Insomnia, în genere, se desfășoară într-o locație precisă, o scenă pentru teatrul sentimentelor tăcute și lente, o lume universală minimalizată la un punct ce absoarbe însăși ființa insomniacă, în odaie singuratică fără doi sau trei și, în fine, fără unul. Insomniacul mângâie perdeaua, având față de aceasta o atitudine animistă. Crede că se pierde în ispitiri și se rătăcește, visează că adoarme și, treaz fiind, i se pare că visează. Își spune că aceste stări i se potrivesc numai lui și le socotește sentimental și antinomic, urmându-și ascunzișurile abisale ale subconștientului, dând frâu imaginilor inventate în solitudine și conturând memoria lumii absente.
Insomniacul își privește degetele pe care, ca un bun coregraf, le pune să danseze pentru el, dar în același stil languros. Pentru el a dispărut timpul. Sau își spune că are suficient timp și, pe de o parte chiar are, ținând cont că față de persoanele ce obișnuiesc să doarmă pe timp de noapte, timpul i se dubleză, câștigându-l în favoarea lui.
În aceeași ordine de idei, insomniacului îi place să admire peisajul nocturn, câmpia cu stele, lacul cu nori și munții selenari. Deasemenea, să socializeze cu fluturii de noapte și să tragă în piept aer rece și curat care îi conferă o stare plăcută de nesomn.
Adevăratul insomniac se bucură de propriile insomnii și nu le consideră ca pe ceva atipic pentru ființa lui. Adevăratul insomniac nu se duce la doctor, nu ia pastile, nu se tulbură și nu plânge. El se bucură pentru insomniile proprii și se întristează pentru insomniile celorlalți. Pentru că, vă rog să sesizați, el își îndeplinește o misiune de sacrificiu, asumându-și păcatele lumii pe care le purifică în tăcerea și bezna nopții.
Adevăratul insomniac nu aprinde lumina. Nici nu o stinge. O lumânare, o candelă, o veioză cu lumină slabă are întotdeauna împrejur, pentru a putea scrie trăirile lui, pe foi palide, deși unii insomniaci radicali contestă acest lucru, susținând nesinceritatea acestui act.
Însă insomniacul nu ține cont prea mult de opiniile altor insomniaci, considerând că insomniac înseamnă: „de unul singur”, etimologic de la cuvântul „noapte” plus prefixul „in-”, și cum noaptea e singură...
Mă rog, adorm.