Undeva,între două dealuri,păzit de trei păduri, se află un sat.Sat declarat în statut. Căci ,de fapt,nu e nici sat,nu e nici comună, nici oraș. Este ceva încremenit în proiect. Și, Cum spunea un anume filozof,încremenirea în proiect înseamnă prostie.
Acest proiect neterminat se numește Podu Turcului. Numele a ramas de acum câteva secole când aici un turc era în trecere și, neavand pe unde să treacă râul Zeletin, a făcut un pod.Nici astăzi nu se știe care pod este acela construit de turc.Unii spun că ar fi podul ce leagă târgul de satul Danceni. Alții spun că de fapt acel pod ar fi cel de peste râpa Bodesei. Cine știe? Chestia e că pe aici a trecut un turc odată.
După turc,parcă la contrast vorbind,au venit evreii.Jidanii,cum li se mai spune. Și aceștia și-au lăsat amprenta . Până astăzi au rezistat casele lor lipite una de alta. Ce nu a mai rămas de la ei este sinagoga. A fost dărâmată când s-a început construcția blocurilor,în perioada comunistă. Au fost pe aici și evrei,dar au plecat și ei. Negoțul pe care îl făceau ei acum îl fac românii și țiganii. Magazin lângă magazin,bar lângă bar,prost lângă prost. Că deștepți nu prea sunt pe aici.
A,uitasem să spun. Se mai muncește ceva. Și aici e zilnic și neîntrerupt: codoșia! Da! Meseria asta e binecunoscută de toți de aici. Spunea o ziaristă odată, într-o revistă, că imaginea pe care i-a lăsat-o acest targusor ar fi aceea a unei localități precum în romanele lui Emile Zola. Nu l-am citit pe Zola. După nume cred că e francez. Poate sunt și acolo localități asemănătoare. Am înțeles că în localitățile pe care el le înfățișează nu se întâmplă mai nimic. Din motivul ăsta nu prea sunt de acord cu acea ziarista. Se întâmplă ceva aici și anume denaturarea propriei ființe. E mult superior lui Zola.