agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2978 .



Psihologia care este!
eseu [ ]
- Note de lectură la ”Dicționar de psihologie”, de Norbert Sillamy

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ingergri ]

2013-05-02  |     | 



Motto:
”Indienii Crows pedepsesc prin râs chiar și cele mai grave infracțiuni la codul moral. Ei nu-i spun nimic vinovatului, dar la adunarea de seară, fiecare se amuză teribil pe socoteala lui” (Dicționar de psihologie, Norbert Sillamy)



Stimată redacție, dragi dilematici, drage dilematice, stimați tenismeni, stimate tenizmene,
bădișori și bădișoare,

îngăduiți-mi să vă fac o confidență – am o nouă dragoste: iubesc Psihologia. Mi s-a întâmplat într-o după amiază aspră de martie, când, excedat de o mulțime de dileme și alte neajunsuri psi, am început să răsfoiesc într-o doară un dicționar de psihologie (Norbert Sillamy, DICȚIONAR DE PSIHOLOGIE, Larousse 1995, trad.de Dr. Leonard Gavriliu, Ed Univers Enciclopedic 1996) pe care îl redescoperisem în bibliotecă.

Nu, nu am găsit în el, așa cum vă așteptați, cuvântul ”suflet” – deși acesta este la urma urmelor mama (dacă nu cumva și tatăl) acestei științe (și a surorilor ei) – am găsit în schimb un adevărat florilegiu de termeni, explicații și exemple prezentate într-un stil atât de viu, colocvial, incitant încât am citit dicționarul din scoarță în scoarță cu sufletul (sic) la gură, mai ceva ca pe un roman bun de dragoste sau de aventuri. Lucrarea este o adevărată fântână arteziană de idei, un amestec provocator de suspans, duioșie, cinism, compasiune care duce adesea cu gândul, mai mult sau mai puțin involuntar, la poezie.

Totul a pornit de la acest prim pasaj pe care mi-au căzut ochii:

”O broască va sări să înghită o frunzuliță care planează, dar va muri de foame pe un covor de muște moarte” (exemplu la ETOLOGIE)

și apoi

”Ființa vie nu este sensibilă decât la obiectele care o interesează în mod direct, cele care constituie propria sa lume (Umwelt). Șopârla fuge la cel mai mic foșnet, dar nu reacționează la un foc de pușcă tras în imediata apropiere”,

note care m-au dus cu gândul la Nichita Stănescu, care spune undeva, exploatând la maximum din punct de vedere artistic ideea:

"Excesul instinctului, absența totală a curiozității provoacă inadaptare, limitare în timp, moarte.(...) Spaima unei libelule poate să fie față de pasăre. Spaima unei libelule față de un avion ar fi un exces al instinctului de conservare. Furnicile pot fi înspăimântate numai de animalul căruia i-ar putea fi hrana. Spaima unei furnici față de elefant este de neînțeles.
Ideea de destin, la vechii greci, poate fi înțeleasă și ca exces al instinctului de conservare disproporționat în spaima sa față de lumea căreia nu-i acordă nici un dram de curiozitate. Această totală absență a curiozității se rezolvă întotdeauna în tragedie.
Echilibrul dintre curiozitate și instinct se constituie foarte rar, dar atunci când apare, el se numește intuiție. Intuiția provoacă obiecte. Arta este rodul direct al intuiției existențiale și în acest sens ea reprezintă progresul just și echilibrat al umanității." ("Curiozitatea si instinctul", Respirări – Editura Sport Turism, București 1982).

Și cu surzenia acelei șopârle în minte, m-am gândit la tristețea lui Isus atunci când afirmă ”Nimeni nu este profet în țara sa”, sau la cea a lui Isaia (”Cu auzul veți auzi și nu veți înțelege și, uitându-vă, vă veți uita, dar nu veți vedea”).

