agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-09-21 | |
Discursuri ținute de Richard Demarcy de fiecare dată tind să se transforme în spectacole-monologuri. Asistând la ele ți se face clar că nu e suficient pur și simplu să ai o idee despre ceva. Pentru ca ideile artistice să prindă adevărata lor viață este nevoie mai degrabă de un spirit misionaric, profetic, firesc și molipsitor prin claritatea și evidența sa.
În cadrul conferinței ținute la Centrul Cultural Habitus (Sibiu, FITS 2011), Richard Demarcy, împreună cu George Banu, au încercat să expună publiclui convigerea lor despre necesitatea Teatrului „naiv” în lumea de azi. Înrt-o prezentare amplă și excelent documentată George Banu a ilustrat evoluția ideii despre naiv în domeniul artelor plastice, literar și teatral. Faptul că, în linii generale, a fi un adevărat artist ar însemna să fii un adevărat copil s-a demonstrat cu exemple din F. Schiller, C. Brâncuși, Platon și J.-J. Rousseau. În continuare, printre elementele indispesabile esteticii „naivului”, Richard Demarcy a vorbit despre entuziasm și bucurie, inocență, ingenuitate și capacitate de a fi surprins de real. Involuntar însă pe tot parcursul conferinței mă întrebam dacă poți fi cu adevărat naiv și inocent teoretizând și reflectând despre aceasta. Oare nu te distanțezi într-un asemenea moment de esența „naivului” tot așa cum te distanțezi de copilărie înțelegând ce înseamnă a fi copil, sau, invers, cum încetezi să mai fii prost odată ce conștiintizezi propria-ți prostie. Este teatrul naiv în esența lui realizabil? Nu rămâne el doar un construct, o utopie artistică? Căci, cum poți să fii beat dacă nu ești, sau fericit dacă nu ești fericit, sau cum poate să-ți fie rușine pentru ceva dacă nu știi pentru ce? Să simulezi, să mimezi, să joci – dar asta înseamnă doar să înmulțești aparențele. Cred că teatrul naiv ar fi posibil doar în cazul în care ar fi făcut de copii, care nu știu că sunt copii, sau bătrâni care nu știu că sunt bătrâni, și numai atunci cînd ei nu știu că fac teatru. (În acest moment îmi amintesc de J. L. Borges care relata undeva o idee mistică conform căreia în fiecare clipă în lume ar exista omeni sfinți, care își prierd propria sfințenie odată conștiintizând-o.) Alftel, ideea teatrului experimental „naiv” poate fi, cu anumite rezerve, justificată ca o manifestare a reacției de factură romantică și nihilistă împotriva unei realități monstruoase. Să fii naiv în teatru pare a fi o artă a imposibilului, conturată, pe de o parte, de distanțarea artistului și spectatorului de personajul / imaginea naivă și, pe de altă parte, de pericolul de mascare / reducție a complexității realității la o simplitate și infantilism trucat / simulat / modelat (și ca urmare –falsificant?).
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate