agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-09 | |
,,Cum să-i preocupe pe ei amintirea micului Paris sau valoarea sufletească a unei case? Puși pe chiverniseală, ce altceva mai putea conta pentru ei? În ceea ce-o privea, înțelegea și-și accepta condiția de adiere ce mai plutea între timpuri.''
Apărut la editura Tracus Arte, în toamna anului 2010, romanul ,,Între timpuri'' reflectă imaginea societății românești de după al doilea razboi mondial, din epoca de aur și schițează apocalipsa postdecembristă. Romanul, o frescă succintă, sub determinare social- economică, aduce în prim-plan degradarea morală, prin dorința de înavuțire a unui tânăr ,,molâu cu tălpile crăpate'', sătul de mizeria satului natal ,,aterizat în iadul din București''. Tudor își face ucenicia în prăvălia fratelui mai mare, Matei, pentru care averea și banii constituie bază existențială, respect și putere. Acesta se înfurie de câte ori îl surprinde citind și îi interzice să aibă o asemenea îndeletnicire în casa lui ,,... De câte ori să-ți repet: nu citind faci bani! ... Dacă ești sănătos și viclean, o să prinzi șpilul. Lasă-i pe neisprăviți să-și bată capul cu cititul ... Să nu te mai prind cu vreo prostie de-astea, că te arunc în stradă! La mine, nu se citește. Se fac bani.''- un veritabil recviem negustoresc, adus culturii, ce stârnește revoltă oricărui iubitor de literatură! Descrierea detaliată de stări sufletești, transformări comportamentale, prezentarea implicațiilor pe care le au faptele redate pe plan psihic, dezvăluie calitatea autorului de a cunoaște psihologia umană. Astfel descoperim lumea în care soția se supune bărbatului, orbește, fiind obligată, pentru a crea o imagine bună în societate, să treacă peste nemulțumirile stârnite de comportamentul disprețuitor al soțului, peste aventurile acestuia, peste ignoranța și superficialitatea cu care-și tratează familia, un ansamblu de prejudecăți ce reprezintă disfuncționalitatea conceptuală, tranșantă, subiectivă, a vieții femeii acelor timpuri, prejudecăți care au rămas până în zilele noastre, o boală ereditară, transmisă din generație în generație. Se remarcă finețea descrierii spațiilor și locurilor importante din București, care susțin impresia de univers autentic, mimesis, prin care autoarea se dovedește o bună cunoscătoare a vestigiilor capitalei. Notabilă este maniera prin care reușește să deceleze imagini ale unor locații renumite, luând în considerare fiecare detaliu: cromatică, istoric, ansamblu arhitectural, așezare, importanța pe care o au clădirile în viziunea localnicilor- bijuterii arhitectonice ale Micului Paris- filigranate în stil balzacian, conferă romanului o anume eleganță perpetuă, chiar dacă timpurile și oamenii s-au transformat atât de mult. Aspecte caracteristice educației primite în familiile burgheze, se află în relație antonimică, cu caracterul malițios al individului parvenit, lacom, avar, pus pe căpătuială rapidă. Instalarea comuniștilor la putere vine ca un tăvălug în viața posesorilor de averi care știau ,,că scopul noilor veniți era anihilarea instinctului de proprietate''. În marea schimbare se evidențiază abilitatea prin care personajul speculează orice oportunitate, continuând să facă bani, fără să se lase doborât de comuniști. Nu se dă în lături de la nimic pentru a-și rotunji veniturile, aspect important în desfășurarea acțiunii romanului, redat cu fidelitate de autor, prin descrierea unui cadru reprezentativ, tipic individului care iubește banii: ,,Era fericit ... când vindea ultima gogoașă și când simțea prin stofa pantalonilor teancul de bani, când auzea clinchetul vesel al monedelor(...) Era cel mai plăcut moment, când își aranja banii pe căprării, apoi îi punea într-un loc sigur ...''