O definiție cu totul neașteptată găsim în dreptul noțiunii de TIMP:

”TIMP – durată marcată de succesiunea evenimentelor; adultul din Bali trăiește clipa prezentă, el nu așteaptă nimic, pentru el viața e un prezent nedefinit care nu duce nicăieri”

imagine care mi-a provocat o stare de reverie binefăcătoare.

Aflăm de asemenea din remarcabila lucrare că ”Eugenia” sau ”Coreea” nu sunt, așa cum probabil credeam, doar nume proprii:

”EUGENIE – metodă derivată din studiul eredității care are ca scop ameliorarea speciei umane; exemplu de eugenie pozitivă: la începutul anilor ’80 în SUA, din inițiativa lui M.R.Graham a fost creată o bancă de spermă a laureaților Premiului Nobel – femei superdotate au fost inseminate” (!) (nu e clar din păcate câți laureați și care anume au participat la acest experiment, nici ce înțelege autorul prin ”femei superdotate” și nici care au fost rezultatele experimentului – n.a.)

”COREE – maladie nervoasă numită și ”Dansul Sfântului Guy”, se manifestă la copii de 7-13 ani, prin mișcări involuntare dezordonate, agitație, grimase, scris urât”.

Am luat cunoștință și că ”Sensibilitatea organelor senzoriale poate fi extraordinară. Țiparul de exemplu reacționează la 1 mg de feniletanol (alcool din esență de trandafir) diluat în 17 miliarde mc de apă.”

Am aflat din acest dicționar și numele științific al fenomenului care determină mișcarea zilnică a florii soarelui după astrul zilei ( - și care probabil este responsabil și de succesul călătoriei celor trei magi de la Răsărit -):

”FOTOTAXIE - reacție de orientare și de locomoție a unui organism mobil sub influența luminii – animalul se orientează către lumină atâta timp cât o poate suporta... întorcându-i spatele de îndată ce a fost atins un anumit prag”

(Și tot fototaxia trebuie că le ajută și pe incredibilele meduze solare din insulele Palau, care, izolate în urmă cu 12 000 de ani într-un lac cu apă marină, după retragerea oceanului, urmăresc cu sfințenie lumina soarelui pe tot timpul zilei, urmând un traseu fix - de la răsărit spre apus, aproape de suprafața apei, lumină pe care algele care le locuiesc o transformă, prin fotosinteză, în zaharuri hrănitoare pentru meduze – vezi descopera.ro si alte surse).

Avem apoi descris un captivant experiment științific, așa numita ”Cușcă de obstrucție”: o cușcă cu două compartimente, separate de un grătar slab electrificat. Într-o parte se așează un șoarece alb femelă și în cealaltă se pun, succesiv, un pui al femelei, apoi un vas cu apă, apoi un vas cu hrană și în sfârșit un partener sexual. S-a observat că, într-o perioadă determinată de timp, șoarecele femelă se încumetă să traverseze de 22 de ori grătarul electrificat pentru a ajunge la pui, de 20 de ori pentru apă, de 18 ori pentru hrană și de 13 ori pentru partenerul sexual. Concluzia științifică? Iat-o: ”Tendința maternă este mai puternică decât setea, care este mai puternică decât foamea, care este mai puternică decât instinctul sexual”. O fi valabil și la om?

Am descoperit și o serie de termeni care m-au ajutat să înțeleg mai bine personalitatea și echilibrul psihic în care trăiesc o mare parte a celor care ne încântă seară de seară în cadrul talk-showurilor de televiziune, inclusiv a politicienilor care ne conduc. Le enumăr mai jos cu speranța de a nu fi omis ceva:

”PSITACISM – repetare mecanică de expresii și fraze cuprinzătoare – în psihopatologie termenul este utilizat pentru a caracteriza comportamentul unui subiect care repetă o expresie fără a se îngriji de semnificația acesteia. Această tulburare se întâlnește destul de frecvent la deficienții intelectual”.

