Scurt îndrumar
1.luați orice cârpă ce vă cade în mână;
2.legați-vă cu ea la ochi;
3.treceți peste titlu și subtitlu;
4.desfaceți legătura;
5.primiți cu generozitate, drept în piept, fraza: “Când se plictisește, prostia, de fapt, își dezvoltă personalitatea.”
6.legați-vă iară la ochi;
7.treceți peste textul scris de mine;
8.desfaceți legătura;
9.citiți titlul: “Când se plictisește prostia”
10.mai legați-vă încă o dată la ochi;
11.desfaceți-vă;
12.citiți subtitlul: “personale”
13.redactați aici impresiile dumneavoastră: ...............................................

Aparținând, presupun că de facto și de jure, lui Radu Herjeu, singura frază de sub titlul “Când se plictisește prostia – personale; http://www.agonia.ro/index.php/personals/145047/index.htm –, se dorește a fi, cu certitudine, un aforism. Individual și personal fiind asumată afirmația, de către autor, mie nu îmi rămâne mare lucru de făcut.
Fiindu-mi mie foame, îmi spun că, totuși, e bine să o asum cumva, să o asimilez, eu pe Ea, pe Fraza.
O!
...
După prima lectură mi s-a aprins un bec mare de tot. Domnule, sunt în fața reformulării ultramoderne a proverbului: “leneșul mai mult aleargă, iar prostul moare de grija altuia!”. În traducerea mea “imediată”: leneșul devine activ, chiar dacă nu stăpânește scopul tribulațiunilor sale mental-judicativ-interpretative, iar prostul, oricine ar fi el, chiar dacă nu devine deștept, măcar “dă la imagine bine” cum că ar fi, fără doar și poate, un altruist. Ceea ce nu-i de ici, de colea!
Întâmplător, cum mă dădem eu în bărci cu această aforismă, cu autorul acesteia, ambele fiind “persoane”, el și aforisma sa, care, cu tot respectul, par a fi, unul, făcător de opinie și bălăngănitor de duioșisme, iară “aforisma”, doar o compagnonă de latex, cumpărată dintr-un magazin cu geamuri fumurii, mă ia cu leșin. Lipotimie în toată regula! Nu am mai apucat să adâncesc versiunea mea personală interpretativă “la prima vedere” – desigur or mai fi fiind multe alte astfel de iubiri “blitz”.
Mi-am revenit, într-un târziu, sunându-mi în cap o alarmă care-mi spunea: măi omule, dialectica asta a contra-dictorilor, ce ți se agită ție prin cap, e una “numai pozitivă”, vezi că există și drumul invers!; drum sugerat, de altminteri, de începutul ce-l citiși în capul aforismului, la începutul-începutului. Dar vezi, ai de grijă, că nici lepra nu-i mai prolifică decât prostia! Pe scurt, te contrezi ce te contrezi și, pac saltul, pac progresul. Dar la fel se poate să te contrezi și iară să te contrezi și, pac saltul în regres. Asta e toată chestia! O prostie, la urma urmelor.
Aham, adică sunt și rămân prost ca noaptea, sau sunt prost făcut grămadă, ori prost de dau în gropi, ori fac prostii mai mari decât casa, fără să mă feresc, adică mă expun ca proasta'n târg?
A!
Oare, e vorba de o chestiune asumată de autor, iar eu am căzut de capră, ca proasta?
În situația dată am pus mâna pe autocomenzi, pentru că toate panourile mele “clipoceau” cumplit a avarie (din luminițe!), iar difuzoarele făceau ca toți dracii. O voce internă îmi spunea imperativ: aforismele sunt abstractizări, sunt abstractizări, nu le confunda cu un anume gen “subiectivist” al generalizărilor, nu le suprapune și, mai ales, ferește-te să faci o prostie, ferește-te ca dracu' de tămâie; vezi că ești pe cale să săvârșești o eroare, iar asta, chiar dacă nu este o prostie gogonată, poate fi catalogată ca atare!, a mai spus vocea mea interioară, după care toate lucrurile s-au liniștit ca prin farmec.
Hm! Ce liniște e, câtă liniște!?
Recitesc astfel: Când se plictisește (Eul, Tuul, Elul), prostia (EA, PROSTIA – a mea, a ta, sau a sa), de fapt, își dezvoltă personalitatea (CA ȘI CUM AR FI A MEA, A TA ȘI A MAI NU ȘTIU EU A CUI). Totul e “posibil”, însă nu garantez că poate fi apreciat gradul, probabilitatea și anvergura proliferării – individual vorbind și, dacă nu e cu supărare, în general! Mie, uneori îmi place “să fac pe prostul” (e opțiunea mea!), alteori “cad de prost” (neatenție/toleranță), arareori mă bag ca musca în lapte, pentru că destinul meu e să nimeresc pe de lături. La urma urmelor: lapte să fie! Și vorba ceea: și eu, ca prostul, devin un cheag!
Și iar vine o atenționare interioară – ca o boare, de data asta.
Să nu te împingă gândul să impuiezi capul oamenilor cu o teorie despre aforisme, pentru că nu e cazul, timpul și locul. Mai curând trebuie să fii cât mai aproape de formula “expresivă” a aforismului, citat în cauză ca gen, și specie și ... să te lămurești și “să concentrezi”, cum ar veni vorba!, judecățile și, pe cât se poate, și pe ale altora dacă, dacă ... Întreabă-te dacă nu cumva a fost autorul maximei, cu o clipă mai deștept decât tine, ori dacă nu cumva ești, într-un cuvânt, fraier?
Zrrrrrrrrrrrr! Iar îmi sună autoatenționarea.
Ei, băiete, ne-am îndepărtat de la subiect, ultima interpretare a textului autorului aforismului este asta: apăi, prostul nu e prost destul, până nu e și fudul!
Alo, aloo ooo ..., vezi că tocmai ai visat urât. Urâtule!
După ce-mi înghit gălbenușul, mă aud spunând: dacă suntem zdraveni la cap, putem admite că avem, din când în când coșmare, a căror proveniență rămâne obscură de cele mai multe ori – nu este treaba mea, aici, să spun ce/cum și de ce anume. Dincolo de acestea, despre proveniența coșmarelor personale și permisiunea etalării lor publice, despre ce/cum/care vor “ fi” efectele lor “ nucleare”, asupra unora dintre semeni, iară să nu mă întrebați, pentru că nu sunt “formaterjeu” de opinie. Însă, după opinia mea umilă, aforismul de la care am pornit, e numai o emisiune produsă din răsfăț. O bazaconie, pe care eu mi-am asumat-o, din spirit “tolerant”. Nici vorbă!
Hei, concluzia!
Da, dacă toată chestiunea asta nu este o inepție, atunci este, să mă bată Dumnezeu, indubitabil, expresia maximizată a propriei mele gugumănii. Vă așteptăm, cu brațele deschise, noi: producătorul de aforisme, aforismele și eu, Gugu Maniacul-Personalul.