Sinele supraconștientului devine sinele divin în momentul în care se desprinde de mintea planetară, și se contopește cu sinele universului, însă există și varianta în care supraconștientul ce-și părăsește mintea ale cărei erori, greșeli și aberații îi creează idiosincrazii și repulsii, să urmeze un vector orientat înspre tină, iar în contactul cu tina impură să degenereze și să fie captat de mintea unui troglodit, devenind gândire gregară.
Supraconștientul necontaminat de gânduri, subconștient și conștient, procesează fenomenele gândirii producând un pozitiv maxim, pe care-l gestionează și îl aplică pe negativul din viață, transformându-l într-o substanță ambiguă, iar negativul își pierde forța degenerescentă care degrada omul cu manifestări concupiscente.
Dacă n-ar fi limitat la perimetrul corpului, supraconștientul ar putea îngloba absolutul și perfecțiunea, așa, supraconștientul se află în situația luminii înconjurată de tenebre.
Supraconștientul influențează în mod pozitiv spiritul, atunci când acesta e prea încărcat de probleme existențiale, legate de spleen, plictis, delăsare, deziluzii și neputințe, căci spiritul conduce corpul, și în fața excesului negativ devine stresat și încordat. Energia supraconștientului reglează disfuncționalitățile psiho-cerebrale și sufletești, ce apar prin irosirea energiei în activități inutile sau înjositoare, transformă dezarmonia în armonie, dezechilibrul în echilibru, desincronizarea în sincronizare și apatia în dinamicitate.
Dacă supraconștientul ar fi liber, și-ar crește forța benefică, de care ar beneficia întregul organism, așa, interacțiunile nefaste îi limitează aria de acțiune asupra corpului, atât în exterior, cât și în interior.