agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-15 | | Înscris în bibliotecă de george ionita
Se împlinesc cincisprezece ani de la moartea scriitorului țăran autentic, I. C. Vissarion, uitat de toată lumea, pentru că n-a fost niciodată nici cap de listă, nici bărbat politic al câte unui partid agreat de protipendadă a cărei stăpânire i s-a părut a fi, pentru țară, o încremenire pe loc. Va veni odată ziua în care se va examina, fără mici și mari monopoliști, valoarea cântărită a scriitorilor de circulație, puși la locul cuvenit.
Mă întreba odinioară Octavian Goga, ce părere aș avea despre un prozator, cel mai superlativ elogiat de o critică intimidată. I-am răspuns: - Cui trebuie să adresez părerea mea, ministrului numit de curând, sau confratelui? - fiecare fiind situat la un diapazon contrariu. - Mi se pare că n-ai fost niciodată la mine la Ciucea. Din pridvorul conacului mă uit, în fiece seară, la întoarcerea vacilor de la pășune, fiecare purtătoare de o saca de lichid inexprimabil în literatură. De-a. latul șoselei s-ar fi zis că cireada s-a. apucat de scris, cu punctuația necesară, din când în când, a unei plăcinți. Am impresia că citesc proza colegului de literatură. Atâta părere am despre ceea ce voiam să te întreb. Mai erau de față câțiva de-ai noștri, care s-au umflat de râs. Nu se așteptau ca poetul să profeseze o părere atât de materialistă despre prozatorul trâmbițat, Goga se oprise definitiv la proza lui Vissarion, a cărui evlavie pentru pământ, viață și om avea și alți prețuitori. Cum. a putut să fie uitat de editori acest adevărat tâlmaci de suferință al plugarului răbdător? Să li-l aducem aminte, măcar cu această vinovată întârziere. Acasă, pe la Costeștii din Vale, au rămas, după știrea mea, o sumedenie de manuscrise, peste care zace, probabil, rogojina uitării. Vissarion a scris mult, ca și alți mânjitori frumos ai hârtiei. Vissarion a trăit între târnacop, lopată și manuscrise, fără veleități, fără ambiții nepotrivite cu condeiul, și nu s-a mișcat dintre țărani. O singură dată a cerut și el ceva; o sfoară de țărână pentru experiențele lui tehnice și agricole. Trebuie adaos că Vissarion era și un inginer înnăscut, și un ins de factură universală. El avea în proectele lui, pierdute pe undeva prin mucegai, zeci de mașini destinate să îndestuleze lumea de la sate. Am fost prieteni cu Vissarion toți cei din preajma lui Gala Galaction. Care au fost lecturile lui, nu știu, însă erau variate și fundamentale. El era medicul satelor dimprejur, și în complexitatea personalității lui cunoștea bine chimia și tot ce s-a. gândit până la metempsihoză. Mă surprindea uneori cu mărturisiri ciudate, visările din somn traducându-le în lucruri vii și adevărate. Adeseori m-a surprins cu preștiințele lui, trăind în două lumi și două metode, plugar acasă la el, și fantastic în gândirea lui. Mi-a spus de mai multe ori, cu tonul confidenței, că într-altă viață el ar fi fost preot, și era de fapt și în viața trăită la Costești, un preot bun sfătuitor, cercetat pentru soluția problemelor complicate. I. C. Vissarion e unul de-ai noștri, un rumân de mare calitate, care trebuie înviat din morți, dimpreună cu caietele lui risipite. După deces, un deces de toate zilele, de om muncit și neluat în seamă s-a găsit câte un mintos care să insulte și omul și literatura lui. Am uitat multe lucruri mari. Ne trebuie un curs universitar despre uitarea de multe ori totală de noi înșine. Cât o să mai dureze uitarea de sine? E pata neagră, aruncată uneori și de multe ori peste biata noastra țărișoară și peste tradițiile noastre. Să ne felicităm că dintre noi, ca să nu zic dintre noi toți s-a ridicat o conducere lapidară de-aci încolo în fruntea poporului nostru de mult așteptată care n-a. uitat, și nu uită, și nu va uita. Scriitorul I. C. Vissarion n-a avut parte cel puțin de o placă amintitoare tencuită pe casa lui, pentru a fi citită de săteni și de trecătorii prin fața bietei lui grădini, unde a visat, a iubit și a cinstit neamul din care face parte. La final să ne mai aducem aminte și de atitudinea de cetățean luminat în timput duratei boierești. I. C. Vissarion e un premergător al răscoalelor din 1907. Tudor Arghezi Apărut în Gazeta literară, an XIII, nr.45 (732) / 10.11.1966 preluat din Scrieri, vol. 27, Proze. București, Editura Minerva, 1975. 435-437 (grupajul I.C. Vissarion este realizat de Györfi-Deák György) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate