agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2459 .



Prometheus 3D
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grim ]

2012-06-08  |     | 



”spoilers alert”

S-ar putea să pară neverosimil, dar e pentru prima dată când vizionez un film 3D. Și asta pentru că 3D-ul nu mi sa părut niciodată a fi ceva deosebit, ba dimpotrivă, de la bun început făcându-mi impresia că nu e nimic altceva decât un subterfugiu menit să crească apetența publicului pentru vizionarea unor chiftele. În primul rând, nici măcar nu e o tehnologie nouă, prin anii ’70 cred, ea fiind intens folosită în cinematografele de tip grindhouse, rulând filme de serie B. De asemenea, primul film 3D al epocii moderne nu a fost Avatar, ci Spy Kids, flick-ul lui Robert Rodriguez, construit tocmai cu gândul la fenomenul grindhouse, pentru care el și Quentin Tarantino au o înclinație aparte.
Acestea fiind spune, trebuie să recunosc că efectul nu e deloc neglijabil. Câteva lucruri ar fi de remarcat ca o primă impresie. În primul rând, 3D-ul creează o senzație de apropiere cu ecranul, stânjenitoare în primă instanță, făcându-te mereu să te lipești de spătarul scaunului, încercând să te tragi mai în spate. Apoi, subtitrarea este de asemenea 3D, plutind undeva în fața imaginii care se pierde semnificativ undeva în fundal, atunci când atenția ta se concentrează asupra scrisului. De asemenea, în funcție de relieful imaginii, subtitrarea se plimbă pe ecran, ocolind crestele mai accentuate. Apoi, probabil și în funcție de rândul în care ai prins bilet, chiar dacă ecranul se încadrează în câmpul tău vizual, adesea ai tendința să-ți plimbi privirea pe el, concetrându-te pe anumite detalii în detrimentul imaginii de ansamblu.
Dar să revenim la Prometheus. Cam ce s-ar putea spune despre acest film al unuia dintre regizorii cu greutate de la Hollywood, care are în portofoliu titluri ca Alien, Blade Runner, Thelma and Louise și, aș mai adăuga, Matchstick Man? Well, este o revenire la franciza Alien, după modelul Star Wars Episode 1, fără H.R. Geiger, fără Sigourney Weaver și fără alien, doar o palidă replică a acestuia, aici referindu-mă la celebra creatură cu capul ciocan, izvorâtă din imaginația marelui artist elvețian, care a făcut istorie. Și totuși, efectul este impresionant. Pe mine cel puțin m-a umplut de nostalgie reciclarea unora dintre modelele artistice ale lui Geiger, a culoarelor vertebrale, a camerei pilotului cu impresionantul său sistem de navigație și a navei spațiale extraterestre care cred că a fost luată pur și simplu din primul Alien, un film de acum peste 30 de ani. Valoare artistică e perenă și ne întâlnim rar cu ea.
Iar restul e 3D. Minunat mai ales în scenele cu dinamică de apropiere, că să ne exprimăm prețios, cum ar fi zboruri razante prin canioane, sau străpungeri ale unor structuri complexe, cum ar fi o spirală ADN. În celelalte scene, practic poate fi ignorat, constituind cred mai mult un factor de distragere de la conținutul real al filmului, favorabil producțiilor de slabă valoare artistică, încercând să te atragă cu imagini flamboiante departe de stângăciile scenariului.
Ceea ce se întâmplă și în acest caz, scenariul fiind un amalgam de teme reciclate, gen extratereștrii au fabricat omenirea lăsându-și aceeași amprentă în culturi străvechi despărțite de oceane de spațiu și timp, creatorul dorește să-și distrugă creația, mirajul nemuririi, interogații existențiale care după atâta timp sună ca niște cumplite platitudini etc. Adăugați la toate acestea niște personaje cu un comportament absolut stupid, cum ar fi niște cercetători care brusc nu mai vor să cerceteze, după care se angajează în niște acțiuni exact contrare spaimei lor inițiale, doar pentru a-și găsi un sfârșit absolut prostesc, și niște extratereștrii, de altfel foarte arătoși, care în ciuda nivelului lor tehnologic avansat, se comportă ca niște brute ignare stăpânite de pulsiuni ucigașe.
Michael Fassbender e pata de lumină din tot acest marasm, actor pe care l-am remarcat încă de la Inglorious Basterds, Charlize Theron fermecând mai mult grație frumuseții sale olimpiene care parcă accentuează răceala personajului pe care îl întruchipează.
Și cam atât. Un film arătos care merită văzut într-o sâmbătă seara când nu ai nimic mai bun de făcut, dar care va lăsa o urmă și mai palidă decât Avatar, care mă face să mă întreb dacă nu cumva mi s-ar fi părut mai reușit dacă l-aș fi văzut în 3D.
Acestea fiind spuse, nu pot decât să mă las cuprins de groază, gândindu-mă la ce-o să iasă din noul Blade Runner, deja anunțat.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!