Am din nou, de-un timp,în fața mea, deschisă, o carte misterioasă și fascinantă: „Zohar – Cartea Splendorii”, Texte fundamentale din Cabala, selectate și comentate de Gershom Scholem, în excelenta traducere a lui Þicu Goldstein (Hasefer, 2007, 96 pag.).
Ce mă atrage la această cărticică ? Răspund cinstit: faptul că n-o înțeleg. Cum se poate așa ceva? Se poate. Simt că în paginile ei se spun niște lucruri teribile, extraordinare, uluitoare, dar pentru a căror înțelegere ți se cer mult mai multe decât gândire, răbdare, bunăvoință și imaginație. Þi se cere deschidere către mister și transcedental, ți se cere mai ales să te dezbari de prejudecățile logicii obișnuite și ale rațiunii închistate în stereotipuri, acea rațiune care timp de secole, a defăimat și batjocorit mistica. Pentru intrarea în sensurile (sau „non-sensurile”) cărții ți se mai cere să admiți paradoxurile, ideile metaforizate și jocul cu aparentele absurduri ale lumii.
Când a fost scris „Zoharul”? Gershom Scholem ne-o spune în „Introducere”: „Putem afirma, cu cvasi-certitudine și pe baza unor solide argumente filologice, că Moses de Leon trebuie să fie considerat efectiv ca adevăratul autor al lucrării. Era, în 1280, în posesia originalului pe care el l-a pus în circulație.”
Și ne mai spune Scholem: „Este surprinzător de constatat faptul că un autor a putut face dovada unei asemenea profunzimi de cugetare, ajungând la un asemenea grad de virtuozitate.” Tot Scholem vorbește apoi despre: „plenitudinea de idei surprinzătoare a cărții” și ne asigură că avem în față „ Extrase care pot suscita lectorului un interes imediat : prin vivacitatea colorată cu care este descrisă viața sufletului; prin strania acuitate a exegezei Scripturii; prin caracterul de-a dreptul paradoxal al asețiunilor și al gândirii.”
Scholem ne dă totuși curaj: „Cititorul interesat va prefera să reflecteze el însuși la multiplele simboluri și imagini care apar în text.” marele profesor de mistică iudaică de la Universitatea de la Ierusalim adăugă apoi: „Acest volum concentrat își va fi îndeplinit menirea dacă va reuși să ofere cititorului o idee despre forța inventivității contemplative și a imaginației creatoare conținute în gândirea aparent obscură a cabaliștilor.”
Să pornim la drum, printre tainicele profunzimi ale Zoharului comentat. Transcriu un fragment din comentariul Genezei : „La început (Bereșit, I,1) – atunci când s-a manifestat voința Regelui, El a gravat semne în sfera celestă (care îl înconjura). În ungherul cel mai secret, o flacără întunecată s-a înălțat din misterul lui „Ein Sof”, Infinitul,ca un abur care se formează din amorf, cuprins în inelul acestei sfere, nici alb, nici negru, nici roșu, nici verde, de nici o culoare. Atunci când flacăra a început să prindă forță, să se extindă, ea a produs culori strălucitoare. Din centrul cel mai secret al flăcării a răsărit un izvor ascuns în secretul misterios al lui En Sof și s-au ivit și s-au răspândit culori în tot ceea ce e dedesubt. Izvorul a țâșnit, dar fără să străbată eterul (sferei). El nu putea fi cunoscut înainte ca un punct suprem și secret să fi făcut să izbucnească lumina sa sub acțiunea ultimei străpungeri. Dincolo de acest punct, nimic nu poate fi cunoscut. Iată de ce el e numit „reșit”, început, - primul dintre cuvintele (zece la număr) prin care a fost creat universul.”
Cu ce seamănă acest text (și altele de acst fel)? Poezie abstractă ? Text de cosmologie ? De fizică cuantică? Descrierea unei explozii nucleare ? Apocalipsa imaginată de un pictor ? Toate astea la un loc. Și încă multe altele. Dar mai ales un limbaj altfel decât cel pe care îl știm: figurativ într-un fel anume, metafore stranii, simboluri tainice, alegorii aiuritoare, parabole care simți totuși că exprimă intuiții geniale. Nu e ușor de înțeles. Așa cum nici teoria relativității a lui Einstein nu e ușor de înțeles. Citim de pildă acest text straniu și totuși cunoscut parcă de undeva, dintr-o carte științifică de ultimă oră: „Atunci când regele Solomon „a pătruns în tainica grădină a nucilor” el a cules o coajă de nucă și, uitându-se atent la ea, a văzut o analogie între straturile sale și spiritele care stârnesc dorințele senzuale ale oamenilor..Un creier înfășurat în numeroase straturi. Întreaga lume, cea de sus și cea de jos, este alcătuită potrivita cestui principiu, de la misteriosul centru originar până la straturile cele mai îndepărtate. Ele toate sunt veșminte, unul pentru celălalt, creier în creier, spirit în interiorul spiritelor, strat în strat...Centrul originar este lumina cea mai secretă, o structură diafană, de o delicatețe, de o puritate dincolo de orice înțelegere. Răspândindu-se, punctul acesta cel mai intim devine un „palat” care e și el ca stratul centrului translucid și strălucitor, dincolo de orice posibilitate de înțelegere.”
