„Jocul de-a locul” începe din clipa în care sorții au decis că locul tău e viața și nu hăul Neființei.
Jocul îl jucăm toată viața: Tu râvnești la locul meu, eu râvnesc la locul tău. Tu-mi iei locul, eu îți iau locul.
- Locul acesta mi se cuvine mie! - Ba mie!
Oameni pe pământ cât firele de nisip ale deșertului, fiecare căutându-și cu disperare un loc sub soare.
Vrem fiecare un loc cât mai în față, cât mai înalt. Cât mai aproape de ceea ce credem că e raiul pe pământ.
Câte unul își pierde locul. Ajunge un om nelalocul lui. Îi este greu, așa, fără un loc al lui. Oricine îl poate goni oriunde, chiar în moarte. Există un neam printre neamuri care a trecut și trece prin asta de niște mii de ani, peregrinând din loc în loc. E neamul lui Israel. Își schimbă mereu locul, adică norocul. Sau nenorocul. Locul oamenilor din acest neam e nicăieri, adică pretutindeni. Chiar dacă au astăzi o locuință a lor, nu e chiar a lor. De fapt, nici o locuință nu e veșnică. Orice locuire se termină cu o dislocare. Nici locuirea omenirii pe pământ nu e fără sfârșit.
Ce spectacol! Miliarde de ființe omenești, luptând să-și cucerească fiecare un loc sub soare. Sau un ne-loc. Așa se naște dezordinea, când lucrurile ajung să fie nelalocul lor. Ordine fiind acolo unde fiecare lucru e la locul lui. Acolo unde oamenii sunt la locul lor. Sunt oare? Nu vezi? Lupii sunt puși să păzească turmele. Tâlharii domnesc în fruntea bucatelor. Potera e pusă să prindă pe hoții de păgubași.
Jocul continuă o viață: Bătaie pe locuri. Îți faci loc cu coatele, cu pumnii, cu cuțitul, cu piatra. Pe unul nu-l e mai încape locul. Pe altul trebuie să-l pui la locul lui. Unul nimerește pe un loc de trecere, altul pe un loc minat, blestemat.
Ca orbii ne batem pe locuri: Loc de joacă, loc la liceu, loc de muncă, loc la catedră, loc de parcare, loc de trăit, loc de nemurit. Chiar și pe locurile de veci e bătaie. Dar până atunci, ne luptăm pentru locul unu, pentru un loc în top, pentru un loc cât mai de invidiat. Pentru un loc cât mai de cinste.
Oameni fiind tot mai mulți, locuri găsești tot mai greu. Trebuie să dai din coate, să înlături fără milă pe celălalt, să faci moarte de om. Primind apoi un loc într-o celulă.
Pentru cei angajați în joc, principiul e simplu: eu nu am loc de tine, tu nu ai loc de mine, deci eu te gonesc pe tine sau tu mă gonești pe mine. Dar mai presus de asta, pentru oamenii-oameni, există o lege a jocului cinstit: a te strădui să meriți locul pe care îl ocupi. Să nu-l murdărești, să nu-l terfelești. Să fii la înălțimea lui.
Pentru câte unul ales, locul locurilor e în el însuși. Sau în altă lume, inventată de el. E cazul unora mari precum Pascal, Kafka, Proust, Dostoievschi, poate Baudelaire, poate Cioran.
Tot ce facem sau nu facem în viață e legat într-un fel sau altul, de un loc, de o locuire, de o locuință. Sau de o dislocare. Chiar și înțelegerea când ți-o cer, prietene, folosesc tot cuvântul “loc”, spunându-ți: “Pune-te în locul meu.”
Există, din fericire, aproape pentru fiecare om, un loc privilegiat care răscumpără toate locurile la care tânjește și nu reușește să ajungă: e locul câștigat în inima unui prieten, în sufletul unei ființe iubite.
Vine și o vreme când revii la locul tău dintâi, copilăria. De-aici, nu-ți mai vine să te muți nicăieri. Aștepți să fii dis-loc-at. Definitiv. Mutat într-un loc poate mai bun sau mai rău. Mai luminos sau mai întunecos. Poate într-un Loc al Locurilor nesfârșite și eterne. Până atunci, printre alte jocuri ale vieții, îl jucăm pe acesta: Jocul de-a locul.