Printre picioarele unui paianjen curg trasaturile unui om care viseaza. Ce poate simti un paianjen cand ne traverseaza corpul pe timp de noapte? Aici sunt cativa munti prabusiti, dincolo cateva mari secate, in rest, nimic deosebit: o pustie si oaze urat mirositoare. Cati paianjeni au stricat acesti munti, aceste pustii, pana si-au nimerit mersul lin? Pe schita aceasta, la care va reveni de fiecare data cand ii va fi dor, paianjenul simte o dezorganizare locuita. Dincolo de aceasta bariera, arahnidele sunt atrase de om. Intr-adevar, de boala de care sufera aceasta arahnida nu se moare, ea se numeste dor de om, cu toate bunele si relele, pustiurile si dezorganizarile interne pe care schita omului i-o ofera.
Dansul paianjenului pe trupul omului nu e numai un joc in drojdiile existentei, e ceva mult mai profund, trebuie sa fie ca si poemul, adica de la dansul cuvintelor se trece la o gandire a jocului. De aceea, in pustia aceasta, paianjenii stiu ca s-au stins profetii, iar ingerul n-a cazut in pacat, ci-n oboseala… Dar cand ajunge-n palma, oare ce ii spune linia vietii? E o linie cam ciudata ce exprima un ciob de cer, steaua decazuta, o tarana ce isi vede zilnic fata.
Candva, acest om i-a facut bine paianjenului; l-a iertat in timp ce facea curat in camera sa. Stiind, din zvonistica animalelor, de fabula cu naparca care se caieste in van pentru ca si-a ucis binefacatorul ei, paianjenul de mic si-a luat masuri si nu intra in tagma otravitoarelor ingrate. Pe de alta parte, paianjenii au nevoie de o experienta a dezintoxicarii, ca si oamenii. Mizeria, si a unuia si a celuilalt, nu se subtiaza daca se prolifereaza simtul ierarhiilor pamantene si daca distrug farmecul unicatului.
Visatorul de fata a avut noroc, pentru ca sunt si insecte care infloresc la nenorocirea celorlalti, muste care bazaie pe-o rana deschisa cand visam mai bine… In schimb, paianjenul ataca doar in instinctul sau de a se apara. A iubi si a fi inteles nu le e ingaduit decat zeilor si paianjenilor. Ei construiesc din strafundul iubirii lor fel si fel de panze in scopul de-a supravietui si de a scapa omul de muste, dar omul nu-i intelege si, in poduri sau in camere uitate, cu brutalitate ii distruge.
Pe cortul transparent al tarziului, dupa minute bune de cercetare, paianjenul a simtit corpul omului ca pe o atractie a nestiutului. Daca intr-o zi tainele omului s-ar pierde, insectele nu se vor mai catara pe pustietatile noastre. Atata timp cat tainele exista, se mai acopera o scurta vreme tropaitul pe fundal de om, caci din om nu musca paianjenul, musca numai zorii zilei. Si cat de normala i-a fost paianjenului intamplarea!