Elia Ghinescu




cioplește în lemnul cel mai dulce
și dă-mi drumul în lume să cresc
fir de apă printre pietre cu suflet

a doua zi mă voi trezi umbră
liană pe ziduri părăsite de palme de om
fantomatică rătacire a sinelui
un strop de piatră de pe tălpi
voi aduna pe frunte sărate iluzii vîndute
pe bani puțini
fără spini voi umbla să culeg
esențe

se stinge încet-încet la mijloc
piatra născută sculptură



Dumitru Cioacă – Genuneanu

Frați de cruce

Cu Mihai Zabet m-am simțit solidar în lupta contra panslavismului de
origine vestica...

frați de cruce sunt Mihai
și cu unul Genuneanu
când le zice "you niet znai"
din Anglia Gălățeanu

cât și în pasiunea comună pentru scris epigrame cu simptome foarte
diferite:

în problema ghicitorii
Genu fiind un tip deschis
i-o dezleagă cititorii
pan' s-o termine de scris





Nancy M. Popa




Gandul este singurul care ne apropie de Dumnezeu

Mihai…Mihai a fost primul dintre colegii agonici care m-a întîmpinat cu un comentariu pe site. Era la poezia A vrea. Þin minte și acum comentariul.

Datorită acestui om , am călătorit, fie și imaginar în țări unde încă n-am ajuns, prin idei
și istorii care incită la gîndire , care nasc întrebări..ce mai , care te fac să gîndești.

Să nu mai vorbim de ghicitori.....cu greu răzbești în labirintul cuvintelor alese de Mihai.

În textele sale găsesc subiecte și idei ce merită discutate , dezvoltate mai pe larg, întrebări pe care noi toți ni le punem din cînd în cînd dacă nu mereu , și pe care le dezbatem cu prietenii noștri.

Ce ar mai fi de adăugat? Poate faptul că acest om pune foarte mult suflet în ceea ce face , are un patos nemaipomenit .
Aș îndrăzni să mai adaug doar atît “ Tu rămîi la toate rece/de te îndeamnă , de te cheamă/ce e val , ca valul trece / nu spera și nu ai teama ; te întreabă și socoate/ ce e rău și ce e bine/toate-s vechi și nouă toate/vremea trece ,vremea vine”

La mulți ani , Mihai!La mulți ani tizule(sîc , că ma cheamă și Michaela..hehe), multă sănătate , ca să fie mai ușor cu celelalte,bucurie, noroc în tot ceea ce întreprinzi și spor.
Gîndul ne este liber! Să ne trăiești.La mulți ani!

Cu drag și stimă,
Nancy M. Popa



Bogdan Groza




un singur anotimp a intrat în casa
si cu el ai aparut si tu, frumoasa faptura,
delicat sculptata in mine
e timpul, draga, sa-ti spun
mici amanunte irelevante
despre cum se iubeste in taina
o despartire fara despartiri
si cum scriu azi ca sa uit acel septembrie melancolic
macar daca uitare ar fi numele tau
as adormi pe o perna de alge
mi-as transforma respiratia in flux si reflux
pentru a te aduce inspre malurile mele.

Un singur anotimp a intrat in casa
tu!



Dana Ștefan




În seara aceasta aniversăm un Roșu Purpuriu

Un bărbat: Povești târâte prin culori sticloase, dispuneri inventive decorând, suprafețe tăioase prinse în rozete, spații răsucite, transparențe arzătoare de portocaliu, alăturări de cercuri, încolăciri ce stârnesc imaginarul, vise, eliberări ale gândului printr-o simplă învârteală reflectată în tot atâtea alte posibile lumi ale atâtor alte posibile imagini...

