Aurel P. Bănuț s-a născut la 23 Octombrie 1881, în Cohalm (azi orașul Rupea) județul Târnava Mare (azi Brașov).

"Am văzut lumina lampei în târgușorul Cohalm în noaptea de 23 Octombrie a anului 1891, an memorabil nu numai pentru "conferința națională sibiană", ci și pentru că a dat neamului omenesc o serie de bărbați remarcabili, exclusiv subsemnatul" (A. P. Bănuț - Autobiografie, 1915)

Găsim și în alte lucrări ale sale informații despre viața lui precum "Pagini de jurnal - temă și variațiuni" sau "Viața și activitatea mea".

Rămas orfan la vârsta de doi ani, crește în casa bunicului său apoi a tutorelui, care îi era și unchi, Valeriu Popa Comșa.

În 1961, când împlinește 80 de ani și își face un bilanț, ajunge la concluzia că: "N-am fost un român înalt și drept, ca un brad. N-am fost nici stejar puternic, cu o coroană uriașă, sub care pot juca hora douăzeci de tineri flăcăi și mândre fete. Am fost doar o mlădioasă tufă de răchită pe care vânturile și furtunile au plesnit-o, au biciuit-o, au îndoit-o în toate chipurile, dar n-au reușit s-o frângă sau s-o rupă din rădăcină." (A. P. Bănuț, Viața și activitatea mea, 1961)

Aurel P. Bănuț deține printre scriitorii ardeleni din prima jumătate a acestui secol un loc aparte. Opera sa, destul de vastă, din care numai o parte afost publicată în volume, se regăsește încă răsfirată prin periodicile vremii. a avut o largă prețuire în activitatea sa în cadrul Societății pentru fond de teatru.

În literatura umoristică a Ardealului, opera lui A. P. Bănuț marchează o etapă importantă. El este unul dintre cei mai remarcabili scriitori de proză scurtă satirică și umoristică al Ardealului în a cărui operă se întregește fresca societății ardelene de la începutul secolului XX, zugrăvită cu atâta măiestrie de Ion Slavici sau Liviu Rebreanu.

Debutul său literar a avut loc în paginile revistei "Luceafărul" cu schițele "Anno Domini 2202" și "Milionarul", precum și cele șapte scrisori adresate de Aron Pumnul tatălui său.

El sa bucurat de bune aprecieri din partea criticii literare. George Călinescu a reprodus aproape integral "Elocvința Frachelui Ladislau" în istoria sa literară menționând că: "Burlescul lingvistic s-a continuat în Ardeal și ne-am înșelat socotind că limbajul lui Mariu Chicoș Rostogan e o născocire malițioasă a lui Caragiale. Ardelenii însiși creaseră genul. A. P. Bănuț trebuie citat..."

A murit la 28 Iulie 1970, cu satisfacția că nu va fi dat uitării.

Bibliografie:
G. Călinescu - Istoria literaturii române de la origini până în prezent
A. P. Bănuț - Autobiografie
- Viața și activitatea mea