. Romanul Catiei Maxim cuprinde două secvențe temporale : trecut și prezent. Autoarea reușește printr-o tehnică a planurilor paralele, de trecere de la o stare afectivă la alta, de la un cadru imagistic la altul, de la o etapă istorică evoluată la o alta, cu caracter involutiv, să alunece ușor, adaptându-se oricărei situații ce implică schimbarea. ,,Imobilizat la pat, de câteva luni ... '', Tudor se mișcă ,,printre amintiri'', aducându-le în prim-plan, amintiri care vin ,,Ca ultimele picături de ploaie, de la sfârșitul furtunii, când se preling tremurat ... după ce au curs zgomotos ca niște bile metalice ...'', astfel încât ,,Prezentul se supune umil trecutului'', realizând că este ,,deasupra evenimentelor''. Derularea lor îi dă sentimentul de libertate, sentimentul că se poate mișca în voie, în propria-i viață, printre oameni, păstrându-și conștiința vie- ,,Asta să fi fost viața lui, iar moartea ceva menit să arunce balastul strâns lacom de-a lungul anilor?''. Imaginile trecutului se întrepătrund cu cele ale prezentului, ca într-un film, al cărui protagonist este. Limbajul narativ se îmbină armonios cu cel liric, delicat, adăugând subtil un ton moralizator, filosofic, conceptului de viață. Cine este Coca, cea care-i stă alături în ultimele clipe de viață și care-l urăște cu toată ființa ei, dorindu-i moartea, de ce Arnold îi lasă moștenire lui Teo o sumă importantă de bani, cine joacă rolul destinului în despărțirea dintre Tudor și Teo - ,,Când poarta s-a închis în urma lui, a simțit că i s-au umezit ochii, dar cum un bărbat nu știe să plângă, și-a mai aprins o țigară ...'' - cine este amantul surpriză al urâtei Marcela, sunt doar câteva dintre misterele ce așteaptă să fie descoperite de cititorul interesat de acțiunea romanului, ce se distinge prin scriere elegantă, la granița dintre realism (frescă socială a unei perioade tulburi, cu accent pe spațiul eterogen al orașului) și clasicism (intenția critică, moralizatoare, realizarea unor portrete succinte, tipologia personajelor clasice, adaptate celor trei etape istorice, în care se îmbină vocea auctorială cu cea a personajelor). Finalul romanului vine ca o eliberare, ca o judecată obiectivă a propriei vieți, ca o pace a sufletului omului luptător, care a trecut prin situații critice, cărora le-a făcut față cu succes. Un roman ce se remarcă prin tușa nedatată a luminii : ,,O lumină albă, densă, ca un șarpe i se încolăcește peste trupul uscat ... Lumina și liniștea pun stăpânire pe el ... zâmbește pentru ultima oară în casa ce mai crestează un sens altui destin strivit între zidurile ei.'' Interesantă este asocierea dintre om și clădirea în care și-a petrecut viața, ambele părți formând un tot, peste care timpul și-a pus amprenta, o asociere întâlnită și în scrierile călinesciene, unde casa este asemuită cu omul care o locuiește. Am reconstituit cu ochii minții imaginea Moșilor de toamnă, o scenă emoționantă, care rămâne în sufletul cititorului ca un etalon memorial, de mare valoare, ce aduce in prim- plan una din vocile de aur ale muzicii populare românești : ,,Toamna mușca lacom din fiecare frunză, stârnind în jurul copacilor cununi de lumini blânde ... Cel mai frumos moment al anului era asociat ... cu Moșii de toamnă, petrecuți în Obor (...) Câteva zeci de mese de rafie cu scaune de jur-împrejur ... ținea perimetrul acelei cârciumi amenajate sub cerul liber... Întreaga scenă era acoperită cu rogojină și stuf ... Tudor a comandat un platou cu de toate: fleici, mititei, cârnăciori și salată de murături proaspăt acrite. Vinul roșu, tras din butoi, înveselea carafa de ceramică (...) Deodată, tăcerea a înghițit întregul zumzet și pe scenă s-a iscat un fior ... Era îmbrăcată în borangic alb, o siluetă delicată. Lăutarii plângeau pe strune ... Cânta, cânta cu întregul ei suflet și el, brusc, și-a adus aminte de satul lui și de pământul pe care se odihnea, ori de câte ori se ducea cu vitele la păscut... Văzduhul tresărea și vorbele răscoleau ... Când s-a sfârșit cântecul, un moșneag s-a apropiat de scenă. Îi străluceau ochii, când i-a zis: - Fă-te bine, puica lu' moșu! / Pe scenă a năvălit Ciuleandra.../ - E Maria Tănase. Are cancer... E pe moarte!...''. Un roman document, ce-și propune să păstreze o filă din istoria unui oraș, a unei societăți, peste care timpul și generațiile au trecut precum un buldozer, distrugând ceea ce reprezenta odată Micul Paris, cu valorile sale artistice, morale și spirituale, merită să se găsească printre zecile de vieți, păstrate cu grijă între coperte, în biblioteca timpului, ca o moștenire, ca o dovadă a ceea ce reprezentăm ca nație. *** |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate