agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-12-14 | |
Titlul romanului „Șoapte în București”, lansat de către editura bucureșteană Compania în iunie 2014 și semnat de autoarea americană Kiki Skagen Munshi sugerează ceva conspirativ, poate un roman de spionaj. Lucrul nu e departe de adevăr, pentru că personajul principal, Fane Vulcean, eminent istoric și patriot sincer este recrutat de Securitate (Serviciul de informații?) ca spion (informator?) pentru a stabili un contact cu biblioteca americană din București și a raporta dacă se observă activități suspecte, în special în ceea ce privește emigrarea cetățenilor români.
Sau, poate că titlul a fost ales ca fiind un fragment din confesiunea lui Ellen Pelletier, directoarea bibliotecii, când - nou sosită în misiunea ei în România - e dezolată de aparenta urâțenie și torpoare a Bucureștiului, ai cărui rari locuitori întâlniți pe stradă par să vorbească în șoaptă (ulterior, orașul își va dezvălui farmecul părții vechi și impresia americanei se va ameliora). Oricare ar fi semnificația titlului însă, cartea este povestea întâlnirii nu doar a unor persoane din colțuri opuse ale lumii ci și a două culturi care încearcă să-și etaleze (fie și din motive politice) tot ce au mai bun și a două sisteme sociale la fel de depărtate în aparență, dar în care comuniunea dintre oameni cu preocupări și pasiuni similare prevalează. În ceea ce privește partea română a galeriei personajelor, narațiunea reprezintă un fel de foaie de parcurs a trei caractere, cu capitolele semnificative ale vieții lor. E vorba de trei băieți din Bilca, sat din Bucovina de Nord care va fi scindat în două de noua graniță impusă în 1940 de sovietici. Trio-ul este format din Ștefan (Fane) – băiat de țăran, Mendl, fiul unui negustor evreu care intenționează să se dedice activităților subversive și care în acele vremuri tulburi este nevoit să-și „deghizeze” fiul în român (cu numele Mihai) și în văr al lui Fane Vulcean și în sfârșit Carol, băiatul cam prost la carte dar descurcăreț în probleme de viață al primarului din sat. Prima parte a cărții prezintă formarea lor ca oameni cu personalități diferite, cu reperele care o marchează și care au un impact asupra evoluției lor. Vicisitudinile vieții îi unesc pe Fane și pe Mihai și îi despart de Carol. Trio-ul se reunește la vârsta adolescenței, când cei doi, întorși din exil la terminarea războiului, îl reîntâlnesc pe Carol la un faimos liceu din Rădăuți, formator de intelectuali de elită. E o etapă a greutăților morale: băieții sunt la o vârstă prin excelență caracterizată de severitatea intelectuală și de refuzul compromisului. E însă și o etapă în care Fane deprinde arta manipulării și învață să aprecieze valoarea conexiunilor – a relațiilor – lucru care se va dovedi indispensabil supraviețurii și ascensiunii în societatea care tocmai se năștea. Este intersant punctul de vedere sociologic: mulți cetățeni fie ei țărani sau intelectuali consideră comunismul ca pe o soluție viabilă la sărăcia țării și practic singura posibilitate de emancipare. Acest fapt este ignorat cu larghețe astăzi. Recrutarea lui Fane în servicii, la vârsta maturității intelectuale, stă sub semnul unui realism trist, fiind practic șantajat cu relația de familie cu un „trădător” (Mihai ceruse azil politic în SUA). Dar succesul recrutării se bazează aici și pe dorința lui Fane de a-și servi țara pe care o văzuse cândva dezmembrată de ruși. În ciuda noii sale însărcinări, Fane rămâne un fel de binefăcător omniprezent ajutând pe toată lumea și de multe ori intemediind binele făcut, apelând la cei îndatorați lui pentru a face bine altora. Partea a doua îi dă cuvântul americanei Ellen într-un fel de jurnal intim poate niciodată scris – poate doar gândit, prin care avem o percepție paralelă, de celalaltă parte a cortinei (de fier?) a evenimentelor din România anilor 80. Văzut din două perspective, cea americană și cea autohtonă, comunismul este și el cumva un personaj principal care crește odată cu băieții din Bilca. Ajuns doctrină oficială la vârsta când cei trei și-au luat buletinul, comunismul începe să se degradeze, atât material cât și moral, spre dezamăgirea tuturor celor care l-au susținut cu fervoare sau cu reținere. Ellen este martoră pe rând la toate manifestările acestei degradări: lipsa de alimente, iluminarea precară, limitarea încălzirii centrale și a presiunii de la aragaz. Dar și la altele care duc la consecințe tragice cum ar fi interdicția de circulație în București pe timp de iarnă a automobilelor particulare. Sau, mai târziu la dezastrul spiritual provocat de demolarea monumentelor istorice și de cult sau strămutarea acestora în locuri greu vizibile din ordinul cuplului dictatorial. Cucerită de ceea ce descoperă treptat cunoscând tot mai bine țara și oamenii, dar și sub influența subtilă a lui Fane, însărcinat de șefii săi să se „ocupe” de ea, Ellen se transformă într-un fel de avocat al poporului român. În ceea ce privește relația lui Ellen cu Fane, deși există o apartenență a fiecăruia la angrenaje impersonale și pragmatice (și Ellen ca orice diplomat, trebuie să „alimenteze” propriile servicii de informații) narațiunea arată și o apropiere sinceră a lor. Fane are suficientă încredere în integritatea lui Ellen ca să-i încredințeze un secret mortal (planurile unei arme nucleare fabricată în secret undeva în munți) iar Ellen își periclitează postul (dar și relația embrionară de dragoste cu nimeni altul decât Carol, devenit instructorul ei de calarie) pentru a-i propune lui Fane și soției sale emigrarea în SUA în scop de protecție. Personal mi se pare că în acest punct romanul alunecă într-un senzaționalism cam facil și care ne aruncă, neintenționat, pe noi cititorii într-o dilemă: mai poate fi Fane considerat un patriot? În fond denunțarea unui asemenea secret strategic e un lucru grav, indiferent de cât umanitarism stă în spatele lui. O incursiune mai profundă în gândurile personajului poate că ar fi justificat mai bine gestul său. Dincolo de asta însă, cartea atrage prin înțelegerea, am spune surprinzătoare a unor evenimente din trecutul nostru mai recent sau mai îndepărtat și la îmbinarea lor într-un tablou coerent și grăitor. Aici pot aminti marturisirea facuta la lansarea cărții de catre directoarea editurii Compania, cu privire la propunerile unor traduceri către mediul editorial francez, propuneri soldate cu un refuz până la momentul găsirii unei cărți serioase, gen „frescă socială” ca în buna noastră tradiție a autorilor de calibru. Cartea de față era recomandată ca fiind în această categorie. Subscriu la acest punct de vedere: osatura narativă e solidă și bine documentată; portretele de familie (din mediul rural) au o savoare clasică, iar trio-ul Fane, Carol și Mihai amintește puțin de „craii de Curtea-Veche” desigur, transplantați într-un alt timp istoric. Leitmotivul farfuriei cu cerb pe care Fane o ia cu el peste tot (fiind de atâtea ori în viața nevoit să renunțe la orice alte posesiuni materiale) înclusiv în marea aventură a emigrației e o metaforă frumoasă a lucrului și a sufletului. Nu în ultimul rând, cred că dacă vrem să apreciem miezul său sociologic, „Șoapte în București” ne îndeamnă la o mai nuanțată și mai tolerantă percepție a propriului nostru trecut. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate