Probabil despre sionism și antisionism s-au scris biblioteci întregi. Sionismul continuă să rămână însă o enigmă care alimentează încă imaginația contemporană. Dar el ar putea fi și un proiect cât se poate de real de renovare planetară. În cadrul sau, dacă ar fi să dăm crezare unor afirmații tranșant exprimate chiar în zilele noastre, Romaniei i-ar fi conferit un rol special. Este cunoscută povestea biblică din Cartea lui Iosua despre prăbușirea zidurilor Ierihonului. Dacă un popor urgisit, fară țară călăuzit doar de spiritul divin a reușit să transforme iluzoria țară a făgaduinței promisă de Moise într-un stat modern și extrem de influient înseamnă că suntem în fața unei realități extrem de potente. Nu avem voie să subapreciem rolul acestui popor care și-a făcut din istorie carte sfântă testamentară.De aceea probabil provoacă încă frisoane unele proiecte și manifestări puse în seama unor grupări rasiale, extremiste ce înglobează exponenți de seamă ai săi. Nu este exclus ca, inspirați de consecințele amintitului mit, urmașii lui Israel să fi inventat creștinismul ca armă spirituală pentru subminarea Imperiului Roman. Dacă ar fi adevărat acest lucru ar spune multe despre formidabila forță a iudaismului. Din scrierile unor exponenți ai celei mai ortodoxe aripi a sa se desprind interesante opțiuni de reformare a lumii. Acestea lasă să se înțeleagă că istorica slăbiciune a omului poate fi învinsă, iar proiectul divin poate fi împlinit întocmai pe pământ dacă rolul conducător ar aparține evreilor - "poporul ales". Numai că, legat de acestă problemă, se naște o gravă contradicție: ori urmașii lui Moise nu sunt "aleșii" pentru că nu au fost în măsură să-l recunoască și să-l urmeze în totalitate pe Christos (evreul dintre ei) trimisul lui Dumnezeu; ori ei sunt într-adevăr "cei aleși" să conducă înfăptuirea operei divine, dar atunci Christos nu este Mesia cel autentic și întregul creștinism reprezintă o făcătură, o erezie. Față de acesta iudaismul, în forma sa extremă - sionismul, manifestă o ostilitate ce a devenit istorică, creștinismul fiind considerat principalul său inamic, vinovat de toate relele din lume.
În timp ce creștinii, cel puțin în ultima jumătate de veac, vădesc o evidentă toleranță și, animați de spiritul ecumenic, resping în proporție de masă antisemitismul, sionismul rămâne consecvent în atitudinea sa anticreștină. Convinși că ei sunt "cei aleși" și numai ei pot înfăptui voința și poruncile divine, reprezentanții săi militează pentru autentica instituire pe pământ sub forma unei noi civilizații globale. Se pare că, inclusiv după înființarea Israelului ca stat, ei rămân consecvenți Apelului de la Paris (1860) al "Alianței Israelite Universale". Acesta proclamă: "Alianța noastră (…) este universală. Împrăștiați în mijlocul unor popoare care sunt dușmane drepturilor și intereselor noastre, vom rămâne membri ai poporului ales. Națiunea noastră este religia părinților noștri și nu recunoaștem alta. (…) Religia lui Israel trebuie să cuprindă într-o zi Pământul întreg. Creștinismul, dușmanul nostru de veacuri, zdrobit în luptă e aproape să îngenuncheze. Pe zi ce trece rețeaua pe care evreii o aruncă asupra Pământului se întinde și mărețele profeții ale cărților noastre sfinte se vor îndeplini. Nu este departe timpul în care toate bogățiile Pământului vor fi ale noastre. O nouă Împărăție mesianică, un nou Ierusalim trebuie să se ridice în locul celor trei cetăți, a Împăraților, a Papilor, a Patriarhilor." Dincolo de ficțiune este cert că, urmând morala Talmudului, evreii au reușit, în ciuda răspândirii pe întreaga planetă și a privațiunilor suportate, să rămână un nucleu etnic și religios pur, și dacă ar fi să dăm crezare unor documente ce li se atribuie, au acaparat importante pârghii în interiorul statelor și în viața internațională care le permit să spere în realizarea proiectului lor planetar. Având în vedere diversiunile construite de-a lungul timpului împotriva lor ne putem îndoi de autenticitatea "Protocoalelor Înțelepților Sionului". Dar chiar dacă strategia de cucerire a puterii mondiale și modelul de organizare a lumii sintetizat în acest document nu le-ar aparține, pentru orice analist, rămâne totuși interesant de constatat nivelul atins de preocupările pământenilor în rafinarea artei de aservire și dominație a lumii. Concepția de acaparare a puterii mondiale, reliefată în amintitele documente (24 la număr), ar putea aparține oricui, de aceea mai important este de reținut înaltul grad de rafinament și coerența atinsă în elaborarea unui asemenea demers.
