agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3319 .



Poezia domnului Caragiale
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Oglinda Literara ]

2005-08-30  |     | 



Poezia domnului Caragiale

Puțini exegeți s-au oprit asupra poeziei marelui dramaturg. Din motive ca să nu fim neapărat de calitate, critica literară a evitat creația poetică caragialiană, simțind probabil primejdii ascunse, ce ar fi putut alătura ierarhiii valorice deja stabilite. De aceea, îmi permit să atrag atenția opiniei publice și chiar a criticilor de profesie, asupra creației poetice a lui I.L. Caragiale în "limba franceză". Tradus în anii 80 ai secolului trecut de D.I. Suchianu, Caragiale se dovedește a fi nu numai un excelent cunoscător al limbii franceze, dar un admirator al lui Verlaine sau Mallarmé și chiar Villan. Nu cunosc ce rețineri a avut Caragiale spre a încredința poemele în limba franceză tiparului, dar presupun că versurile, în general, nu-i satisfăceau nevoia de afirmare specifică întregului clan Caragiale, dornic de bravadă aristocratică, de teatralismul funambulesc, de exteriorizări epatante, urmate de dese retrageri în turnul de fildeș specific mai ales lui Matei Caragiale.
Cu o memorie unanim recunoscută de Eugen Lovinescu și Emanoil Bucuța, I.L. Caragiale parafrazează uneori ciclul "Femmes" al lui Verlaine, jucându-se cu nume exotice, imaginare, în eroarea de portrete ce stârneau interes în cercurile de lectură unde dramaturgul ?? mai ales spre sublima perioadă de creație a vieții sale. După cum remarca și Barbu Cioculescu, stilul flamboaint al autorului "dezvăluie afinități cu acel «Art nouveau»" (??, Modern Style, Secession...) bazat în special pe o autoironie a limbii lui Goethe nevorbită pe tot parcursul exilului său germanic, cu toată suspiciunea lui Florin Paraschiv din "Caragiale și munții" publicată de noi ca foileton în "Gazeza Vrânceană" literară. Excelând în limba franceză după părerea lui Anatole France, îl depășește pe Mateiu Caragiale, chiar dacă după Lovinescu, Ion Luca "era sortit să rămână un diletant" în poezie.
Spre edificare, publicăm o parte din poeziile păstrate de sora poetului Tușchi în traducerea lui D.I. Suchian

Mains
Tes mains si pâles sur mes mains
Ainsi que des fleurs de lumiere
Et que la froide paupiere
D'un mort ami et tres ancien.

Mes mains cherchent tes mains, trop pâles
Pour les avoir longtemps serrées;
Mes mains aiment tes mains effacees
Toutes pareilles â des petales.

Et que mes mains â tes deux mains
Meurent de la tres chere etreinte
Lorsque la lune, pâle défunte,
Effeuille nos espoirs éteints.

J'ai peur, ce soir, de tes main blanches...
Elles me sont si peu miennes,
Elles me semblent. plus étranges

Que des fleurons de mode ancienne.

Je sens tes mains qui me font mal,
J'endure leurs fievres torpides...
La nuit est violente et pâle,
Et mon désir mol et languide.

Tu dors - et seules tes mains veillent
Mon réve fol au clair de lune...
Tes mains - je les voudrais pareilles
Aux grands espoirs que l'aube allume.

Mâinile
Mâinile tale-atât de pale
Pe mâna mea par flori de lună,
Sau niște pleoape glaciale
De mort, amic din vremi străbune.

Fragile, netede petale,
Și de-o prea palidă culoare,
Așa-s acum mâinile tale
Pentru că eu le-am strâns prea tare.

O1 Mâna ta rămâie prinsă
Intr-ale mele totdeauna
De cîte ori va trece luna
Lepădând vre-o nădejde stinsă.

Mi-e frică, azi, de mâna ta.
Imi pare-așa puțin a mea !
Imi pare mai străină ca
O floare-n câmpul altuia.

Și parc-ar vrea să-mi facă rău.
Ii simt fiorul ei mereu ;
Iar noaptea, violent și greu,
Înmoaie încă dorul meu.

Dormi. Singure - deasupra - abiselor
Mâinile tale stau veghind.
Le vreau, le vreau nădejde viselor
Pe care zorile le-aprind.


Berceuse
De la pâleur... de la pâleur...
Et le blanc geste de bercer...
Et la lune - fleur sans couleur –
Eclairant d'avoir trop pleuré.

Et des sanglots pour des images
Mortes, oubliées et flétries...
Et tristesse des paysages
D'un rêve qui n'est pas fini...

Du désespoir vague d'ennui...
Et des rythmes très obstinés...
Au~ vitres le bruit de la pluie.
Et l'angoisse aux doigts effilés.

Cântec de leagăn
Palori... palori... palori... paloare
Și albul gest de-a legăna,
Și luna, flori fără culoare,
Cu lacrimi ce vor lumina ;

Și hohot pentru niște sparte
Și moarte pajiște uitate,
Și peisaje triste foarte
Din visele neterminate.

Deznădejdi vagi, fără de ham,
Ritmuri ce fac pe om să turbe,
Picuri de ploi ce bat fin geam
Și spaime cu degete curbe.

Chanson
Tu m'as donné ta bouche grave
Et tes deux bras, las de prier,
Se sont tres simplement posés
Dessus mes paupiéres malades.

Tu m'as donne ton regard frais,
Palpitant comme les fougères;
Tu m'as donné ta face claire
Ton odeur de blangize forêt.

Tu m'es oubli après la mort,
Tu m'es soleil un soir d'automne
Et ma douleur crispée s'étonne
De la pitié de son effort.

Les roses meurent sur le seuil
Ou j'ai chanté les lèvres brêves
Et ta candeur vers toi m'élève
Comme lève le vent les feuilles.

Et chaude tu fus a mon coeur,
Comme des pavots au soleil
Et fraîche tu me fus, pareille
 l'aube hyaline qui pleure.

Et douce tu fus a ma bouche,
Comme est le vent a mes cheveux –
Et pure tu fus a mes yeux,
Cornrne est la nuit d'été farouche.

Et blanche tu fus a rnes bras,
Et souple, parfumée, légère!...
Et chère tu me fus - si chère,
Que je ne t'oublierai, pas.

Tel glaive au sifflernent fatal,
Fleuri du sang qui le consacre,
Par temeraire simulacre,
Brillait d'un sompteux rnétal.

Pour s'ériger d'orgueil natal
Les rêves morts dans le massacre
Tel glaive au sifflement fatal
Fleuri du sang qui le consacre.

Et qu'il soit fier comme un cristal,
Que l'epopée l'allume et sacre
Il sème le reflet brutal,
Tel glaive au sifflement fatal.

Cântec
Gura ta gravă tu mi-ai dat,
Si mâna ta mi-ai dat-o. Iat' !
Sătulă de-nchinat, pe-aproape
Ea mi se-așază-acum pe pleoape.

Obrajii tăi atât de fragezi
Și ochii tăi azuri și puri
Cu priviri drepte și-ape limpezi,
Și tot parfumul din păduri.

Ci tu ești marea mea uitare,
Moarte și vis, noapte cu soare;
Și-ți este milă, și te miri
De mizerele-mi opintiri.

Pe prag toți trandafirii zac.
Buzele tale iuți mă fac
Spre tine să mă-nalț, să cânt
Ca frunza-n zbor dusă de vânt.

Și caldă-ai fost inimii mele
Cum arde-n soare-o ploaie nouă,
Și proaspătă mi-ai fost cum sunt acele
Zori care lăcrămează rouă.

Și dulce gurii mele ca
Vântul când joacă-n chica
Și limpede privirii mele
Ca vara pe senin de stele.

Și albă-ai fost brațului meu,
Ușoară, suplă, parfumată
Și-atât de scumpă, că mi-i greu
Să te mai pot uita vreodata.

Ãst paloș cu șuier fatal,
Stropit c-un sînge ce-1 consacră
Întru-ndrăzneală simulacră -,
Străluce-n somptuos metal.

Plin de ifosul său natal,
Visează moarte și masacre
Ãst gladiu cu șuier fatal
Și sînge care să-1 consacre.

Fudul si dur ca un cristal
Ãst paloș cu reflex brutal
Prăsele de-aur și de nacru
Se crede mit, se crede sacru
Ãst gladiu cu șuier mortal.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!