agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-01-23 | |
Ei, na că-i bună! Cine mai citește povești istorice? Cine nu vrea să moară! Sentimentul unității, apartenenței la un neam, o doctrină politică, credință apare mai conturat în momente de cumpănă, încercare pe care le suportă o societate, comunitate. Provocările istorice ale poporului român au dus la atitudini mai greu de înțeles pentru cei crescuți departe de zbuciumul sau durerile facerii națiunii în hotarele firești. De exemplu, dorința de înfrățire, unitate este astăzi mult diluată de înțeles. Nu mai e simpatia (împreună pătimire, cu înțelesul originar din greacă) care unea, ci un înțeles mai șugubăț, peiorativ. Dacă nu erau uniți românii cu adevărat, fără lozinci goale, nu știau să treacă peste prevederile Congresului de la Paris, 1856, Convenției de la Paris, din 7 /19 august 1858, să-l aleagă în 5 și 24 ianuarie pe Cuza domn în ambele principate. O clauză a Tratatului de la Paris (1856) care punea capăt războiului Crimeii era așa: „Art. 24 Majestatea Sa Sultanul promite să convoace imediat, în fiecare din cele două principate, un Divan ad hoc compus de așa manieră încât să constituie reprezentarea cât mai exactă a intereselor tuturor claselor societății. Aceste Divane sunt chemate să exprime voința populației referitoare la organizarea definitivă a Principatelor. O instrucțiune a Congresului va regla raporturile Comisiei cu aceste Divane.” Cât de greu era de înfăptuit ceva firesc, ca românii să locuiască în aceeași țară, cei de un neam să fie una. Și cu dorință de unitate hotărâtă, principatele au trecut peste opoziția Angliei, Imperiului Otoman și Habsburgic. Au ales un singur domn, pe 24 ianuarie 1859. Franța condusă de Napoleon al III-lea a fost cea mai activă în privința unificării. Prin aceasta, slăbea puterea și influența în zonă a Imperiului Habsburgic. Au fost două etape în istoria unirii: înfăptuirea și recunoașterea diplomatică. Nu am să scriu despre toate episoadele unirii, vreau doar să menționez spiritul de unitate din acele vremuri și rarefierea lui din timpurile acestea ale cointeresării politice pentru propria avere. Mai vreau să conturez lipsa apartenenței la neam și rușinarea multora în a recunoaște că sunt români. Dar poporul român nu e cu nimic mai prejos ca marile națiuni care au făcut istoria lumii, are chiar un plus prin comportamentul secular: nu a ocupat nicio țară, nu a subjugat nici un neam, nu a fost asupritor, dimpotrivă, uneori și-a primit chiar dușmanii la masă! La fel a fost și cu credința, erau oamenii mai normali pe timpuri de prigoană, știau să se ajute în nevoi. Astăzi, în drepturile omului nu mai găsești atitudinea creștină, ci una de largă înțelegere! Atât de largă, încât omul a derapat de la sensul inițial, acela de a fi vertical, demn și sănătos în suflet. Probabil, în malaxorul globalizării intră tocarea spiritului, ca nicio națiune să nu mai fie în conștiința devenirii sale și mai ușor de coordonat întru interese străine. Masoneria aplică națiunilor europene celebra dojană “eu v-am făcut, eu vă omor!” Nădăjduim în minuni, încurcarea planurilor.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate