agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4199 .



Polițist \"dejectiv\"
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grim ]

2010-01-11  |     | 



Cred că am auzit mai întâi CTP-ul vorbind despre filmul ăsta. Apoi a început să ia premii. Un Certain Regard la Cannes, un premiu la care România pare deja abonată, dacă nu cumva e o distincție care se dă la o grămadă de filme de aceeași categorie. L-am căutat la cinema, dar nu l-am găsit. Pe urmă mi-a spus de el un prieten din Canada, că cică e filmat în Vaslui, de unde e el, și a putut să vadă din nou toată dezolarea din orașul ăla de amărășteni. Cică, trebuie să-l văd. Așa că n-am avut ce face și a trebuit să-l dau jos. Dar tot degeaba. Nu cred că am rezistat mai mult de un sfert de oră de contorsionări imposibile pe canapeaua mea de convalescență după sindrom post-demisie traumatică, privind la caracterul tern și inform al acestui film fără acțiune, cu dialoguri insipide și irelevante pentru firul narațiunii, cu cadre care ar jigni până și cel mai handicapat simț estetic, cu scenariu care ar fi putut intra pe o pagină de caiet dictando, restul urmând să fie completat cu umplutură, menită să întindă această peltea a lui Ciprian Porumboiu pe parcursul a aproape două ore de tortură. Pentru că l-am văzut până la urmă pe HBO. Dumnezeule, ce tâmpenie!
Eu nu sunt cineast, nu am niciun fel de studii de specialitate, n-am citit niciun fel de cărți. Nu sunt scriitor, sau, mă rog, nu unul consacrat, n-am niciun fel de studii filologice, iar gramatica nu mă dă afară din casă, dar, scriind de la șapte ani, proză, și de felul meu un mare povestitor încă de la creșă, prin încercări repetate am ajuns la un fel de principii de compoziție care sunt menite să îmbunătățească aspectul estetic al unei narațiuni. Unul dintre aceste principii se referă la eludare. Eludarea omite precizarea sau redarea unor anumite apecte care dăunează uniformității compoziției. De exemplu, nu ne interesează câți soldați are Imperiul în Războiul Stelelor și nici de ce raza laser a săbiilor Jedi nu străpunge atmosfera, ci se oprește la aproximativ un metru de plăsele, reproducând un comportament nemaivăzut al luminii. Asta este, taci și înghite.
Când e vorba despre firul narațiunii, luând aici caracterul ridicol de neîndemânatic al scenariului Polițistului adjectiv, redarea unei conversații la telefon, de genul: „Salut, ce faci... să ne vedem într-o jumătate de oră. Bine, o oră. La barul din colț. Bine" – după care urmează întâlnirea, nu se face. Dă ce? Pentru că reprezintă un timp mort. Conversația aceasta irelevantă pentru firul acțiunii, inestetică din punct de vedere al limbajului, pentru că e vorbă goală, nu interesează pe nimeni. E în plus, și într-o narațiune cursivă face parte din procesul de eludare. Se sare direct la întâlnire. Cum au ajuns să se întâlnească, nu ne interesează, pentru că e timp mort.
Iar „Polițist adjectiv” e plin de timpi morți. Pentru că, practic, nu se întâmplă nimic. „Polițistul adjectiv” pășește agale pe stradă. „Polițistul adjectiv” mănâncă, pentru că doar n-o sta nemâncat ditamai filmul, că nu e omenește posibil. Așa că trebuie să-l arate că mănâncă. Și nu oricum. Ci de două ori, câte cinci minute în șir. Mâncal-ar tata, cum bagă el lingura în gură și înghite din ciorba aia chioară dă barabule. Și p’ormă, „Polițistul adjectiv” e în misiune. Și când e el în misiune, nu stă, ci se deplasează, din punctul A în punctul B. Și din punctul B se întoarce în punctul A. Iar pentru că pe strazile alea cu garduri dă lemn și case triste cu ziduri cenusii nu mai e nici dracu’, tragem niște cadre largi cu „polițistul adjectiv” singur cuc într-un peisaj fără nicio valoare estetică, incolor, inodor și, cum se putea altfel, insipid.
Pentru că nu doar scenariul acestui film este un mare și lat timp mort, dar și maniera regizorală a lui Porumboiu trăznește a cadavru. Pentru că în regie, după părerea mea, acest principiu al eludării este la fel de valabil. Dom’le, nu filmăm ceea ce nu are valoare estetică, sau nu e relevant pentru firul acțiunii. Iar „polițistul adjectiv”, cu bugii lui turcești care-l fac să pară crăcănat și pufoaica lui dă piele întoarsă, în mijlocul unei promenade de periferie de Vaslui muncitoresc în șomaj tehnic, n-are nicio valoare estetică. Iar dacă unii ar spune că e vorba de o prezentare a universului deprimant în care „polițistul adjectiv” își duce existența... AIUREA. În artă și urâtul trebuie să fie estetic. Așa cum se întâmplă cu cei doi boșorogi dezgustători, cu pielea atârnându-le pe schelet, încălecați și dându-și limbi într-un tablou de Goya. Sau cu „Pluta meduzei” înțesată de cadavre și resturile unui dejun canibal. „Polițistul adjectiv” însă... nu. Nu.
Dar, ca să nu luăm toată acadeaua din mâna bebelușului, „Polițist adjectiv” este totuși un film pe durata a vreo cinci minute. Mai întâi, acolo unde redă caracterul inept al Academiei Române pentru care de acum „nicio/niciun” e adjectiv pronominal și se scrie împreună, și, apoi, la final, când un chestor ireal de filozof se folosește de așa numita „maieutică” pentru a legitima din punct de vedere moral săltarea minorului trăgător de THC. Cinci minute am zis. Nu mai mult. Ceea ce nu e de ajuns nici pentru un scurt metraj, dar’mite pentru ditamai maratonul cinematografic. Și acesta este și motivul pentru care Porumboiu a umplut acest film de timpi morți. Pentru că în lipsă totală de inspirație, cu un subiect subțirel, cu un cadru fizic fără nicio sclipire estetică, ce altceva putea să ofere turmei de critici francezi plictisiți de viață, pentru care maniera stângace de a face film a regizorului român de ani 2000 constitue un soi de exotism irezistibil, care-l face să ejaculeze instantaneu câte un „certain regard”.
Și eu care credeam că Mungiu e un dezastru.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!