Înțeles și ființă





Într-o zi am înțeles că parcela de teren pe care am contruit casa în care locuiesc este o parte efectivă a suprafeței planetei Pământ, cu unicitatea, obiectivitatea și măreția sa cosmică. Acel fel de înțeles a persistat în gândirea mea atunci cu o intensitate rezonabilă, pe urmă a rămas doar ca o amintire.

Înțelesul nu este doar cel învățat ci și înțelesul cooptat în ființă.

Tot așa, doar câteva secunde am trăit cândva înțelesul iubirii de oameni, cel pe care l-a propovăduit Issus și a fost relatat în Evanghelii. Apoi doar am știut, și știu, că acel înțeles există și mi s-a dovedit prin starea mea ca ființă, dar nu l-am mai retrăit, chiar dacă am convingerea existenței acestei iubiri, a posibilității ei. Anexat acestui înțeles am reușit apoi să realizez logic doar, sensul iubirii Sfinților părinți pentru oameni.

Nu se poate spune că înțelegerea unui sens, a unui conținut este ceea ce înseamnă o relevare a acestui sens.

Mintea omului se racordează, realizează o rezonață care nu este de natură intelectuală, prin care se produce o destăinuire, o autoimplicare a gândului spre înțeles. În această stare de înțeles nu are loc doar o cunoaștere, în sensul de a afla, nici o inventariere a unor cunoștințe sau o reamintire a ceva știut. Nu se petrece nici o multiplicare a unor cunoștințe (informații) sau o dezvoltare, o extrapolare de natura unei logici despre subiectul la care se referă înțelesul, ci este un anume fel de trăire, în care se petrec sau se suprapun mai multe straturi ale interiorului ființei.

(O convingere de natură religioasă are probabil un astfel de creuzet al formării și al manifestării ulterioare. Crezul însă are o naștere care contramandează natura efectivă a unui înțeles. Crezul este un salt peste înțeles, printr-o promovare de natură psihologică și a asigurare morală a ființei umane.)

Ce este ființa la care se face referire aici? Probabil că în acest context fenomenologic ființa, și în speță ființa umană, este acea alcătuire novatoare care are menirea de a-și dezvolta facultățile, capacitățile mentale simple, aduse din stadiul său preistoric, de umanoid, spre acest amestec de trăire/senzație/gândire. ( în sensul unei descrieri a ,,ființei” din acest punct de vedere: al aplicației capacității omului de a înțelege într-un plan mai extins decât cel al rațiunii).

Trebuie să distingem între capacitatea de a fi inteligent și capacitatea de a înțelege. Cunoștințele, utilizarea acestor cunoștințe și aplicarea strălucită a acestora sunt doar pietricele pe drumul pavat spre a înțelege. Este chiar o confuzie regretabilă între conținuturile verbelor ,,a ști” și ,,a înțelege” între care se strecoară cu abnegație o subtilă dușmănie.

De la această diferență: a înțelege - a ști, se poate pleca pentru a încerca o pătrundere în conținutul înțelesului, ca și atribut al ființei, un atribut negeneralizabil ci doar un atribut-rezultat.

( Marile eforturi ale omului sunt toate îndreptate spre ,,înțeles”.
A. Einstein, W. Heisengerg, N. Bohr au spus despre dezvoltarea umanițătii că nu este altceva decât traducerea în fapt a modului și a nivelului la care s-a ajuns în înțelegerea naturii. Chiar înțelegerea ideii acestor oameni, scrisă în fraza de mai sus, este situată pe un povârniș destul de abrupt pentru minte.)

O explicație a unui fenomen, să spunem, sau o comunicare dată de cineva unei alte persoane, se definitivează cu un fel de înțeles. Acest înțeles este însă unul externabil, transmisibil, valabil într-o anume conjunctură intelectuală, și care poate fi limitat de către emitent sau de către receptor sau poate fi unul diferit prin transferul de la o persoană la cealaltă. ( Ordinul militarului este confirmat de catre subordonat prin replica reglementată: ,,Am înțeles!”. Se crează astfel o regretabilă suferință a limbii prin echivalarea lui ,,am înțeles” cu declarația: ,,voi face întocmai”.)


Două discuții despre înțelesul extins din logic, rațional, spre ființă:

1. (Cele mai greu de înțeles operații în matematică sunt cele ale căror înțeles nici nu se mai pune în discuție: înmulțirea și împărțirea cu unu și adunarea și căderea cu zero (date ca și exemplu). Din când în când câte un matematician privilegiat are revelația unor astfel de înțelesuri, ascunse tuturor, și deschide un nou domeniu al matematicii. Toți știm că zero și unu sunt inofensive în aceste conjuncturi, chiar ne referim la mintea cocoșului prin convenția învățării noastre paradigmatice și totuși realitatea este departe de aceste păreri. Într-o altă lume a înțelesurilor operația matematică1 x 1 este imposibilă.)

2. (Omul a fost creat din argilă sau din lut? Este o întrebare despre reprezentarea actului biblic în imaginația umană. În această diferență agreabilă a înțelesurilor ne imaginăm o argilă plămădită, pusă în tipar pentru a arde apoi în facere corpul material al omului. Mențiunea lutului pentru a construi un trup viu este însă altfel acoperită de înțeles. Lutul are trei componente : - pământ, humusul, generator de hrană, - nisip, tonusul structural și - argilă, liantul, constituentul consistenței. Descrierea înțelesului facerii din lut nu este ceva ieșit din comun dar înțelegerea acestei faceri din lut într-un context complet este pentru mintea umană o chestiune aproape imposibilă.)

Înțelesul la nivelul ființei transpare din subînțelesurile ascunse, între nivelele intuitive ale minții și se afișează într-o ipostază pe care persoana ca atare o pregătește în prelabil prin preocuparea spre înțeles și apoi spre un anume conținut al înțelesului, fără a fi vorba despre o inițiere.

O trăire completă a înțelesului să fie oare acel înțeles prin ființă? Este o trăire a unei idei prin legarea unor fire ale ființei ce par oamenilor inexistente. Căutarea acestor trăiri pot fi acele momente pe care o revelație, să spunem, le aduce nu doar părții senzoriale ci și spiritului, printr-o trăire a înțelesului, asumată prin ființa sa de către om.