Un bărbat: Vin roșu-vânăt tămâiat. Argint coclit, rugozitate de piatră amestecată din lipiciuri. Inteligență sclipitoare, stăpânită autoritar. Iarbă albastră uscată și îngrămădită într-un spațiu protector din lemn. Ca o șură. . Foame de răsfăț. Posesie. Val.
Inepuizabil. Zâmbete ca o părere. Logică și eleganță în judecăți de valoare. Smuceală și furtună doar cât să ascundă imaginea intactă de copil.
Roșu Purpuriu, pentru ca în labirintul și balans al lumii, o femeie să se recompună într-un întreg paradoxal, prin această miraculoasă slăbiciune: Imaginea desăvârșită a unui lipici zemuit al roșului cireșelor amare, întins de un singur deget cu inel, pe o farfurie...

„La mulți ani!” Mihai
Linea



Doru Alexandru






Codrina Verdeș




întrucât e aproape toamnă și nu ești decât o renunțare în lanț
am acceptat că viața e construită din lucruri simple
ne suspectăm reciproc de dragoste
(stomacul digeră tristețea ca pe fluturi)
înainte de somn sufletul stinge luminile trupului
simțuri care până mai ieri păreau meditative
cu umerii devastați de-atâta plans
la marginea deșertului unde limitele sunt de argilă
poate spre dimineață ne plimbăm deasupra cerului...
împreunându-ne mâinile în întunericul mare
așteptăm așteptarea

din mirosul clepsidrei curge infinitul desfăcut
vremea se usucă
măștile încep tangoul într-un ritm de cretă
seara nu este târzie la marginea marilor piramide de jad
fericirea mea nu mai e nicăieri
cerul gurii mi se pietrifică în șoapte
degetele mâinilor tremură secționate
îmi umblă despuiată prin ochi tristețea ta de adolescentă
(să nu te pătezi cu prea mult adevăr)
un singur anotimp a intrat în casă
uneori sufletul distilează neliniște care e o liniște întoarsă pe dos
pe noptieră o garoafă pentru disprețul alb al pereților
plăcere care nu se vrea mistuită

am pierdut
dar plec cu valizele pline
ies din nepăsările mele adânci
(poate pe tine te caut tinerețe)
înainte ca sentimentele să devină o furie atavică
trebuie să existe zone de liniște
unde să reînnozi firele veșniciei



Narcisa Turony




Mihai, deja e târziu, nu știu dacă Maria va mai avea timp să îmi alăture urarea celorlalte, mă grăbesc așadar să îți spun că îți doresc împlinire, fericire, sănătate (știu că a fost mereu un gând sincer pe care l-ai trimis celorlalți, urarea ta de sănătate și ai dreptate, e atât de importantă…), să îți spun și eu ,,La Mulți Ani!” din tot sufletul, chiar dacă o fac în cuvinte puține și neversificate. Graba e doar a scrisului…
Că îți urmăresc gândurile, emoțiile, scrierile, cred că știi deja…
Încă o dată ,,La Mulți Ani!”, Mihai…
Cu drag, de ziua ta!



Maria




Pe Mihai l-am cunoscut la un text… nu de-al meu, ci răsfoiam așa de dimineață sub aburii fierbinți de iulie sau poate de august… și totuși parcă era cafea, pe foile pline de mesaje ale agoniei ( atunci citeam foarte mult, nu scăpa nici un autor care posta să nu fie citit), descopăr un personaj anume, cred că tot așa se numea și atunci, (fiindcă aici pe agonia oamenii își schimbă numele și prenumele ca hainele) – Mihai și Zabet și mai ales- vexatu. Cu surprindere am descoperit că în acel text era vorba și despre mine sau poate numai de mine, am căutat textul dar spre surprinderea mea nu l-am mai găsit, mi-ar fi plăcut să-mi încep incursiunea mea prin textele lui Mihai de acolo… cine știe dacă îl mai are poate mi-l face cadou. Ce e foarte important și mă bucur e că poate din acel moment sau poate din altul, a spus: Îți mulțumesc, Maria, pentru că ai reușit să trezești în mine acea latură romantică, de care nu știa nimeni, nici măcar eu.