”GLOSOLALIE – creație voluntară a unei limbi în aparență noi”.

”VERBIGERAȚIE – pălăvrăgeală incoerentă și interminabilă a unor psihopați compusă din fraze fără continuitate. Tulburarea apare când conștiința este slăbită, la deliranți, maniaci, schizofrenici, demenți senili”.

(Menționez aici, pentru conformitate, un citat pe care mi l-am notat în urmă cu câțiva ani în fața televizorului, citat pe care îl consider un eșantion bun de analizat din punct de vedere psiho-patologic de specialiști abilitați: ”Criza economică vine peste noi cu un minus care ne cuprinde fără voia noastră” - Radu Tudor, analist politic, Antena 3, martie 2009)

Avem și o interesantă delimitare a noțiunilor de ”dement” și ”idiot”:

”Dementul – spunea JE Esquirol – este un bogat sărăcit, pe când idiotul a fost totdeauna sărac”

Găsim apoi în amintitul dicționar un relevant rezumat al teoriei lui Sheldon care încearcă să delimiteze tipologiile umane în trei categorii, în funcție de caracteristicile comportamentale și morfologice:

”CEREBROTONIC – în tipologia lui Sheldon componentă a temperamentului în care predomină tensiunea nervoasă, îndoiala și inhibiția. CEREBROTONICUL PREFERÃ MEDITAȚIA ȘI EXPRESIA SIMBOLICÃ ȘI NU ACȚIUNEA DIRECTÃ, trăiește interiorizat, prezintă de obicei tulburări funcționale – insomnie, oboseală cronică, tulburări cutanate – ESTE ASOCIAT TIPULUI ectomorf (ZVELT, DELICAT, FRAGIL)

SOMATOTONIC – tip psihologic energic, predomină funcțiile musculare, dorința de a se impune, extravertit, caută lupta, competiția – este asociat tipului MEZOMORF (osos, robust)

VISCEROTONIC – grăsuț, jovial, predomină funcțiile digestive – asociat tipului ENDOMORF (MOALE, ROTUND)”

Există însă și fragmente cu adevărat neliniștitoare cu privire la modul în care acest autor cu nume muzical vede ceea ce am putea numi ”The dark side of the moon”, partea extrasenzorială a vieții, universul interior al individului. Iată un exemplu:

”FANTEZIA – este frecventă la copii și SE MANIFESTÃ LA ADULȚI ÎN URMA EȘECURILOR”.

O adevărată ”EPILEPSIE MUZICOGENICÔ (– ”crize convulsive consecutive unor audiții muzicale observate la unii subiecți”– op.cit.) m-a apucat la gândul că, potrivit acestui mod de a trata noțiunea de fantezie, Lewis Carroll și Jonathan Swift trebuie să fi fost niște ratați, iar explicația succesului mondial al lui Harry Potter trebuie neapărat căutată în eșecurile pe care le-a înregistrat în viață doamna Joanne Rowling.

Mărturisesc că până în momentul în care acest dicționar mi-a căzut în mâini mă obișnuisem cu ideea că firile sentimentale, deși nu ocupă un loc prea fericit în lumea reală în care trăim zi de zi, măcar sunt considerate ființe normale, tolerate de societate ca fiind niște bieți naivi, neștiutori, inadaptați etc. Asta până când am aflat de la domnul Sillamy că sentimentalii (sau cum îi numește autorul, cei cu ”trebuințe afective”) trebuie să se gândească serios că suferă de schizofrenie sau autism! Iată în acest sens ce găsim notat în dreptul cuvântului ”gândire”:

”GÂNDIRE – ansamblu de fenomene psihice (doar atât este gândirea? – n.a.) – se distinge o gândire VIGILÃ, REALISTÃ, orientată spre adaptarea la lumea exterioară și o gândire AUTISTICÃ sau ONIRICÃ, GUVERNATÃ DE TREBUINȚELE AFECTIVE. Cea dintâi, care ascultă de principii raționale, formate în cursul dezvoltării și în contact cu realitatea, este socializată; ea se exprimă prin cuvânt (idee, concept) și propoziție (judecată). A doua, care scapă legilor logicii, desocializată, folosește mai ales reprezentări simbolice, încărcate de valoare afectivă; O GÃSIM LA SCHIZOFRENICI DAR APARE ȘI LA OMUL NORMAL, ÎN VISE. ÎN GENERAL SE POATE SPUNE CÃ GÂNDIREA ONIRICÃ SAU AUTISTICÃ CONȚINE FENOMENELE REFULATE DE CONȘTIINȚA VIGILÃ. ESTE O GÂNDIRE PRIVATÃ, CARE SE EXPRIMÃ ÎN SIMBOL ȘI NU RECLAMÃ UTILIZAREA LIMBAJULUI ÎNTRUCÂT NU ESTE DESTINATÃ COMUNICÃRII”.

Dacă înțeleg bine acest raționament atunci înseamnă că cine spune sau scrie cuvintele ”te iubesc” sau ”mi-e dor de tine” (trebuințe afective, deh) nu este decât un autist frustrat cu tendințe schizofrenice, care ar trebui rapid legat și dus la loc sigur spre binele general al societății, pătrunse de gândirea ”vigilă”. Bine, dar atunci ce facem cu poeții, cu profeții, cu toți cei care nu fac DECÂT asta, să încerce să-și COMUNICE simțămintele cu cuvinte, cu aceleași cuvinte folosite de frații lor sănătoși, adaptați, ”vigili”?

Lucrurile nu se opresc însă aici. Știați că din punct de vedere științific, perfecționismul este o tendință nevrotică și că perfecționistul este un tip steril, urâcios, narcisist și încuiat? Dacă nu, ascultați explicațiile domnului Sillamy:

”PERFECȚIONISM – exigență a perfecțiunii – această tendință nevrotică (!!!!) de a atinge imposibilul poate merge până la obsesie. Subiectul (!) niciodată satisfăcut de acțiunile sale, devine steril, se îndoiește de sine, se subestimează, are tendința de a se retrage din orice competiție – După Karen Horney perfecționismul, semn de inadaptare la real, este legat de exagerata iubire de sine”.

Bine dar perfecționistul știe foarte bine că nu poate decât SÃ TINDÃ spre imposibil, nu e doar un nebun care își imaginează că poate realiza imposibilul. Este totuși o diferență, nu? Sunt gata să admit că o mare parte din marii creatori ai lumii au fost și sunt nevrotici, dar să nu uităm vorba poetului: ”O generalizare pripită a simțirii de unul singur rănește și, mai mult decât atât, descarcă de emoție comunicarea”.

Și apoi, ce ne facem atunci cu:

”FIȚI SFINȚI CÃCI EU SUNT SFÂNT!” (Levitic 11-44; 19-2; 20-7; Petru 1,16)

și

”Tu nu ești Socrate, se înțelege, dar e bine să trăiești ca și cum ai vrea să devii un alt Socrate”. (Epictet)

asta pentru a nu-l mai aminti și pe bietul autist-schizofrenic-nevrotic-frustrat-perfecționist-steril-complexat-inadaptat Lao Tze, care pe tot parcursul caducei sale lucrări ”Tao Te King”, pledează pentru renunțarea la competiție ca fiind tocmai soluția fericirii, așa cum o face de exemplu în acest fragment: ”....Cele cinci culori formează omul, cele cinci sunete îl delectează. Cele cinci gusturi îi suprasolicită gustul. Întrecerea și vânătoarea îi tulbură mult inima. Goana după bogăție îi vatămă adesea sănătatea...”.

