Hai să ne mai distrăm şi noi puţin. Ca tot vine Apocalipsa (care nu mai vine). Şi prea ne-a plictisit Doamna aceea cu Heidegger Nazi (discuţie la un text al meu anterior), care era , totuşi, o Doamnă când zicea că „citesc prea mult” şi sunt „idealist”. Are vre-o legătură cu ceea ce urmează? Are sau nu. Dar toate se leagă între ele în „Intervalul” dintre Fizic şi Divinitate, de-i zice „fenomenologic”, unde acţionează principul „Non-localizării” („Enlightenment”-ul din fizica cuantică, mai bine zis, sub-cuantică: : dacă două particule elementare au interacţionat vre-o dată, atunci orice acţiune ulterioară asupra uneia dintre ele se transmite simultan asupra celeilalte, chiar dacă una dintre ele se află, de exemplu, aici şi acum iar cealaltă – în nu ştiu care galaxie, diferită de a noastră sau în alt univers), ca şi în “Reţeaua Indra” din Budism.

Just enough! Că am aberat destul. Deci să trecem la fapte.

*

Ȋn 1942 apărea un număr al unei reviste de filozofie. Din întâmplare o am în faţă. Se numeşte „Caiete de filozofie, ştiinţă şi cunoaştere”, nr. 4/43; probabil o precursoare a „Revistei de filozofie” de acum a Academiei Române. Ȋn ea erau publicate o serie de discuţii dintre matematicieni, logicieni şi filosofi, care avuseseră loc într-un colocviu referitor la cunoaşterea ştiinţifică.

Extrem de interesantă a fost discuţia dintre Moisil şi Noica.


Era, atunci, în anii ’40, în plin avânt „Axiomatica”. Moisil a vorbit despre „Certitudinile cunoaşterii ştiinței” bazate pe o matematică axiomatizată. Mai pe larg, iată argumentația sa. O teorie matematică axiomatizată care stă la baza unei teorii ştiințifice, îşi demonstrează viabilitatea prin reducerea axiomelor teoriei respective la axiomele altei teorii matematice deja acceptate (vezi şi Bourbaki, „Arhitectura matematicii”, G.M.). Şi atunci cunoaşterea ştiinţifică devine certă.


Ȋn replică, Noica a arătat că dacă lucrurile se întâmplă aşa, atunci orice teorie matematică nouă, pentru a îşi dovedi viabilitatea, trebuie să îşi reducă axiomele, din aproape, în aproape, prin implicaţie logică, până la cele ale aritmeticii. Dar axiomele Aritmeticii nu mai pot fi reduse la altceva. Aşa că orice teorie matematică acceptată, care stă la baza uneia prin care cunoaştem ştiințific, este clădită pe nisip. Ȋn schimb filosofia se bazează pe un principiu fundamental care nu poate fi contrazis: „Trebuie să te îndoieşti de orice”! Trăiască Descartes!. (De la mine, dacă mai era nevoie).


Ce a mai făcut, apoi, Gödel cu axiomatica, e altă poveste.

*

Şi pentru că am pomenit despre „Reţeaua lui Indra”, hai să vedem despre ce este vorba.


Povestea Rețelei lui Indra (traducerea îmi aparţine)


„Departe, în sălașul ceresc al Marelui Zeu Indra, protectorul și susținătorul vieții, există o rețea minunată care se întinde la nesfârșit în toate direcțiile, în acord cu gusturile extravagante ale divinităților. În fiecare nod al rețelei este agățată o bijuterie strălucitoare și, deoarece rețeaua însăși este infinită în dimensiuni, bijuteriile sunt în număr infinit. Acolo atârnă bijuteriile, strălucind ca niște stele de primă magnitudine — o priveliște minunată. Dacă alegem acum, în mod arbitrar, una dintre aceste bijuterii pentru a o inspecta și o privim de aproape, vom descoperi că în suprafața ei lustruită se reflectă toate celelalte bijuterii din rețea, care scânteiază în splendoarea întregului. Mai mult decât atât, fiecare dintre bijuteriile reflectate în această bijuterie reflectă, la rândul ei, toate celelalte bijuterii, astfel încât procesul de reflecție este infinit. Așa cum fiecare nestemată reflectă toate celelalte și tot ceea ce există în univers, tot astfel ești și tu influențat de fiecare alt sistem din univers.”


Din Sutra Avatamsaka
Francis H. Cook – Buddhismul Hua-Yen: Rețeaua de Bijuterii a lui Indra, 1977
Capitolul 1, p. 2
University Park, Londra: Pennsylvania State University Press; (New York, N.Y.: Institute for Advanced Studies of World Religions, 1977). XIV, 146 pag.


Niciodată - am verificat cât am putut - nu a existat şi nu există o teorie matematică prin care şă poată fi formalizată o cunoştere „ştiinţifică” de genul Reţelei Indra. Dar, despre asta, vom mai discuta.