agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2672 .



Antichrist
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grim ]

2009-09-29  |     | 



Lars von Trier. Mda… Cinematografia europeană. Huh… Not a big fan. Prețiozitate și intelectualism de dragul intelectualismului, militantism, forțarea limitelor artistice cu rezultate la fel de spectaculoase și estetice precum pictura abstractă – o mâzgălitură în spatele căreia se ascunde o lipsă totală de talent și inspirație – și poezia cu vers alb – înșirând cuvinte goale ce din coadă au să sune.
Revenind la von Trier, nu pot spune că am văzut prea multe din creația lui. La Dogville nu m-am dus, la Dancer in the Dark m-am culcat... Singurul film al cineastului danez pe care l-am urmărit de la un capăt la altul a fost The Five Obstructions, sau The Perfect Man, și asta nu pentru că mi-ar fi plăcut, ci pentru că eram blocat cu o bere în mână, la o proiecție la un festival, de o ploaie torențială care nu mai vroia să se oprească. Până la urmă nu mi-a părut rău, Omul Perfect fiind unul dintre cele mai intrigante filme pe care le-am văzut vreodată. Straniu și indescifrabil, m-a făcut să stau țintuit pe niște scări, cu berea între picioare, holbându-mă la bizarele scene proiectate pe o bucată de cearșaf murdar de un videoproiector cu un sunet infernal.
Anticristul, deci. Filmul acesta e altceva. E o mostră de artă pură, suprarealistă, filozofică, criptată, nu până acolo însă încât să inspire lipsa conținutului. Nu. Acesta e unul dintre cele mai dense forme de artă cinematografică la care am fost vreodată martor. E un film făcut cu mijloace tehnice minime – mă refer la utilaje, nu la tehnică cinematografică – și mijloace artistice maxime. E un film cu două personaje. Nu două personaje principale. Nu. Sunt doar două personaje. În afară de câteva animale, două ființe vii apar pe ecran. Adică, mai e și copilul. Da. Episodic. Dar în rest sunt doar Dafoe și Gainsbourg. Uitați-vă pe IMDB la cast și veți vedea doar aceste două nume. Apăsați more și vor rămâne doar aceste două nume.
Vorbeam de artă cinematografică. Vroiam să spun artă. Atât. Transcede genurile. Prologul e practic o gemă de artă fotografică în mișcare. Fără artificii însă. Imagine nudă, cu câteva excepții, jocuri cu lentile... „transfocale?” – habar n-am ce spun, dar seamănă. Bine.
Întrebarea este însă, despre ce este „Antichrist”? Pentru că nu e vorba de o dramă muierească menită a umple de încântare feminismul sterp al postmodernității. Nu e o dramă de familie. Ce se vede nu are nicio legătură cu nimic. E doar un instrument de exprimare a unor idei cu mult mai eterice. Dar care? Trebuie să recunosc că am avut nevoie de asistență în descifrarea acestui film. Ceea ce rar mi se întâmplă.
Impresia care mi-a lăsat-o în timpul vizionării și după aceea a fost că e un film despre natura malefică a femeii, o raritate în spațiul ideatic european, în general occidental, în care autovictimizarea femeii și terorismul feminist a castrat în asemenea măsură judecata, încât și cea mai vulgară târâtură poate fii transformată într-un simbol al frumuseții. Dacă mai există un spațiu conștient încă de caracterul malign al femeii și care exploatează această temă, acesta e cel asiatic, filme precum Audition, Ringu sau A Tale of Two Sisters reușind să surprindă într-o manieră înfiorătoare oroarea de dincolo de structura diafană, filiformă, subțire; răul intrinsec slăbiciunii.
Antichrist este însă mai mult decât atât, și pentru a pune în evidență acest lucru am avut nevoie de ajutorul unui comentator IMDB. Îl recomand cu cădură și cele ce urmează sunt într-o anumită măsură o expunere a ideilor sale, la care subscriu.
Antichrist e structurat pe punerea în opoziție a caracterului feminin al universului, brut, amorf, reprezentând natura, materialitatea, fizicul și emoționalul, sexul, toate haotice și necontrolate, și rațiunea masculină menită să ordoneze și să găsească un sens în toată acesată cumplită nebunie. Femininul e zugrăvit astfel, cum am menționat, stăpânit de angoase ce-și găsesc în el atât obiectul cât și subiectul, distructiv și autodistructiv, egoist, malefic, recunoscându-se pe sine astfel, potrivnic raționalului masculin ce, pe parcursul domesticirii virilității, și-a însușit ideile liberale ce deplâng destinul istoric al femeii. „În secolul al VI-lea atâtea femei au fost ucise pentru simplul motiv că erau femei”, spune Dafoe – lucru de care mă îndoiesc. Biserica Catolică a promovat vânătoarea de vrăjitoare nu pentru că avea ceva împotriva femeilor, ci pentru că avea nevoie de un dușman care să coalizeze masele sub autoritatea sa. Și atunci au fost alese exemplele excentrice care se sustrăgeau acestei autorități și au fost transformate în țapi ispășitori. La fel s-a întâmplat cu evreii, țiganii... la fel se întâmplă cu așa numiții sataniști în zilele noastre.
Masculinul eșuează în demersul său terapeutic manifestat prin elaborare rațională și, pentru a se salva din captivitate, mutilat, infirm, recurge la crimă ca ultimă soluție, împlinind astfel destinul istoric al femeii care devine victimă pentru că altfel ar fi fost un criminal.
Tușe subtile marchează tipare comportamentale care se regăsesc în viața de zi cu zi. Femeia care își mutilează subtil propriul fiu pentru al face prizonier al iubirii ei eterne, exprimă tiparul comportamental al atâtor mame care inhibă dezvoltarea mentală și emoțională a propriilor copii pe care îi doresc să rămână mereu mici, dependenți de ele, de grija și iubirea lor. La fel face și cu bărbatul care în contemporaneitatea noastră lipsită de idealuri virile se îngrașă și dospește în slujba femeii care încearcă să-l țină captiv între serviciul care trebuie să-i asigure traiul și responsabilitățile casnice – menajul, creșterea copiilor – maternitatea devenită o responsabilitate masculină.
Acestea și multe altele vor trece neobservate de publicul comun, psihicul colectiv al turmei intuind totuși natura ideilor exprimate, catalogând astfel filmul ca excesiv de violent și deci intolerabil, ceea ce nu e deloc cazul. Mă refer aici la violența manifestă, exprimată în cantitate de sânge, diversitatea metodelor de tortură și execuție. Nu există nimic de genul acesta. Violența acestui film este cea a adevărului care orbește, care retează iluziile, este o violență a vieții, a embrionului care își consumă geamănul prin osmoză, proces care dacă nu reușește, duce la nașterea indivizilor cu mai multe capete, număr de 4+ membre etc. E violența sângelui alergând prin artere, a sistemului imunitar care poartă o luptă continuă cu agresiunea din exterior care încearcă distrugerea organismului ca întreg. E violența fisiunii din măruntaiele astrului care face posibilă existența pe planeta Pământ.
E violența care trebuie să ne inspire pe noi, cei aflați în căutarea adevărului, cei dornici de cunoaștere, să luptăm împotriva prostiei și ignoranței care ne amenință cu atrofierea minții și a sufletului întru perpetuarea confortului facil și călduț al mediocrității și autosuficienței.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!