Am fost favorizată de destin să fiu nora socrului meu Petrov Bojidar, un exemplu de înaltă omenie și bunătate, un exemplu de omenie la superlativ. originar din Serbia, din regiunea Voievodina (banatul sârbesc) are o poveste de viață fenomenală demnă de admirat pe care vi-o împărtășesc cu multă emoție. Bojidar în traducere liberă înseamnă mâna lui Dumnezeu, familia, prietenii, colegii îl apelau Boja însemnând Dumnezeu.
După terminarea facultății de științe politice a fost repartizat ca ajutor de prefect al regiunii Voievodina.
Avea în subordine depozitele de alimente ale statului și ale armatei din regiunea banatului sârbesc.
Au fost ani grei de foamete și sărăcie astfel că noaptea chema pe rând câteva familii de consăteni și din satele vecine să le dea un sac de făină, un sac de orez, cutii de paste, conserve de carne, ulei, conserve de bulion, pături și paltoane groase pentru că iernile erau foarte geroase.
I se dusese vestea până în satele cele mai îndepărtate nu mai știa cum să facă față nevoilor atâtor oameni, dar a continuat din convingere că era o dovadă de înaltă omenie.
doi, trei ani a putut rezolva cele mai grave necesități, dar pentru că situația a ajuns la urechile prefectului a fost trimis în fața justiției pentru anchetă.
Atunci în Iugoslavia a pătruns cel de-al doilea război mondial astfel că socrul meu a fost trimis pe front. După o perioadă în care a trăit și luptat prin tranșee a fost capturat de nemți și trimis într-un lagăr în Germania. se îmbolnăvise grav de rinichi, avea o infecție puternică, urina cu sânge. un medic militar Dragan conațional cu socrul meu, făcându-i-se milă de el a hotărât că trebuie operat altfel era pasibil de moarte rapidă, fiind foarte slăbit , dar în lagăr nu erau condiții și nici tratamente care să îi mențină rinichii în funcțiune. într-o noapte au furat avionul militar din incinta lagărului, și au zburat o vreme nehotărâți unde să aterizeze, în Europa rușii se confruntau cu nemții să elibereze toate popoarele de sub ocupația hitleristă, în România războiul se terminase astfel au aterizat în apropiere de Timișoara și au ajuns în fața autorităților române pentru anchetă și interogatorii. Maiorul Dragan s-a întors în Iugoslavia dar a fost considerat dezertor pentru că a fraternizat cu nemții și executat prin împușcare. a durat câteva săptămâni interogatoriul timp în care socrul meu leșina de durere și în sfârșit a fost dus la un spital din Timișoara, după câteva zile de perfuzii și tratament a fost adus la București și internat la spitalul Colțea. zilnic organe de la partidul comunist l-au interogat să afle de la el tot ce era posibil. socrul meu era și el membru al Partidului Comunist Iugoslav din proprie convingere, povestea lui i-a impresionat pe anchetatori astfel că i-a fost aprobată operația prin care i-a fost extras un rinichi. a stat câteva luni în spital timp în care a fost special îngrijit de cea care a devenit soția lui Ileana. soacra mea a fost infirmieră s-a îndrăgostit de el ,îi procura alimente care l-au pus pe picioare, îi spăla rufele vorbea puțin rusă și astfel s-au înțeles. când a ieșit din spital socrul meu a fost angajat ca redactor la agenția de presă Taniuk, cu misiunea de a menține strâns legăturile de comunicare dintre cele două țări vecine și prietene. a primit o locuință, s-a căsătorit cu Ileana au avut doi copii pe Peter și pe Alexandar soțul meu. după câțiva ani a fost promovat de partidul comunist și pus șef la o fermă de păsări și legume în apropiere de București mai precis în județul Ilfov.în țară era o sărăcie lucie, salariile erau insuficiente să asigure traiul, zilnic toți salariații furau găini, ouă, legume astfel că socrul meu trebuia să îi dea afară, ceea ce nu a putut să facă fiindu-i milă de faptul că erau săraci lipiți pământului. practic i-a tolerat să fure în continuare. fenomenul a ajuns la urechile partidului și ca o consecință l-au scos din funcție și a fost încadrat ca maistru la Uzina Autobuzul unde a lucrat până a ieșit la pensie. a fost iubit și apreciat de colegi de vecini. a sărit întotdeauna în ajutorul celor care l-au solicitat, bunătatea lui a fost demnă de tot respectul oamenilor care l-au cunoscut, al meu și al lui Dumnezeu, l-am considerat al doilea părinte l-am numit mereu Tata Bojidar, bunătatea și omenia lui extraordinară le-au moștenit și copii lui și le-au aplicat în fel și chip. Tata Bojidar nu a mai fost niciodată acasă să își vadă frații, nepoții, nu a fost nici când părinții lui s-au stins din viață. după libertatea câștigată la revoluția românească însângerată eu și Alexandar am fost în Serbia, (Iugoslavia se destrămase) foarte mulți oameni s-au așezat în genunchi la picioarele noastre , ne sărutau mâinile și îi mulțumeau lui Alexandar pentru faptul că mici fiind au avut datorită tatălui lui ce să le pună părinții lor pe masă.

Din păcate bolnav de diabet și de cancer de prostată s-a stins în anul 1995 la vârsta de 80 de ani.
În memoria lui fenomenală, excepțională am scris această lucrare, care aș vrea să îi impresioneze pe cititori în modul cel mai plăcut. Să îi fie odihna lină în lumea celor buni și drepți în împărăția cerurilor.