agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4874 .



-Fiziologul- ca un sistem semiotic
eseu [ ]
despre cartea populară -Fiziolog- (sau „bestiar”)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [IvanPilchin ]

2014-01-15  |     | 



0. „Fiziologul” poate fi și este privit din diferite perspective: ca o carte pseudoștiințifică despre animale, ca un tratat de morală creștină sau ca un manual de zoologie simbolică și mistică. Pentru predicatorii medievali această carte a servit drept o sursă de pilde și imagini alegorice, iar pentru autorii secolului XX, ca G. Apollinaire sau J. L. Borges, ea a devenit una dintre referințele substanțiale. Potrivit cercetătoarei Anca Crivăț, materia acestei cărți, „la capătul unei foarte lungi și diverse tradiții de transmitere și interpretare” încă „nu și-a epuizat capacitatea de a se constitui într-o perpetuă provocare hermeneutică”. Și iată de ce: „Antropologia cuturală poate interoga materia bestiarului în privința relației problematice de identitate / alteritate care se stabilește între om și animal, filosofia culturii – în privința instituirii și receptării demersului de simbolizare, semiotica – în privința animalității privite ca un semn privilegiat pentru raportul dintre om și Dumnezeu” [1, p. 149]. În favoarea unui studiu atent al „Fiziologului” în varianta sa românească pledează și cercetătoarea Cătălina Velculescu: „Acestui scurt manual de simbolică (nu de zoologie), cu rădăcini în antichitate și cu o fantastică răspândire în arta și literatura evului mediu european, încă nu i-a fost îndeajuns studiat rolul în cultura noastră. Însuși contactul cu textul scris (deși el oferă doar o palidă imagine a existenței cărții) poate oferi cercetătorului (dar și cititoruui contemporan) savoarea acelor imagini ce se incrustau ireversibil în memorie, pe calea auzului sau a văzului”. [2, p. 113]

1.„Fiziologul” face parte din categoria textelor „popular-teologice” [3, p. 5] și reprezintă un tratat, în care trăsăturile animalelor, păsărilor și pietrelor se interpretează din perspectiva „exegezei creștine biblice” [3, p. 5].

Inițial, s-a considerat că numele de „Fiziolog” aparține presupusului autor al cărții, care a încercat o decodificare a „naturii” (grecescul „physis”) făpturilor (animale, plante, pietre, cele patru „elemente” fundamentale) [4, p. 154]. Cu timpul, „Fiziologul” a devenit însuși titlul acestei cărți. În conformitate cu tradiția literaturii apocrife, scrierea „Fiziologului” s-a atribuit unor părinți ai bisericii (de exemplu, lui Sfîntul Epifaniu), „fără a se ajunge cu adevărat la identificarea autorului” [5, p. 356].

Problema izvoarelor „Fiziologului” rămâne în dezbatere până azi. Majoritatea cercertătorilor consideră că „Fiziologul” a fost creat în Alexandria (Egipt) între secolele II și IV, „sub influența curentelor neopitagoriciene și a altor curente mistice din Orient, care căutau să descopere calitățile oculte ale lucrurilor, avantajele magice și simbolurile lor religioase” [6, p. 121]. Se remarcă, de asemenea, că Egiptul în acea perioadă reprezenta o regiune de încrucișare a culturii elenistice cu cea iudaică, orientală și cu creștinismul.

Scris în limba greacă, „Fiziologul” a fost tradus și s-a răspândit aproape la toate popoarele Orientului creștin. Cu trecerea timpului, varianta inițială a conținutului lucrării a suferit multiple transformări. În perioada medievală, cartea a fost supranumită și „Bestiar” în țările Europei occidentale. În Bizanț, „Fiziologul”, „ca tip de text și ca destin” [3, p. 6], aparținea literaturii păturilor de jos a societății. Savanții au studiat evoluția literară a „Fiziologului” în baza mai multor traduceri și repovestiri medievale. Sunt cunoscute traducerile „Fiziologului” în limbile siriană, etiopiană, latină, slavă, în limbile romanice și germanice.

2.Din perspectiva semiotică, suma imaginilor dintr-un „Fiziolog” poate fi privită ca un „sistem de semne”, definit drept „un mediator material, ce asigură un schimb de informație între alte două sisteme materiale” [7, p. 81]. Fiind mai mult sau mai puțin complexe, aceste trei sisteme alcătuiesc o trinitate, unde fiecare element este legat unul de altul. În varianta grafică, această unitate este ilustrată de treunghiul lui Gottlob Frege [7, p. 86], care constă din semnificat (fenomenul, obiectul), semn (nume, simbol) și desemnat (reprezentare, concept, sens).

Revenind la textele „Fiziologului”, am putea presupune că semnificatul, în cazul dat, va corespunde fenomenului divin, desemnatul – reprezentărilor umane despre divinitate, iar semnul – lumii naturale, care incifrează divinul și se descoperă de om. Simplificând, am spune că e vorba de o legătură / comunicare dintre Dumnezeu și Om prin intermediul Naturii / a viețuitoarelor.

Abordarea „Fiziologului” din perspectiva semiotică, plin aplicarea distincțiilor necesare între alegorie, fabulă, parabolă, simbol și semn, se face abia din a doua jumătate a secolului XX [4, p. 154]. În urma analizei atente, s-a demonstrat că, în perioada medievală, într-un „Fiziolog” „nu interesa opoziția adevărat / neadevărat din perspectiva științelor naturii, ci posibilitatea oferită de însușirile unui animal de a servi drept significans în construirea unei similitudo fie spiritual-teologică, fie moral-didactică” [4, p. 154]. Aceasta explică alcătuirea istorisirilor „fantastice” sau „fabuloase” despre animale. Imaginarul fantastic i-a permis omului acelei epoci „integrarea unor reprezentări ca certitudini” [8, p. 17], fundamentate în baza exegezei biblice. Or, apariția „Fiziologului” în perioada dominării creștinismului poate fi explicată, exclusiv, de necesitatea integrării / lămuririi lumii înconjurătoare în baza noii ideologii și de nevoia trasării legăturilor mistice între lucruri. Totodată, valoarea simbolică a făpturilor din „Fiziolog” nu atât se inventa, cât se căuta și se identifica acolo unde era creată de la începuturi, în natură. „Descifrarea valorii de signum al lumii și al făpturilor create a fost însă ținta multor scrieri medievale” [4, p. 154].

Suma reprezentărilor naturaliste din „Fiziologul” medieval, comletându-se cu imagini din alte texte de aceeași categorie, rezultă în crearea unui „model al universului”, determinat de o „schemă cosmologică” mai amplă [9, p. 10]. În cazul literaturii medievale, o astfel de schemă cosmologică este configurată de creștinism, pe de o parte, și de sistemul feudal, pe de altă parte. Potrivit lui Umberto Eco, „semnificația figurilor alegorice și a semnelor, cu care putea să se întâlnească cititorul medieval, a fost, din timp, determinată pentru el de enciclopedii, bestiarii și lapidarii. Orice tip de simbolică a fost determinat obiectiv și organizat într-un sistem. Baza acestei poetici a necesarului și a univocului a fost cosmosul organizat, ierarhia fenomenelor și a legilor (...). Structura operei artistice, în acea perioadă, reflecta o societate de tip imperial și teocratic. Legile, care determinau interpretările textelor, erau legile unui regim autoritar care dirija individul în fiecare faptă, prescriindu-i atât scopuri ale comportamentului în timpul vieții, cât și mijloace pentru a le atinge” [10, p. 91].

Este cunoscut faptul că în perioada medievală era răspândită o teorie a alegoriei, care permitea lectura textelor sacre (iar mai târziu și a poeziei, și a picturii) nu doar în sensul direct, dar și în alte trei sensuri: moral, alegoric și anagogic. Această teorie a devenit foarte cunoscută datorită lui Dante Alighieri, dar a fost dezbătută și de alte personalități marcante ale epocii: Sf. Ieronim, Sf. Augustin, Toma d’Aquino etc. În funcție de starea lui la momentul lecturii, cititorul era dispus să-și aleagă una dintre cheile interpretative. S-ar părea că cititorul putea să-și folosească opera citită conform unui sens ales (de fiecare dată altul), opera defenindu-se ca una cu adevărat „deschisă”. În realitate, susține în continuare Umberto Eco, este vorba despre un număr foarte reglamentat și dirijat al soluțiilor interpretative, care niciodată nu-i pemit cititorului să iasă de sub controlul rigid al autorului sau alcătuitorului.

În acest sens, depășirea „Fiziologului”, la începutul Epocii moderne, pe lângă progresul științelor naturii, a însemnat și depășirea dogmatismului interpretărilor și viziunilor medievale în favoarea libertății gândirii, a obiectivității științifice și a realismului artistic. Odată cu schimbarea climatului ideologic și cu fundamentarea unei noi metodologii a cunoașterii (empirism, experiment), imaginarul fantastic al „Fiziologului” capătă un nou statut și o nouă valoare, simbolisticii animaliere creștine preferându-se alegorismul laic. În aceeași ordine de idei, este relevant exemplul „Cărții ființelor imaginare” (1967) de J.L. Borges și M. Guerrero, o reabilitare a tradiției „Fiziologului” medieval în condițiile (post)modernității. Spre deosebire de un model sau o tradiție interpretativă naturalistă în cheie mistică sau religioasă, J.L. Borges, reconstituie o reprezentare „oficială” fără a-i oferi vreun „sens oficial” [8, p. 21]. Această strategie poate fi privită ca o demonstrație a tendinței specific postmoderniste spre decanonizare și relativizare a viziunilor, dar și spre depășirea dogmatismului ideologic pe cale literară (un răspuns artistic față de expansiunea ideologiilor totalitariste din secolul XX).

