agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Nicolae Avram[NicolaeAvraam]

 
 [email protected]
 Nu a înscris o poză!


Oraş de reşedinţă: Beclean
Are limba maternă Are limba maternă


Biografie Nicolae Avram

Pagina personală web Nicolae Avram


 
Adresa directă a acestui autor este : 

Authorship & Copyright Protection (beta):
 Colecţiile active ale acestui autor::

Cele mai recente texte introduse:

Poezie (1)
Toate (1)

Cele mai recente texte introduse:

Comentarii:

Texte înscrise în bibliotecă:

Pagina: 1

Evanghelia după Iuda / 1 :
Poezie 2011-01-09 (2292 afişări)
pagina autor


Pagina: 1





Biografie Nicolae Avram

Nicolae Avram este licențiat în Drept și membru al Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud. A debutat cu volumul „Cântece de sinucigaș (cartea I)” (2000), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor – secțiunea debut, la Colocviile Coșbuc, Bistrița (președintele juriului: Cezar Ivănescu). A mai publicat „Litanii pentru diavol” (2006) și „Cântece de sinucigaș (cartea a doua)” (2008), volum distins cu premiul „Radu Săplăcan”. A îngrijit ediția „Iată cina. Iată taina”, cuprinzând poemele postume ale lui Aurel Onișor (2007).
"Federeii” , Casa de Editură Max Blecher, 2010

Despre FEDEREII:

„Cu o poezie ca aceasta nu se poate trișa, ea te aruncă în miezul literaturii dure și autentice dintotdeauna, de la Jack London la Irvine Welsh, vizitându-i, de pe tărâm autohton, pe George-Mihail Zamfirescu sau pe Arghezi... Dacă își va găsi cititorii, n-am nici o îndoială că Federeii va fi o carte despre care se va vorbi și, mai ales, care-i va face pe câțiva să se simtă mai puțin singuri, dăruindu-le ceva ce (în sfârșit!) nu se poate cumpăra sau vinde. O fărâmă de speranță."

Claudiu Komartin


„Poemele orfeline ale lui Nicolae Avram sunt amintiri dintr-o copilărie feroce. Bizar e că rememorarea anilor de cumplită ucenicie din orfelinat e tincturată de o irepresibilă (și în bună măsură masochistă) nostalgie – din când în când, mici epifanii fac ca ființele și obiectele acelei vârste a răului să capete, sub strălucirea blândă a memoriei, irizații stranii și chiar să devină luminoase (până și sângele se coagulează pe fața lui Damian roșcatul, «cel pe care băieții îl puneau să sară / în cap de pe dulap / în balta ivită deodată în dușumea», în «cheaguri luminoase»). E limpede că ce ai sub ochi e descrierea unui imperiu al răului edificat de adolescenți (și detaliul că un anume Cămăraș e declarat «rege al muștelor» nu are cum să nu te ducă cu gândul la copiii malefici ai lui Golding), a căror cruzime pură amintește uneori de atrocitățile comise de trupele de soldați-copii din Somalia. Însă la fel de limpede e că descrierea aceasta, ilustrare a răului, e în același timp și o apărare a lui. Unui personaj ajuns, după anii de orfelinat, șef al unei echipe de constructori la muntele Athos, un călugăr îi pune în brațe o icoană, îl privește în ochi și îi spune: «Ești diavolul. Te iubesc», după care dispare. Pentru Nicolae Avram, lumea aceea era diavolul, și o iubește. Iar cartea de față, firește, e icoana acelei lumi.”

Radu Vancu


„Într-un timp al coșmarizărilor frivole și al evazionismului la irelevanță sub lozinca autentismului, îi sunt recunoscător lui Nicolae Avram pentru poezia lui proaspătă, autentică prin experiență semnificativă și relevantă prin presiune a expresiei. Versurile icnind sau cântând șui și pe muțește, printre ingambamente nemiloase, limba aspră, vie, vernaculară, viziunea mereu focusată pe un foc al infernului asimilat pe nesimțite, toate urzesc un nou jurnal al nefericirii noastre postistorice, imun la zorii oricăror iluzii, hipnotizant.”

Chris Tanasescu



Recenzii:

Copiii Estului. Câteva flori ale răului

«(...) Imersie infernală în încâlcitele ecuații ale orfanajului, dar și explorare a metaforelor speculare ale abandonului, Federeii este o carte despre atrocitate. Acut și autentic, persiflând cu ușurință demonizarea programatică și adeseori cabotină a poeziei din urmă, scenariul lui Nicolae Avram urmărește câteva personaje tragice, stigmatizate cu cea mai rea dintre literele stacojii: abandonul. Copii ai nimănui, ei sunt aruncați în brațele-menghină ale Statului. Terminalele lui au nume recognoscibile, umane, dar nu sunt nimic altceva decât mașinării de educat, când educația înseamnă castrare a voinței, ascuțire a instinctelor bazale, ciuntire definitivă a spiritului, luptă pentru supraviețuire: pedagogi, profesori, directori tiranici. Din această perspectivă, instituționalizarea seamănă cu ritualul chinezesc al legării picioarelor: copiii au „șansa” de a fi primiți în societate cu prețul unei mutilări incorigibile. Se învață pe de rost foamea și cum să potolești foamea, violența și cum să nu te prăbușești în vârtejul ei, toate subterfugiile mizere care consolidează instinctul de conservare. Nicolae Avram învie astfel o lume malignă, pe care memoria o îndulcește cu un surprinzător opium nostalgic.

Orfelinatul este un decor al cruzimii în care ființa trăiește – supraviețuiește – după un minimum și un maxim fiziologic; irizările epifanice rare, când speranța e posibilă, vântură zgura aceasta hâdă a realității și o fac acceptabilă. Numai atunci demonia se convertește, crapă măștile belicoase și lasă la iveală o fărâmă de umanitate, repede rătăcită. De aceea, poezia lui Nicolae Avram e un ulei de ricin anevoie de înghițit. Fără să fie demonstrativă ori patetică, fără să strige un trecut traumatic, fără o retorică revendicativă sau măcar vindicativă, poezia sa colează imagini disparate, ca în urma dicteului. Exorcizarea e firească. Exuviul este el însuși o cicatrice, iar cicatricea e urma războiului. Cămăraș, Tatiana, Mărgi, Paulin (poate cea mai complex-tragică figură a cărții), Fonoloș, Carcasă, Simion, Damian, Liliac și Pobeda sunt câțiva dintre acești actanți întunecați, câțiva federei care au învins, deși biruințele lor se calculează după alte scale, fiindcă ei sunt doar „niște viermi de mătase / o afacere profitabilă două kilograme / de gogoși dintr-un gram de ouă”, oameni pentru care s-a inventat o bizară gimnastică a falselor superputeri (...), oameni pentru totdeauna condamnați la o identitate de nevertebrată. (...). Lumea federeilor e o lume de întuneric, iar într-o lume neagră nu poți decât să bâjbâi, ferindu-te cât poți de lovituri.

Un volum pe de-a-ntregul viu, pulsând de un sânge toxic, Federeii e una dintre puținele cărți de poezie nouă care-și țin cititorul în mână de la un capăt la celălalt. Cu un perfect dozaj al tensiunii lirice, fără pudibonderie și fără mistificare, hiperrealitatea poeziei lui Nicolae Avram – fotografia ei netrucată – o plasează în spațiul literaturii de cea mai bună calitate: lucidă, economă, cerebrală. Fără anestezie.»

Rita Chirian
(în „Poesis Internațional”, nr. 3 / decembrie 2010)


„Avem de face cu un poet adevărat, Nicolae Avram, din Beclean, Bistrița – Năsăud, un poet al cărui „cinism” liric, de mare forță frizează tragismul existențial, altminteri decât în „joaca de tragicul” întâlnită din abundență la mulți postmoderniști de profesie”

Constantin STÃNESCU în „Adevărul literar și artistic”

