Un bine absolut nu-l putem cuceri nici dacă ni se împlinesc toate idealurile, nici dacă trăim o fericire intensă și întinsă, ar trebui să fim un om care posedă în el bunătatea absolută, ceea ce nu există, din moment ce teluricul întinează omul.
Binele relativ este la îndemâna oricui își simte bunătatea cum vibrează frenetic în ființă, căci fericirea manifestă apetență la binele relativ și dezgust, repulsie la răul relativ.
Ca să fii în cercul oamenilor favorizați și privilegiați de Dumnezeu, trebuie să-ți imaginezi ce ar face el în locul tău, și, sincronizându-te cu Dumnezeu, acesta îți va transplanta fericirea așa cum o percepe el.
Visul lui Dumnezeu implantat în mintea oamenilor face orice posibil, chiar și o fericire ce are intensitate, densitate și anvergură divine, căci visul lui Dumnezeu conține toate misterele descifrate, infinitul concentrat într-un punct și esotericul revelat de conștiența lui Dumnezeu, însă Dumnezeu, din păcate, nu visează.
Distanța de la nefericire la fericire, este distanța de la iad la rai, de la relativ la absolut, de la efemer la veșnicie și de la diavol la Dumnezeu.
Ceea ce ne dorim să devenim ia întotdeauna în considerație fericirea cu toate manifestările ei prodigioase, și face abstracție de nefericire, căci fericirea construiește, ceea ce dărâmă nefericirea.
Ne reglăm distanța de la prezent la viitor și în funcție de caracteristicile noastre ontologice preferăm o distanță minimă, cu fortuitul pus în variabile care, în majoritatea lor, sunt constante și stabile, având grijă să inroducem în unele variabile acele ipostaze ale fericirii specifice structurii noastre existențiale, construite meticulos sau genuine, având ramificații în satisfacții și plăceri exacerbate de adrenalină și celule endorfine ; sau optăm pentru o distanță maximă descrisă de variabile goale așteptând să fie umplute cu idealuri, aspirații, speranțe și cu eul nostru transfigurat în ceea ce ne dorim să devenim. În acesta caz, privită de la depărtare, fericirea e confuză, echivocă și instabilă, însă e cu atât mai mare, cu cât o atingem într-un viitor îndepărtat, căci se cumulează direct proporțional cu trecerea timpului.