Pentru a nu mi se impacli vederea la chinul de afara, am cerut sa fiu transformat intr-un peste-anemona de numai doi centimetri. Acolo, stiam ca pot orbecai prin apele dintre noi, condusi de lipsa artei conversatiei. Si e atat de simplu sa intinzi aripioarele, tocmai cand fosnetele timide ale plantelor submerse tradeaza intentia apropierii. Dupa apele de odihna n-am incetat niciodata sa tanjesc…
Nu e nevoie sa strici ierarhii. Cea mai mare din grupul nostru familial e femela, care m-a ales pe mine drept mascul, eu fiind al doilea ca marime din intreaga familie. Daca se intampla sa moara regina, suntem hermafroditi: regele devine regina, si cel mai mare dintre pui, va fi noul rege. Functionam pe principiul indivizilor liberi, ce se pot integra unei colectivitati proprii. Astfel, ii permit lavei din sira spinarii sa se topeasca in regina… Jocul vietii si al mortii este fundamental si incurca toate socotelile. In acest context, e vreun alt peste care sa inteleaga cartea ‘Imitatio Christi’?
Totodata, protectoarele noastre sunt anemonele, plante carnivore ce seamana cu coralii. Interiorul plantei seamana cu un uter adancit intr-o tampla, unde se pare ca sunt inghesuiti toti pestii nenascuti ai lumii. Si totusi, haul ei functioneaza pe baza unui fenomen invers, de absorbtie, de ingurgitare. Pe langa faptul ca ne jucam intre tentaculele acestei plante, ne si hranim cu resturile alimentare de la pestisorii pe care ii prinde. Asa sunt unii, adulmeca resturile altora! Ca si cum as inghiti din cand in cand cate o ostie, langa aceasta planta ma simt bine, iertator, plin de duh. Numai pestii ce au pielea fara protectie cunosc trairile intepatoare ale plantei, iar sfintii silentiosi calaresc imperturbabil caii de mare, niste pegasi marini salbatici.
Cred ca in apa, in aer si pe pamant se intampla pentru ca trebuie. Sa fie o ceremonie ce mai dureaza inca? Conditia locuitorilor acestor habitate e in afara eternitatii, precum poetul in poem. Par un biet inotator neputincios, dar in apa in care plutesc e o magie ce miroasa a aghiazma. Cine vine cu o tacere adanca, izbandu-se de cerul meu portocaliu cu doua dungi negre la partea superioara?
O lumina potrivita iti insoteste fiecare gest si esti ganditorul ce nu-si vinde sufletul ideii. Iti otelesti parerea despre tine si, adunat in dimensiunea unde alti pesti isi lepadasera deja pielea, te lasi prada instinctelor sangelui tau rece. Ar putea fi oricare dintre noi cel ce se va ridica sa-si smulga existenta din carnea sa de peste-anemona. Iar cand vrei sa te ridici pornesti de jos si atingi cu pantecul de peste nisipul de pe fundul marii, adica pasesti tot pe nisip, dar pe alta cale.
Exista uneori o batere de aripa pe loc timp de milenii. Pamantul e o teorema ce n-are nevoie de demonstratii, iar marile sale au nevoie de mult loc pentru ca spiritele ei raposate sa poata pluti in voia apelor. Ne intoarcem mai noi si mai buni, chiar daca pe mine m-a prins acum etapa trairii drept peste-anemona. Se cuibareste in noi maimuta compromisului, si, in adancuri, ne intalnim si cu cei de care nu ne-a fost dor, acceptandu-i asa cum sunt. Dar apa si toiagul lui Moise linisteste nervii, si vom reveni mai plini de sunetul trupului celuilalt!
In fiecare spatiu teluric sunt multe probleme la care trebuie sa gandim si ne stau la indemana. Lucrurile de care nimeni nu se mira sunt cele mai frecvente. Mirati-va, spre exemplu, de lucrurile marunte, de pestii-anemona!
Si daca voi muri, ce poate fi? N-ati auzit ca si pestii-anemona mor? Cum poti trai fara sa stii toate acestea? Nu e mare lucru sa mori, caci intr-o pagina de ziar va sta scris: “O mica veioza portocalie s-a stins intr-un pahar urias!”