Chiar dacă schița viitoarei împărății a lui Israel rămâne vag conturată, calea de realizare a ei este magistral prefigurată. De aceea "Protocoalele" reprezintă nu doar un ghid, un îndrumar, ci un veritabil manual de strategie și tactică a organizării și desfășurării unei agresiuni planetare prin mijloace preponderent nemilitare. Este depășit tot ceea ce s-a gândit, s-a scris și s-a exersat în materie de război. Avem de-a face cu o extraordinară sinteză a viziunii asupra războiului viitor în care nu mai sunt implicate nemijlocit teritoriul și armata inamicului, ci planeta și socialul în totalitatea sa. Este vorba de un război cu caracter universal ce vizează întreaga populație a globului și în cadrul căruia slăbirea, distrugerea și în final acapararea statelor reprezintă numai episoade, simple bătălii, dar și acelea rămase invizibile sub "pavajul" bunelor intenții și aparenței pașnice. Scopul acestui război este aservirea întregii populații și intrarea în posesia tuturor bogățiilor și resurselor planetei, precum și exploatarea lor eficientă în cadrul unei noi organizări la scară globală. Merită reținute câteva mutații și dimensiuni majore, ce reprezintă adevărate cariatide ale acestui tip de război aflat în plină desfășurare;
• legitimarea lui nu se mai face prin considerente de natură istorico-geografică, ci în numele unei misiuni divine, a umanismului și instaurării fericirii planetare pe baza unui nou model de organizare globală și instituirii unui alt mod de viață;
• inițiativa acestei ofensive planetare nu mai aparține unui stat sau coaliții politico-militare, ci unui nucleu ocult, situat deasupra statelor și națiunilor, care are capacitatea de a influența și comanda comportamentul acestora. Această putere nevăzută, atotcuprinzătoare și insinuată pretutindeni există ca stat în fiecare stat, ca stat deasupra statelor și se manifestă ca stat împotriva tuturor statelor;
• determinanți în obținerea victoriei în acest război invizibil nu mai sunt factorii material-cantitativi, armatele (raportul de forțe), ci factori calitativi ce dezechilibrează decisiv balanța mondială de putere. Esențială devine deținerea mecanismelor prin care poate fi supravegheată lumea, influențată stabilitatea internă a statelor, modificată ordinea internațională și prin care poate fi predeterminat comportamentul individual și colectiv, precomandate deciziile liderilor mondiali și pot fi provocate mari mișcări de mase. În locul armatelor rolul determinant îl capătă marile corporații transnaționale și magistralele economice (puterea pieței), sistemul și rețelele financiare internaționale (puterea banului), rețelele multi-media (puterea informației);
• scopul acestei agresiuni atipice - instaurarea dominației mondiale a unei minorități (rasiale, religioase) - nu mai este unul politic, care vizează obținerea unui statut privilegiat în cadrul unei balanțe mondiale a puterilor prin înfrângerea unuia sau unora dintre competitori. Adversarii sunt practic lichidați, desființați prin absorbția lor în cadrul modelului organizațional universal prefigurat. Relația învingător-învins nu mai are relevanță și sens deoarece ultimul nu își mai poate negocia statutul postbelic, fiind condamnat la nonexistență și transformat într-o masă amorfă, lipsită de identitate, asupra căreia învingătorul își exercită total și nelimitat voința;
• confruntarea își pierde caracterul de beligeranță, deoarece această stare este foarte grijuliu mascată; există un singur beligerant ocult care își elaborează planul și își pregătește din umbră acțiunile, statele fiind reduse la simpla condiție de victimă ce suportă efecte destructurante ale unei agresiuni pe care nu o înțelege și nu o poate para. Este concepută și evoluează după modelul păianjenului ce își țese răbdător și își întinde cu migală pânza asupra întregii planete. În acest mod este, mai întâi, paralizat întregul sistem actual de organizare a lumii după care se trece la devorarea victimelor și în final se urzește o nouă civilizație ("satul global");
• evoluând după modelul prezentat, începuturile acestei război planetar se leagă de apariția creștinismului, putându-se afirma că a fost declanșat prin răstignirea lui Christos și ar urma să se încheie prin răstignirea întregului neam pământean (crearea "omului unidimensional"). De aceea el este unic, universal și permanent. Forma sub care se desfășoară o constituie descreștinizarea planetei prin ateizare;
• derularea agresiunii este prezentată metaforic sub forma drumului șarpelui care, pornit din vechiul Ierusalim, se târăște pătrunzând în inima statelor și națiunilor pe care le corupe (otrăvește), le dezorganizează și le ucide. Pe acest drum al său Șarpele retrasează, sub forma unei hărți, noua configurație a civilizației pământene. La momentul elaborării proiectului se considera că acesta, în Europa, a mușcat deja Grecia lui Pericle, Roma lui Augustus, Madridul lui Carol Quintul, Parisul după Ludovic al XIV-lea, Londra la căderea lui Napoleon, Berlinul în 1871, Petersburgul în 1881, injectându-le veninul și schimbându-le astfel destinul și sensul de evoluție. Următoarele victime erau Moscova, Kiev, Odessa, București, Constantinopole, după care se va reîntoarce victorios în noul Ierusalim (întemeierea statului Israel să însemne încheierea acestui periplu?). În urma acestui ciclu, bătrânul continent înlănțuit devine nucleul, centrul de putere al unei noi civilizații victorioase ce va impune întregii planete o Nouă Ordine;
• principalele tactici folosite în distrugerea actualei ordini creștine se pare că au fost: "liberalismul", "democrația", "separația puterilor", "republicanismul", "ordinea constituțională", "votul universal", "drepturile omului", "economia de piață", "drepturile minorităților", "libertatea de conștiință" etc. Dintre mijloacele folosite, adevărate efecte letale au avut : învrăjbirea partidelor politice și izolarea conducătorilor față de propriile popoare; cultivarea foamei de bani și a plăcerii de a-i cheltui, instaurând despotismul banului; slăbirea sistemului juridic și instituirea astfel a haosului și anarhiei; zăpăcirea minților, manipularea mulțimilor și instigarea lor la revolte, răscoale și revoluții; orchestrarea crizelor economice, urmate de pauperizare și ruinarea statelor; creditarea națiunilor și controlul sistemului internațional de prețuri prin care se creează dependența de capital internațional; destabilizarea învățământului, a armatelor și bisericilor naționale; provocarea de conflicte etnice, religioase și de războaie armate (militare și civile).