„Nicolae Avram nu e, cu certitudine, un ludic postmodernist și se află la polul opus modelului „optzecist” ; el scrie o poezie intens tragică ( și în descendența marilor poeți tragici ), pe care aș numi-o post-agonală. Vechile teme moderniste ale răului universal și ale sinuciderii, uzitate până la demonetizare, capătă a proaspăt – întunecată splendoare în poezia lui Nicolae Avram. ( …)
Nicolae Avram reușește să „prindă” frumusețea și monstruozitatea ritualică a crimei, tragismul absurd și serenitatea ei; țipătul său tragic, mutila(n)t (expresionist) încremenește în liniște, în contemplație. Se poate remarca, la o lectură fluentă, că versurile sunt scurte, tăiate într-o materie dură, ritmul sacadat, multe versuri „cad” ca niște pietre rotunjite, registrul, tonalitatea se schimbă continuu, și totuși poemele se leagă printr-o infinită muzicalitate și coerență, de parcă ar exista , dincolo de dezechilibre, agresiune, (auto)mutilări, o nesfârșită armonie.”

Raluca DUNÃ , Nord: Povincia Poeziei, în „Luceafărul, nr. 40 /12 noiembrie2003

"Cu dezgust, umilință, patimă și mai ales cinism, Nicolae Avram deconspiră nostalgii și orori, autoflagelîndu-se cu aceeași furie și meticulozitate cu care construiește imagini de mare forță. Pe cît de multă existență, pe atît de multă experiență poetică implicată în poezia sa, încît nu ști ce să prețuiești mai întîi. Oricum, a prețui, sună puțin cam nepotrivit și oarecum vinovat în acest context, căci ar trebui să te înfiori și să te cutremuri, fie să negi tu însuți existența, într-un gest de aceeași intensitate. Ar putea fi invocat ca reper Bacovia, dacă Nicolae Avram n-ar exprima înainte de toate o atitudine. Ar putea fi invocat la fel de bine Virgil Mazilescu. Iată cîteva fragmente demne de orice mare poet:”Pasărea gropii,/Pasărea gropii. Cum nu vii/ Tu să ne muști puțin de obraz/ Cum nu vii tu să zgîrîi cenușa vie care suntem”.; „Va veni dimineața:/ Un oscior de șopîrlă ce-mi Tremură-n palme.// Un acvariu în piața pustie,/ lanul de grâu/ Este acela care se ia după / mine”. ; și aceste mîngîieri / Ce ascund în sine depărtarea / și crima.// Fiica mea se va naște în Beclean: O țepușă în inimă,-/ și am să culeg mici strigăte / albe de pe cîmp”.

Mircea A. DIACONU, POEZIE ȘI ANARHIE, în „Convorbiri literare”, februarie 2001.


"Este poezie aicea? Este. Frumoasă? Frumoasă. E îndeajuns, cred, să luăm imaginea pîinilor care derivă din pietre sau, cum vreți, a pietrelor care se coc ca niște pîini. Totuși, sentința: „Toate lucrurile lucrează spre rău” îți face pielea de găină și mușchiul să se crispeze sub ea, mai ales cînd tu crezi, altfel, poate contrariul. Evident că în spatele afirmației (versatilă ori nu!) se poate ascunde o mare sensibilitate ulcerată, o dezamăgire existențială profundă și ireversibilă, dar și, într-un fel, capacitatea salvării."

Mihail GÃLÃȚANU


"Trebuie să înțelegem că nimic nu este apocaliptic aici, pentru că orice „mântuire” este exclusă. Viziunile catastrofice ale expresioniștilor sunt și ele departe, deși o stimulare din acea direcție nu este exclusă. Poetul simte cu putere riscul dezintegrării de sine care îl fascinează și îi forțează limitele. E o zonă de spectacol total în care au acces doar cei care trec prin încercările limbajului și acceptă că fac parte din peisaj: „Eu sunt ticălos ca și voi/ Și iubesc violul și crima.”

Andrei MOLDOVAN

„Cred sincer că unul dintre acești supraviețuitori ai timpului va fi și Nicolae Avram,autor al volumului de poeme Cântece de sinucigaș(cartea I) apărut la Bistrița, Ed. Mesagerul, în2000.( …) Deschizându-i cartea, nu ai cum să nu recunoști, de la primele versuri, o poezie de o valoare indiscutabilă, o poezie care prin forța ei devine agresivă, te atacă, te ia în stăpânire, te lasă fără suflu.”

Dorin MUREȘAN. Între revoltă și resemnare, în Tribuna nr. 35 – 16 – 29 februarie 2004


poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!