Mi s-a părut deasemenea foarte curios că, deși preocupat să delimiteze cît mai clar perfecționismul și ”simptomele” sale, autorul nu pare deloc interesat de reversul medaliei. Pentru că dacă vorbim în termeni medicali despre perfecționism și perfecționiști, ar trebui poate să ne referim și la mediocritate și semidocți în aceeași termeni. Nu există nicăieri vreo referire la mediocritate, la superficialitate, la mentalitatea de tip ”merge și-așa”, care, cel puțin aici, în România, ne îmbolnăvește într-adevăr de nervi pe mulți dintre noi. Înțeleg că, din punctul de vedere al autorului, mediocritatea, superficialitatea și principiul ”merge și-așa” reprezintă nimic altceva decât normalitatea, o normalitate la care perfecționistul ar face bine să se adapteze. Și asta ca să evite eșecurile, care, doamne-ferește, i-ar putea crea cine știe ce fantezii!

Pe de altă parte, nu este exclus ca această asociere dintre perfecționism și patologia psihiatrică să țină și de cultură. Este de înțeles că temperamentul latin, reprezentat aici de francezul Norbert Sillamy, în care predomină superficialitatea, spiritul de gașcă, jovialitatea nefundamentată, atitudinea circumspectă față de ideea de muncă, disciplină și eficiență, nu poate privi perfecționismul decât ca pe o curiozitate, dacă nu chiar ca pe o boală. Pentru că iată cum este definit de britanici perfecționismul:

”perfectionism(noun) - a disposition to feel that anything less than perfect is unacceptable” (webster-dictionary.org)

Simplu, la obiect și de bun simț. Nici vorbă de nevroze, narcisism sau sterilitate. O gândire – nici vigilă, nici autistică – dar care dovedește că englezii (și anglo-saxonii în general) stau mult mai bine decât noi la capitolul ”igienă mentală”.

Nu în ultimul rând merită precizat că referirile la nevroză, narcisism și sterilitate lipsesc chiar și din dicționarul englez de specialitate pe care l-am consultat, unde se spune, la fel de simplu și clar:

”perfectionist - One pretending to perfection; esp., one pretending to moral perfection; one who believes that persons may and do attain to moral perfection and sinlessness in this life”. (psychology.com)

Noroc că noi, latinii, suntem mult mai toleranți când vine vorba de mărunțișuri cum ar fi ”moral perfection” și ”sinlesness”.

Dar să nu ne îndepărtăm prea mult de subiect.

Iată alte câteva fragmente edificatoare din dicționarul domnului Sillamy, de această dată cu privire la formarea personalității și rolul individului în societate:

”La copil formarea sentimentelor morale este legată de INTROIECTAREA interdicțiilor decretate de părinți”

”Copilul ... personalitatea sa se formează prin rolurile pe care și le asumă EL ESTE ALTUL ÎNAINTE DE A FI EL ÎNSUȘI”.

Să fiu iertat pentru amatorismul meu în materie de psihologie (din care cuvântul suflet lipsește), dar copilul nu-și asumă roluri de bună voie, el este FORȚAT să și le asume. Și asta de dragul unei comedii de care este perfect străin. Iar pentru faptul că el este FORȚAT să fie altul înainte de a fi el însuși, cineva, cândva, undeva, va trebui să dea socoteală, într-un fel sau altul, pentru că, nu-i așa? - în natură nimic nu se pierde, totul se transformă. Și apoi nu se vorbește nicăieri în dicționar de leziunile mentale și sufletești ale acelor părinți care introiectează interdicțiile amintite, la lunga serie de frustrări mentale, psihice și fizice ale părintelui care abuzează de rolul său dominant în relația cu copilul.

Sigur, nu mă aștept ca un savant modern să fie prea sensibil la mesajele biblice, dar risc să amintesc aici un fragment care poate fi util:

”... a chemat la El un copilaș, l-a pus în mijlocul lor și le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.
De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor.
Și oricine va primi un copilaș ca acesta în Numele Meu Mă primește pe Mine.
Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din acești micuți, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării” (Matei 18, 2-6)

Și nu cred că aici trebuie insistat pe dimensiunea cataclismică a mesajului, ci pur și simplu pe bun simț.

Mai departe aflăm despre:

”...situația ambiguă a adolescentului în societatea noastră: nici copil nici adult, el nu are un statut precis și rămâne nesigur în privința rolului său: dacă își afirmă independența se lovește de adulți, dacă refuză responsabilitățile, de asemenea nu le dă satisfacție.”

Totuși cred că adolescentul mai are și alte probleme în afară de a căuta să dea satisfacție adulților. Și cred că bine face, fie și dacă ne gândim doar că adulții, în general, nu se satură niciodată. Pe de altă parte, adolescentul care nu caută DECÂT să dea satisfacție adulților, își merită pe deplin soarta AMBIGUÃ și va primi la timpul potrivit EXACT ceea ce merită.

Apoi

”(...) În general persoana sănătoasă își interpretează rolul social păstrând o anumită distanță între acesta și propria-i personalitate. Respectul rolurilor menține securitatea și coeziunea socială. Viața socială e o textură de roluri. Inadaptații sunt cei care nu le respectă”.

Să ne consolăm deci cu ideea că toți cei care încercăm să fim noi înșine, chiar și în timp ce ne interpretăm rolul social, nu suntem decât niște bolnavi inadaptați, o minoritate neglijabilă în masa largă și voioasă de sănătoși adaptați.

Și oare distanța pe care o păstrăm între rolul social pe care îl jucăm și propria noastră personalitate, nu este aceeași pe care ne-o impunem între propria noastră personalitate și un biet amărât căzut în șanț, pe care îl considerăm din start un bețiv neisprăvit?

Foarte interesant este și modul în care dicționarul domnului Sillamy definește noțiunea de responsabilitate:

”A fi responsabil este a-ți ține un angajament moral – (...) în general aceasta înseamnă a respecta contractul social pe care orice om l-a încheiat în mod implicit venind pe lume”.

În primul rând aș observa că pentru a-ți imagina un nou născut semnând un contract, îți trebuie într-adevăr fantezie, nu glumă.

(În plus avem și următoarea definiție: ”GÂNGURIT – stadiu prelingvistic al copilului (...) micuțul pare a trăi plăcerea funcționării coardelor vocale”, - din care reiese destul de clar că numai de semnat contracte sociale nu-i arde bietului copil).

Dar, ca să revenim la argumentele științifice, să ne îndreptăm puțin atenția către definiția conceptului de ”contract social” din Dreptul Constituțional:

”CONTRACT SOCIAL - Concept care desemnează acordul inițial stabilit ÎN MOD RAȚIONAL (sublinierea mea) de către oameni, în perioada trecerii de la starea naturală la cea civilă, când ei erau liberi și egali, prin care renunță la o parte din drepturile lor individuale în favoarea unei instanțe supraindividuale, cum ar fi statul sau societatea, cu scopul de a primi de la această instanță garanția exercitării tuturor drepturilor individuale. Varianta contractului social elaborat de J.J. Rousseau (1712-1778), filozof, scriitor și pedagog francez, a stat la baza constituirii ideologiei republicane a Revoluției franceze și a Declarației drepturilor omului. Cercetările efectuate de alți autori au stabilit că acest contract social nu are origine artificială, ci derivă din legături de rudenie, fiind un produs istoric natural al relațiilor interumane. Concepția filozofică pedagogică și de politică penală a lui Rousseau este fundamentată în lucrările ”Discurs asupra științelor și artelor”, ”Discurs asupra originii inegalității dintre oameni”, ”Contractul social”, ”Emil - sau despre educație” (legislatie.3pedia.ro, euroavocatura.ro).

Iar dacă dorim să aprofundăm:

”In political philosophy the social contract or political contract is a theory or model, originating during the Age of Enlightenment, that typically addresses the questions of the origin of society and the legitimacy of the authority of the state over the individual.[1] Social contract arguments typically posit that individuals have consented, either explicitly or tacitly, to surrender some of their freedoms and submit to the authority of the ruler or magistrate (or to the decision of a majority), in exchange for protection of their remaining rights. The question of the relation between natural and legal rights, therefore, is often an aspect of social contract theory”. (wikipedia.org)

Ce s-a ales între timp de aceste ”remaining rights”, știm prea bine cu toții. Te apucă GLIȘROIDIA (”vâscozitate mentală / lentoarea ideației / adezivitate excesivă față de persoane și obiecte – caracteristică personalității epilepticului” – op.cit.) numai când te gândești.

Și, ca să ne întoarcem la copii, am desprins din următoarea definiție:

”STARE HIPNAGOGICÃ – stare de semisomn – în starea hipnagogică adultul vede forme simple, puncte, forme geometrice, stele, spirale etc – PE CÂND COPILUL VEDE FORME COMPLEXE, PEISAJE, SILUETE UMANE, ANIMALE, STATICE SAU DINAMICE”

o posibilă dovadă a superiorității acestora în raport cu adulții din punct de vedere al percepțiilor extrasenzoriale:

Dar din punct de vedere al sugestionabilității, autorul pune un zid de netrecut între copil și adult:

”Toți indivizii sunt sugestionabili, dar COPIII, NAIVII ȘI DEBILII MENTALI sunt cei mai sugestionabili – IMATURITATEA AFECTIVÃ, DEFICIENȚA INTELECTUALÃ favorizează sugestibilitatea”.

(Asocierea dintre copii, debili mintali și deficienți intelectuali mi se pare în acest context o barbarie, cu atât mai sinistră cu cât vine din partea unui psiholog).

Aflăm în sfârșit că psihologului francez Jean Antoine STOETZEL îi datorăm lucrarea ”Tineret fără crizantemă și sabie” (1954), un titlu care de asemenea m-a trimis într-o neașteptată stare de reverie. Dar nu apucăm să visăm prea mult, căci autorul ne atrage energic atenția: ”Adesea reveria constituie, atât la copii cât și la adulți, un simptom nevrotic, o fugă de realitate. Subiecții schizoizi au o propensiune specială către reverie. Ea constituie adesea un mod de apărare împotriva plictiselii și frustrărilor vieții cotidiene”.

Dar domnule Sillamy, domnule traducător Gavriliu, împotriva plictiselii pe care ne-o provoacă obtuzitatea cărturarilor care au furat cheile împărăției, cine ne apără?


Epilog

La o analiză mai atentă a acestei traduceri a dicționarului domnului Sillamy, am constatat două lucruri interesante.

Primul: În cuprinsul lucrării, alături de prezentări ale unor somități mondiale ale psihologiei și psihiatriei, au fost strecurate și biografiile mai multor oameni de știință români care nu fuseseră prevăzute în versiunea originală de autorul francez!


Al doilea: Pe coperta principală, sub titlu și sub numele autorului, apare o poză portret, înfățișând un bărbat cu privire inteligentă, ochelari demodați și o incitantă pipă în colțul gurii. Evident m-am gândit că trebuie să fie autorul însuși. Ei bine, m-am înșelat!


În ceea ce privește primul aspect, avem chiar în prefață explicația traducătorului, pe care o redau aici, spre analiză competentă:

”Marea noastră dezamăgire, mai mare decât în cazul Dicționarului de filozofie al lui Didier Julia (autorul unui dicționar de filozofie tradus și completat și el de același DOCTOR LEONARD GAVRILIU – nota mea), a fost constatarea că în paginile sale (ale Dicționarului lui Sillamy – nota mea) nu s-a făcut loc prezentării NICI UNUI PSIHOLOG ROMÂN. Ce-i drept dl Norbert Sillamy consemnează patru mari psihologi ”d‘origine roumaine” (urmează enumerarea...) Dar UNDE ESTE NICOLAE VASCHIDE, ACEST VERITABIL PANAIT ISTRATI ETC ETC ETC, urmează altă enumerare, după care continuă: ERA FIRESC SÃ REPARÃM ACEASTÃ DUREROASÃ NEDREPTATE CONSACRÂND ÎN DICȚIONAR ARTICOLE UNORA DINTRE CELE MAI REPREZENTATIVE PERSONALITÃȚI ALE NEUROPSIHIATRIEI, PSIHOLOGIEI ȘI PEDAGOGIEI ROMÂNEȘTI CU ACORDUL EDITURII LAROUSSE, CÃREIA ÎI ADUCEM MULȚUMIRILE NOASTRE ȘI PE ACEASTÃ CALE.

Citind aceste note dramatice mi-a fost teamă că biata editură Larousse a fost chiar sever trasă de urechi de dl DOCTOR LEONARD GAVRILIU pentru inadmisibila neglijență a autorului francez de a nu menționa și români în dicționarul său.

Mă întreb totuși ce l-a împiedicat pe dl DOCTOR LEONARD GAVRILIU să scrie el însuși un dicționar în care să prezinte CELE MAI REPREZENTATIVE PERSONALITÃȚI ALE NEUROPSIHIATRIEI, PSIHOLOGIEI ȘI PEDAGOGIEI ROMÂNEȘTI, pe care eventual să-l trimită la o editură de prestigiu? Ce folos să adaugi români într-o traducere românească a unei lucrări de relevanță internațională, atâta timp cât răspândirea limbii române nu depășește granițele țării? După modesta mea părere de nespecialist asta nu face decât să dovedească încă o dată superficialitatea psihicului românesc, preocupat mai degrabă de ”dregerea busuiocului” decât de soluții de fond.

- Am avut curiozitatea de a căuta biografia acestui DOCTOR LEONARD GAVRILIU, unde am aflat ca a fost premiat la un moment dat de fundația ”România Mare”, că este primul traducător în limba română a lui Freud (1980) - jos pălăria!, precum și a mai multor lucrări printre care un singur dicționar – ”Dicționar de cerebrologie (Creier și psihic)” și o lucrare cu un titlu interesant, dar pe care sincer mi-ar fi teamă să o citesc știind că vine de la acest autor: ”Inteligența și patologia ei. Ce este prostia” (2001) -

Deși jenantă în fond, ideea de a introduce autori români în acest dicționar s-a dovedit a-mi fi utilă. L-am descoperit cu acest prilej pe Dimitrie Drăghicescu, care este menționat cu un citat revelator din cunoscuta sa lucrare ”Din psihologia poporului român”. Iată citatul:

”Viclenia, dibăcia, înșelăciunea și fățărnicia, care am văzut că erau note de seamă din psihologia Dacilor și Romanilor, s-au păstrat la românii din toți timpii, căci în toți timpii românii au avut nevoie de ele” .

Cât privește poza portret de pe copertă, mi s-a părut frustrant ca, după ce pe tot parcursul celor câteva luni cât am studiat această lucrare, am purtat lungi dialoguri mute cu imaginea de pe copertă (pe care o consideram portretul autorului) să fiu informat sec într-o notă de pe coperta a doua (care recunosc, îmi scăpase) că ”pe copertă sunt reproduse fotografiile psihologilor JEAN PIAGET (coperta 1) și VASILE PAVELCU (coperta 4)”. Motivul pentru care editura românească a pus în operă această năstrușnicie ține ori de înalta știință a psihologiei ori rămâne în veci un mister.

Și, așa cum putem citi undeva în revelatoarea lucrare a lui Dimitrie Drăghicescu, ”Nici nu este de trebuință să se înțeleagă misterele: cu cât sunt înțelese mai puțin cu atât acțiunea lor ascunsă este mai sigură”.


Șerban Georgescu
București
mai 2013




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!