În cazul textelor din „Fiziologul” medieval, cititorului, de obicei, i se sugerează una din cheile intepretative preferată celorlalte. Anume această sugestie permite o încercare comparativă a unor sume de texte ce aparțin diverselor tradiții: slavă și greco-bizantină, pe de o parte, și cea latină, pe de altă parte.

Astfel, în observația noastră, „Fiziologul” occidental insistă pe aspectul informativ, cel de iluminare a cititorului în cheia sistemului semiotic determinat de exegeza creștină / biblică (deci, insistă pe sensul direct, alegoric și cel anagogic), iar „Fiziologul” estic (în special cel românesc), insistă pe valoarea alegorică, morală și de povățuire a cititorului. Pe de altă parte, tendința spre laicizare și individualizare treptată, în literatura occidentală medievală, a oferit șansa unei receptări bogate și transformări originale în literatura cavalerească („Bestiarul iubirii” de R. de Fournival) și savantă („Etymologiae” de Isidor din Sevilla) a „Fiziologului” latin, pe cînd literaturile estice aproape nu au cunoscut o dezvoltare a formei și conținutului acestei cărți hibride (care se află la interferența dimensiunilor teologice, moraliste, naturaliste, literare și plastice), cu excepția unor elemente preluate de cărțile didactice sau de „Istoria ieroglifică” a lui Dimitrie Cantemir.

3. Una din dificultățile ce apar în fața cercetătătorilor „Fiziologului” este complexitatea, iar uneori și imposibilitatea catalogării definitive a textului respectiv, care, pe tot parcursul evoluției sale, a fost mereu în transformare [11, p. 14]. Generalizând, am putea afirma că numărul manuscriselor acestei cărți coincide cu numărul variantelor ei. Aceasta, la rândul său, face mai dificilă încercarea de a stabili un model canonic al textului. Ceea ce rămâne, este, din perspectiva istorico-literară, trasarea unei genealogii a manuscriselor „Fiziologului” și precizarea apartenenței acestora la o oarecare tradiție interpretativă, iar din perspectivă comparatistă – evidențierea diferențelor textuale, a legăturilor genetice dintre texte în vederea clarificării transformărilor simbolisticii animaliere și ale reprezentărilor artistico-naturaliste.


Bibliografie

1.Crivăț, Anca, De la Fiziolog la Bestiar: o abordare istorico-genentică. În: Fiziologul latin. Bestiarul iubirii / Richard de Fournival, ediție îngrijită, traducere din latină și franceză veche, note și studiu de Anca Crivăț. Iași: Polirom, 2006. – p. 149-168
2.Velculescu, Cătălina, Cărți populare și cultura românească. București: Minerva, 1984.
3.Ванеева, Елена, Предисловие. În: Физиолог, издание подготовила Е.И. Ванеева. Санкт-Петербург: Издательство «Наука», 1996. – p. 5-11
4.Velculescu, Cătălina, Fiziologul. În: Dicționarul general al literaturii române. Coordonator general: Eugen Simion. E/K. București: Editura Univers Enciclopedic, 2005. – p. 154-155
5.Șuiu, Rodica, Fiziolog. În: Dicționarul literaturii române de la origini pînă în 1900, coordonatori Gabriela Drăgoi, Florin Faifer, Dan Mănucă, Alexandru Teodorescu, Leon Volovici, Remus Zăstroiu, București: Editura Academiei Române, 1979. – p. 356-357
6.Cartojan, Nicolae, Istoria literaturii române vechi, ediție îngrijită de Rodica Rotaru și Andrei Rusu. București: Editura Fundației Culturale Române, 1996.
7.Степанов, Юрий, Семиотика. Москва: Издательство «Наука», 1971.
8.Pânzaru, Ioan, Practici ale interpretării de text. Iași: Polirom, 1999.
9.Топоров, Владимир, Первобытные представления о мире (общий взгляд). În: Очерки истории естественнонаучных знаний в древности, под редакцией С.Р. Микулинского. Москва: Издательство «Наука», 1982. – p. 8-40
10.Эко, Умберто, Роль читателя. Исследования по семиотике текста. Санкт-Петербург: Издательство Symposium; Москва: Издательство РГГУ, 2005.
11.Муратова, Ксения, Средневековый бестиарий. În: Средневековый бестиарий. Москва: Издательство «Искусство», 1984. – p. 5-51.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!