Iată și un alt fragment care se întâlnește în mod straniu cu teoriile de azi ale științelor noologice, (ale sufletului). E vorba despre alcătuirea forțelor psihice care sălășluiesc în om: „Există trei părți ale spiritului care umblă de colo-colo, atrase către trei lumi diferite...”Sufletul” (nefeș) este intim legat de trup, pe care îl susține și îl întreține; el este, pe pământ, primul elan. Atunci când este demn, el devine tronul sau sediul „spiritului”( ruah)...Iar atunci când ambele, sufletul și spiritul, s-au pregătit cum se cuvine, ele sunt demne să primească „sufletul superior” (neșama), care sălășluiește el însuși pe tronul spiritului (ruah). Sufletul superior domină totul, dar nu poate fi perceput. Există așadar un tron peste un tron și, sus de tot, încă un tron.”
Scholem nu ne ajută prea mult. Nu ne ia de mână ca să ne conducă precum pe niște orbi prin întunecimea acestor rânduri secrete. Lasă pe seama noastră greul deschiderii Porților Cunoașterii. Nu ne spune ce calități se cer unei lecturi adecvate. Probabil că nici nu se poate. Există vreun manual de gândire profundă? Există tehnici speciale de atingere a hăurilor gândirii ? Poate fi indicată o cale de a obține intuiția ideilor și a simbolurilor obscure? Toate acestea se transmiteau, de-a lungul secolelor, de la magistru la învățăcel.
Adaug la ce spuneam mai sus că ți-e necesar pentru a te apropia de înțelesul acestor texte: apetență pentru misterele ultime, deschidere în fața provocărilor incognoscibilului, putere de pătrundere a poeziei obscure, a metaforelor incomensurabile, curaj în fața întrebărilor supreme.
Găsim în aceste fragmente spiritualitate întru bucurie. Meditație și exaltare mistică. Sunt texte tangente cu marea poezie religioasă a lumii, cu marile texte mistice ale umanității. Găsim aici preformați, și pe Rilke, și pe Arghezi, și pe Nichita Stănescu. Paginile Zoharului se află la confluența dintre religie, artă și filozofie. Cu alte cuvinte, acoperă cele trei continente ale spiritualității omenești. Sau cum spune Scholem: „un profund mister, una dintre cele mai prețioase comori ale Regelui”
Găsim în această uluitoare cărticică și pasaje unde jocul imaginației devine joc liber al gândirii sau joc, pur și simplu, cu taina, paradoxul și absurdul, folosind magia cuvintelor și a imaginilor: „Care e șarpele ce zboară cu o furnică întinsă liniștit între dinții săi? Ce începe prin unire și se termină prin despărțire? Care vultur își are cuibul într-un arbore care încă nu există și ai cărui pui sunt răpiți de creaturi încă necreate într-un loc care nu există? Cine sunt cei care coboară atunci când urcă și care urcă atunci când coboară? Și care e lucrul la care doi fac unul și unul face trei? Cine este fecioara minunată care n-are ochi, al cărei trup este ascuns ziua, revelat dimineața – împodobită cu giuvaeruri care nu există?”
Tema cărții e Misterul impenetrabil. Ce altceva fac poeții, filozofii, teologii, cosmologii și fizicienii dacă nu mereu reînnoite încercări de a se confrunta cu Marile Mistere sau pur și simplu, cu Misterul ?
Texte în care se atinge punctul suprem în care studiul se confundă cu extazul, rațiunea cu exaltarea, luciditatea cu uitarea de sine. Pentru a le înțelege, ți se cere să ai câte ceva, cât de puțin, dintr-un om complet. În stare să te ridici pe treapta de pe care devii capabil să te înfrupți din lumina înțelepciunii, din puritatea bucuriei înțelegerii, din dăruirea dragostei de adevăr. Mai ai nevoie și de curajul de a te abandona adâncimile meditației.
Zoharul cu multiplicitatea sensurilor ascunse în fiecare pagină, în fiecare metaforă, în fiecare expresie verbală, va mai da loc, la nesfârșite comentarii și comentarii ale comentariilor. O hermeneutică fără sfârșit. Va rămâne, încă peste secole, o operă deschisă („Opera aperta” teoretizată de Umberto Ecco). Multe vor rămâne, nouă și altora, nedeslușite din această carte. Ea păstrându-și, tocmai prin asta, încă mult timp, farmecul indescriptibil al tainei, al profunzimilor misterului.