreținea strânse legături cu Cercul Literar de la Sibiu, condus de Radu Stanca, autorul Baladelor lacrimei de aur).”
Autorul apreciază că Grigore Bugarin este fidel graiului bănățean în care uneori versifică: „Atât de atașat locurilor natale, Bugarin n-a rezistat tentației de a versifica în grai bănățean. El își descrie lumea copilăriei, cu cei care au rămas să-și ducă acolo traiul lor „ăl păuresc”: „Că satu mi-i ’ntr-o voapină dă muncie / Și oamenii mai îmblă cu obială, / Muierile îs în opinși dă frunie / Și nu prea șciu să-ș’ giăiă cu albială.” (Pr-acasă).”
Datorită vederilor sale de dreapta, i-a fost interzis să mai publice până în 1956, când revine cu texte în ”Scrisul Bănățean”.
În 1959 a fost arestat și în 1960 a murit în închisoare de tuberculoză.
Opere
* Simfonia rustică. Sonete, Editura “Fruncea”, Tipografia Rapid, Timișoara, iulie 1935 (cu ilustrații de Virgil Augustin Mihulin; tiraj de 510 exemplare numerotate)
* Cântece de seară, Colecția Luceafărul (nr. 8), Timișoara, 1936
* Cântarea dragostei. Sonete, Luceafărul, Timișoara, 1937
* Florile satului, Colecția gazetei Cuvântul satelor (nr. 1), Tipografia Corvin, Lugoj, 1937
* Ameaz liniștit, Editura autorului, Lugoj, 1939
* Cântecele mele, Editura Litera, 1980
* La nana'n vale: Poezii în grai bănățan scrise pentru paori, să le șieciască sara când vin dîn țarină ori după șie ș'or ocieșit vicili, ?
* Decebal (piesă de teatru)
|
Texte Recomandate