Nu vă pot lăsa singuri să descoperiți partea romantică din Mihai, ci voi porni la drum și eu așa cum o fac mereu, chiar dacă par obosită fiindcă abia m-am întors de pe culmile epigramei…învolburată de gânduri uneori de mov alteori de prea mult roșu, când sufletul arde a durere…

era o zi a amăgirilor care cutremurau din temelii existențe, erori ale uitărilor de odinioară care ne bântuiau și măreau chinul rătăcirilor...

era ca într-un vis urât și cred că vis era – ce putea să fie altceva – poate poarta intrării de dincolo de spaime...
e aici o inocență a gândurilor, pentru care nașterea, viața, culoarea infinitului, moartea, sunt nesemnificative – trebuie acceptate ca atare...
până la urmă am rămas în camera mea, scriind, ascultând muzică...
am păstrat doar acel surâs... o baricadă împotriva uitării... *****

…azi e ziua unor împliniri, nu sunt erori, ci doar visele care uneori se deapănă pe ghemele lungi ale timpului… ce poate fi mai frumos decît să privești spre timpuri și să le dezlini clipele una cîte una și ca în acel joc de-a iubirea să alegi: plăcută, neplăcută… dar și neplăcutele își au scopul lor, își au inima lor care bate și vei păstra surâsul … o baricadă împotriva uitării...

încerc să înțeleg
de ce da
de ce nu
nu de ce
nu e dimensionat articulat
pare a fi o lege tainică
poate o matrice sau un
determinant
nedefinit ca o răcoare *****

…luate la întîmplare aceste versuri au în consistența lor un mesaj bine definit, apare de ce-ul acela care ne frământă pe toți, e universul autorului în acel moment, și concepția despre un anume de ce da, sau de ce nu, a acelui moment, e aici un patetism temperat la care pot adăuga și un lirism puțin mai nervos…

doar tăcerea mai luminează
mă tem să nu mă împrăștii
ascultând liniștea intactă
lentul sfârșit al fiecărei miscări
și nimeni nu mai știe când se împlinește

împachetez viața și o arunc la gunoi
ai una de împrumut ? *****

Versurile sunt uneori de reflecție și mai ales de încercare a exprimării unor stări, e chiar o filozofie care te ferește de locul comun, versuri împrospătate de sensibilitate și nevoia de a cunoaște, dar mai ales de a ști esența lucrurilor, răscoliri ale interiorului trăite sau doar închipuite, uneori doar tăcerea e cea care spune totul…

de la un timp
mă chinuie ceva complicat
multiplu labirint de pași sunând a gol
orbit și doborât de spațiul decupat
inocența atingerilor dintâi
culori și linii din trecut
chip ne-ncetat intact incoruptibil
lipindu-se de corpuri
frământate nopți
esențe de geneză și apocalips
în spații de umplut

Timpurile se răsfrâng peste noi uneori ape, alteori doar gânduri așezate în labirinturi decupate în spațiile de cele mai multe ori pline de fumul unor nopți nedormite, vom umple spații, vom așeza cuvintele drept zălog în căutarea noastră acolo unde timpul nu mai are timp.

în ciuda întunericului
stăpân absolut
seara nu este târzie
la marginea marilor piramide de jad *****

Nu e încă prea târziu să legăn clipele acestui septembrie spre sfârșit, dar început de toamnă arămie cu gust de nuci și struguri striviți de umbre ce își caută adăpost, nu e prea târziu să îmi spun că undeva tot într-un sfârșit, dar de mai, când soarele se juca prin pletele teilor mirosind a parfum de femeie, îmbrăcat în galbenul lanurilor de grâu cu o tăcere reținută parcă ne-am cunoscut, da nu e târziu niciodată!

clipa se transformă în pură anxietate
neliniște care e o liniște întoarsă pe dos
lumina surâsului tău


Hai să transformăm clipele în frumuseți și... te invit și azi precum atunci la un zbor, un zbor multicolor de fluturi…