Odată mă întreba cineva, cum de ești convins de existența dimensiunii spirituale, ce te face să ai așa lămuriri despre transcendență? Și la așa întrebare, l-am privit mai mult timp, fără să-l jignesc, i-am spus că a crede e ca o recăpătare a vederii. Sau și mai bine de înțeles, cum te-ai vindeca de cea mai mare nesimțire existențială. Să nu fiu mai aspru, cred că necredința e o boală gravă, cea mai gravă. Nu se naște dintr-o coerciție categorică, necredința e o boală sistemică, ți-e predată științific și înfășurată într-o normalitate. Ți se induc cumva niște norme prin care te trezești cu atrofierea simțirii care verifică simțurile. Mai concret, ești posedat de un viciu, e la modă să fii corupt de tot felul de apucături bolnave (crezând că sunt învelișul sau substanța personalității tale rebele) și nu vrei în ruptul capului să renunți la acea dependență de teama pierderii perspectivei: ce fac dacă nu mai fumez sau nu mai continui relația cu Ariana, Susana, mai spuneți voi…? Dacă nu mai beau, se rupe tavanul realității în cap sau nu mai pot pune geană pe geană și dacă nu mă droghez, tot la fel… intru în sevraj! Cum să stau cu timpul în cap, așa fără o țigară, fără un gât de palincă, vodkă, bere, coniac etc.? Mai grav, fără marijuana, cocaină, hașiș ș.a.? De asta vă spun că necredința e sistemică, face parte dintr-o intoxicare sistematică, lipsă de preocupare în alt sens! Prima dată, te lovește cum îi pălea în cap și pe cei din vechime, cu o întrebare care induce negația: Oare există ceva nevăzut? Și ce am eu a face cu ceva aflat dincolo de simțuri, interesul imediat? Știu eu dacă o fi sau nu? Întrebări din acestea complicate doar pentru cei legați de suzeta viciilor. Într-un mod eronat ți-ai construit viața, zi de zi, cu același pahar, țigară, drog mai slab sau mai tare, cu călcarea în străchini și, acum brusc, să fii nevoit a-ți nega investiția în dezordine?! Și să fim cinstiți, mulți investesc enorm în dezordine, dacă faci un simplu calcul de contabilitate, ajungi la concluzia că drogurile ăstea te-au privat de un trai mai bun. Nu vreau să zic la ce demență se poate ajunge, dacă unii spun “mai bine vând pâinea și-mi iau ceva de băut sau țigări!”și asta fac. E clar, necredința e cea care îi îmbogățește pe toți escrocii: industria tutunului, alcoolului, pornografiei, farmaceutică, militară, plus cea subterană (traficul de carne vie, organe și arme, produse medicale, produse radioactive etc.), traficul de influență, aranjamentele politice, corupția asta fără frontiere. Doar imaginați-vă, câți escroci ar da faliment dacă oamenii și-ar recăpăta simțirea care echilibrează simțurile? Câți ar accepta o renaștere, alt mod de a fi? Dacă și fețele bisericești fac afaceri din cele pomenite mai sus! Vă dați seama, cât de încercați suntem? Cum vrea Lucifer să distrugă pe cât mai mulți, disperat că timpul nu e de partea lui și încep să-i cadă ghiarele, coarnele? Mefistofel care negociază pe orice suflet dornic de epatare, afirmare pe scena bolnavă a lumii, atât de bine surprinsă de Bulgakov sub cupola circului din “Maestrul și Margareta”. Acolo, spectatorii au fost supuși la două probe cunoscute și neinițiaților: ploaia cu bancnote și iluzia magazinelor de modă din Paris. La final, așa cum e și la trecerea din lume, mulți erau dezbrăcați, înțelegând la ce înșelăciune luaseră parte!