Nietzsche filosofează alternativ din punctul de vedere al vieții situate dincolo de bine și de rău , și contestă ideea de morală utilitaristă. Mai presus de toate, el crede că lucrurile vii au scopul de a-și îndeplini puterea. Energia o presupune expansivă, ca și cum cineva ar fi ca un soare perpetuu, nu numai strălucitor, dar care, în mod firesc, se poate implica într-un pericol, durere, minciuni, înșelăciune și măști . Urmarea, ca efect, nu este neapărat un gol interior . Lipsa, senzația de deficit, sau (în sens opus) satisfacția, împlinirea, sunt potențiale izvoare de energie în ambele direcții: pozitivă, sau negativă .

Privind lucrurile din punctul de vedere al vieții, neagă o moralitate universal aplicabilă fără discriminare a tuturor ființelor umane, iar în paralel desemnează o serie de moralități într-o ordine de rang, care urcă de la plebeu la nobil. Unele morale sunt mai potrivite pentru roluri subordonate, unele sunt mai potrivite pentru dominare. Totul se rezumă la ce fel de persoană ești: mai slab, bolnav și în declin, sau dacă ești mai sanatos, mai puternic și plin de viață. În final, starea, tonusul, puterea, sau frustrările ți le extragi exact de aici.
Când însă negativismul cumulat atinge cote alarmante, se declanșează automat supapa refulării, sub orice formă ar fi ea. În funcție de puterea deversării, consecințele pot fi devastatoare.
Să dezvoltăm:
Obișnuitul Oarecare, să-i zicem convenient „OO”, ar putea fi ca proces imunitar rejecția (...) tuturor „grefelor” negativiste în transplantul (variabil periodic) energetic al fiecăruia. Oricât ar părea de ciudat, inserția negativismului în sufletele noastre nu se face doar prin cumul, ci prin scăderea potențialului pozitiv și vital, presupunând un nivel energetic individual cât de cât constant (cu fluctuațiile aferente în limite normale). Substituția în sine, generatoare în primă fază de indispoziție, are un „comportament” aproape bacterian: necesar, tolerabil în anumite limite, multiplicabilă acolo unde găsește teren fertil, toxică peste anumite limite, iar anumite concentrații asimilate inadmisibil pot provoca deformări plastice prelungite (cronicitate), sau și mai trist, irecuperabilitate. Parțialitatea procesului (raportul Σ/substituție) diferă dramatic de la un individ la altul, în funcție de caracterul general al subiectului (prefigurat de tare, slăbiciuni, cultură chiar, emotivitate, etc), conjunctura de fond și mai ales de puterea atacului din exterior și permisivitatea (privită ca rezistență de principiu). Atacul personalizat „1/nothing personal” e o bagatelă. Imunitate absolută nu există, dar există metode ferme de apărare, dintre care desprind doar două mai seminficative: umorul și arta de a întoarce atacul primit, folosind chiar puterea acestuia împotriva lui. Mie personal, combinația mi se pare un scut destul de eficient, mai ales dacă lași impresia inițial că ești naiv. În opinia mea, atacurile nepersonalizate sunt cele mai frecvente și cele cu adevărat periculoase, majoritatea fiind de natură socială, morală, de integritate (principială) și nu în ultimul rând presiunile (economice) impuse de un sistem conceput exact să facă asta. Integrala are dublu scop: profit maxim cu caracter elitist și inertizarea generală a celorlalți, în special a potențialilor competitori. „Retirada ( - )” fiecăruia devine un „prea-plin”,și deversând, conform principiului conservării energiei, comasează „o lavă a unui vulcan de negativitate” creând astfel un element îngrijorător pentru perpetuarea fenomenului, inducând totodată sistematic valențe sociale din ce în ce mai des direcționate către interes direct, sau mascat. Politicul în toată ecuația asta joacă rol de scut, favorizând evident elita și aruncând cel mult firimituri celorlalți. De exemplu, tatăl meu, redutabil om de știință, Dumnezeu să-l ierte, avea o vorbă în regimul comunist:
„ – Nimic nu mă sperie mai mult ca o mărire de salariu”
Exemplu de perpetuare? Luați-l pe cel mai recent: se mărește alocația pentru copii cu 1,80, iar între timp se scumpește de ex carburantul cu 0.30/l, hilar, nu credeți? Apărarea individuală în fața atacurilor nepersonalizate este iluzorie. S-au încercat tot felul de metode, mergând până la relocare în cu totul altă parte a globului. S-a scăpat de una, dar s-a dat de alta, poate mai bună, sau mai rea, numai cei în cauză pot da mai multe detalii. De „Eden”, n-am auzit. Apărarea colectivă e însă altceva. OO-ul dintr-o dată n-a mai fost chiar un „zero absolut”... negativismul ăsta cumulat are prostul obicei de intră chiar peste tot, inclusiv în buncărele celor care au crezut și cred orice altceva, mai puțin că există un echilibru în tot și în toate, iar dacă acest echilibru vrei cu bună știință să-l debalansezi, mai devreme, sau mai târziu, vei obține un efect de bOOmerang!