să fiu european. Și mi-am propus să nu mai dorm, să nu mai mănânc, să tremur și să aclam fiecare medalie europeană la Olimpiadă ca și cum ar fi fost una românească. Că doar trăim în viitoarele prezumtive State Unite ale Europei! Am privit, m-am bucurat, am aplaudat pentru fiecare victorie vest-europeană dar inima mea parcă, totuși, dormita. În schimb când ai noștri au pierdut două medalii de aur la gimnastică, când canotajul, atletismul și gimnaștii deloc masculi ne-au făcut de caca, fără “o”, sărmana a plâns. Noroc cu aurul de la tir, care ne-a reamintit că printre români mai sunt totuși și bărbați. Dacă le spui multora dintre istoricii noștri de formație clasică, scuzați posibila cacofonie, că strămoșii noștri traco-daco-geți erau printre cei mai renumiți călăreți arcași se închină și te cred nebun.
De mult prea multă vreme trăim în sport doar prin femeile noastre! Dacă o ținem tot așa o să creadă lumea că ne-am întors la matriarhat ca și evreii. Da, da la fel ca ei poporul ales, pentru care am o aleasă prețuire, nu pentru finanțele, serviciile de spionaj și premiile lor nobel față de care nu mai am nicio considerație de când au început să se acorde total interesat și neprincipial ci, pentru că, în proporție de aproximativ treizeci la sută ( 30%), sunt românași de-ai noștri. Și, jos pălăria, majorității dintre ei nu le e rușine cu originea lor khazaro-românească!
Umilit de prestația românașilor noștri, care se împăunau la plecare cu rucsacuri de medalii și vor reveni cu coada între picioare, am început să țin cu vecinii. Am fost un mare susținător al balcanicilor pentru că știam că fiecare dintre ei, indiferent de numele de pe pașaport și limba vorbită, în proporții mai mari ori mai mici, au și sânge valah. Am ținut cu ungurii și ucrainienii cărora, chiar de se jenează să recunoască, le curge prin vene și sânge românesc și m-am simțit bine.
M-au dezamăgit în schimb moldovenii basarabeni la fel de mult ca și frații lor din patria mumă. Dar nu e vina lor! Dacă în loc de pod de flori domnul președinte de atunci (decembrie ‘89) făcea unirea azi, în cel mai rău caz , trăiam o singură dezamagire nu două. Mă temeam că oi fi io prea naționalist de modă veche și nu mai știu ce e aia Europa. Dar dacă trag linie și adun descopăr, un pic surprins, că sunt totuși cât se poate de european. Și mai ales aflu că Romania nu e a șaptea ori a opta țară din Uniunea Europeană. Ca să rămân nepărtinitor rog pe domniile voastre cititorii să socotiți, chiar doar și la proporțiile semnalate , câtă prezență românească europeană înseamnă Romania așa ciuntită, Republica Moldova atât de războită, Ungaria atât de nemeșită, Balcanii atât de deromânizați și Ucraina încă atât de ostilă!
Numărând medaliile olimpice probabil că fiecare veți avea surpriza să descoperiți cât sunteți de europeni. Nu ar fi exclus să ne clasăm peste Franța, Spania, Italia, surorile noastre întru latinitate, și, doar din decență, pun etc.
Deci scuze, eu sunt un naționalist proeuropean dar atrag atenția că românii ocupă statistic un loc mult mai sus în Parlamentul tot European fie și numai după numărul de medalii olimpice obținute. Președintele interimar ori cel ales al țării, Parlamentul , istoricii noștri și Guvernul vor fi știind lucrul ăsta atât de banal? Nu cred, ei au problem mult mai serioase… lupta pentru rămășița de ciolan!