Te- ai intrebat vreodata cine este omul de langa tine? Omul care sta langa tine atunci cand ti- e greu si care se bucura alaturi de tine atunci cand esti furios de fericit? Realizam pe zi ce trece ca oamenii devin din ce in ce mai reci, mai inaccesibili, mai duri, mai aproape de imaginea utopica a viitorului in care totul e robotizat, inclusiv sufletele noastre. Te- ai intrebat vreodata in cine poti avea incredere? Te- ai intrebat vreodata cui ii poti marturisi gandurile tale cele mai ascunse fara a fi judecat sau fara a fi descoperite catre altcineva? Nu mai exista incredere in lumea asta plina de robotii care ne numim nostalgic “oameni”. Nu mai exista omenie si nu mai exista decat placeri trecatoare, relatii pasagere, amintiri dureroase a unor tradari viitoare. Fiindca omul este un tradator, si cel mai grav este faptul ca omul este un tradator rational, ca el nu tradeaza pur si simplu, ci tradeaza cand ii convine, cand ii este de trebuinta sau numai cand vrea sa faca rau. Fiindca binele nu se mai separa de rau, fiindca in zilele in care traim nu mai exista punte intre bine si rau, iar cele doua se intersecteaza intr-o relatie tragica, damnata si totusi reprezentativa erei noastre. Si cele doua concepte vor continua sa se intersecteze, sa se impreuneze vulgar pana cand ratiunea noastra va fi in slujba celor care stiu sa se foloseasca de haosul care se va fi creat. Pana la urma spre ce ne indreptam? Cand Jules Verne a scris despre pasii inainte pe care ii va face omenirea, nu s- a gandit niciodata ca aceeasi omenire se va acuza pe sine de a fi mult prea omeneasca si se va dezumaniza intr-atat incat fiecare dintre noi va deveni un animal singur, gata de lupta, gata sa sfasie, un animal inconjurat de animale care se prefac a fi oameni, un animal dur pe numele sau nostalgic de ”OM”.