Calvarul din aprilie 2009 poate să se repete la 1 decembrie 2010. Aceasta este concluzia mea, în acest text, care nu pretind numaidecat că este un eseu, ci e mai degrabă o destăinuire.

Am asistat la Biblioteca publică „Onisifor Ghibu” din Chișinău la lansarea unei carți noi intitulate „Afară din întuneric”, consacrată evenimentelor din 6-7 aprilie. Apărută la Editura „Libertas” din Ploiești, ea este semnată de Rodion Burcă, student la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova, participant la manifestațiile de protest ale tinerei generații din acele zile. El fiind și victimă a represiunilor comuniste din acele zile de aprilie 2009.

Volumul este prefațat de către Constantin Manolache, prof. dr., directorul Centrului Județean de Cultură Prahova, prezent și el la lansare. El a amintit că, în anul universitar 2008-2009, împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Istorie a USM, a efectuat un program de cercetări etnologice de teren, eșalonat în mai multe etape. La ultima din ele, în luna iunie, studenții au venit cu „experiența de foc a participării la marea mișcare socială ce avusese loc la Chișinău, cu două luni în urmă”. Cartea, în totalitatea ei, subliniază prefațatorul, este un îndemn la ieșirea din pasivitate și la acțiune pentru apărarea și consolidarea democrației - principalul garant al libertății sociale -, democrație reală și puternică în întregul continent european. „E o datorie a fiecăruia și a tuturor, dacă vrem să ne bucurăm, noi și cei ce vor veni, de binefacerile unei comunități puternice și durabile”, mai constată prof. Constantin Manolache.

La rândul său, prof. univ. Anatol Petrencu a amintit că Rodion Burcă a fost membru al unei comisii locale în alegerile din 5 aprilie 2009, unde a observat cum unii vorbitori de limbă rusă îi îndemnau pe alții să mai voteze o dată, iar în listele electorale s-au depistat „suflete moarte”. După evenimentele din 6-7 aprilie, a fost chemat la poliție, doar pentru simplu motiv că a fost observat ridicând de jos o cască.
Și mai subliniez eu, a avut imprudența să o ducă la căminul studentesc, ca trofeu, sau ca o posibilă mostră de muzeu.

Dar de la acea cască, pare-se i s-a tras tot chinul prin care a trecut. Pentru cine nu crede pot să ilustrez acest text cu vreo două trei fragmente din carte.
Fiindcă, daca nu se vor trage concluziile necesare, calvarul din aprilie 2009 poate să se repete la sfarșitul toamnei sau la 1 decembrie 2010.

Afirm acestea după ce am lecturat cartea documentară, care pentru unii poate să pară și ficțiune. Dar nu este nici un fel de ficțiune. E o mărturisire sinceră, prin unele locuri chiar este prea sentimentală, nu însă și banală, cum sunt unele mărturisiri despre diferite fleacuri. I-am auzit cum flecăreau pe mai mulți scriitori și critici de la București, sosiți la Chișinău în timpul Salonului Internațional de Carte de la Biblioteca Națională.
Dar revin la cartea Afară din întuneric, Ploiești, Editura Libertas, 2010.

Primul fragment din pagina 45.
Spectacolul era apocalyptic. În jurul celor două edificii, trombe groase de fum se ridicau, fiind văzute aproape din întregul oraș, iar jos, în curțile instituțiilor cîteva ruguri, întreținute de protestatari, mistuiau tot ce se putea arde…
Alt fragment.Deja de la momentul arestării autorului.Apoi de la comisariatul de poliție unde oamenii legii se aruncau asupra lui, lovindu-l cand cu genunchii în piept cand cu bastoanele de cauciuc scoțînd printre dinți: Ce e, dobitocule, ai crezut ca vei scapa? (pagina 58). Și aceasta nu este unica frază ofensatoare. Au fost și mai și...

Pe pagina 68-69 găsim și niște confesiuni despre cazurile cu fete violate la poliția moldavă comunistă. Autorul redă niște cazuri de-a dreptul șocante.
Despre unele din ele mărturisește și parohul unei biserici, Pavel Borșevschi.

Pag. 71. Despre Anatol Mătăsaru pe care eu l-am văzut în penitenciar în ziua alegerilor de la 29 iulie 2009.
Căci am lucrat și eu ca și autorul într-o secție de votare pe teritoriul căreia se afla și acel penitenciar.
Polițiștii se lăudau că l-au bătut astfel că în viitor el o să facă ca porcul sau măgarul...
Polițiștii îl urau extraordinar pe acest om și fiecare dintre ei visa să-i dea o mamă de bătaie, adică o lecție, una de pomină. Într-adevăr, fața lui arăta acum ca o bucată de carne tocată. Nasul, buzele și ochii erau umflați îngrozitor și negri.
Alte scene prin care a trecut autorul Rodion Burcă sunt de asemenea descrise cu lux și amănunte. Nu le voi reda în cele ce urmează. Voi nota doar, că această
carte se termină cu o încheiere în care autorul se confesează,(își împărtășă amintirile pline de groază,de coșmar și de ce doriți dumneavoastră), se gandește la consecințele acelor evenimente care au zguduit din temelii întreaga țară.

De fapt, după părerea mea, cartea editată la Ploieștii lui Nichita Stănescu și nu numai, nu se prea termină, fiindcă întrebările cele mai grave din ea abia urmează. Sau abia de încep, fie vorba mai poetică, sau mai cu aluzii, dacă doriți.

Iar răspunsurile, cele mai clare răspunsuri, cred eu, le vom afla după 28 noiembrie, în ultima lună de toamnă, ori chiar în ultima zi.
Care va fi la 30 noiembrie.