Pierduta din vedere, prin nebagare de seama. Pierduta prin lipsire de importanta, prin tergiversarea intalnirii cu ea. Pierduta prin stereotipii, prin forme fara fond; pierduta prin manipularea sensurilor si prin bigotism subcultural.

Pierduta prin nepretuire.
Pierderea e cu atat mai grava cu cat nu ii simtim lipsa. Am invatat-o ca pe o rugaciune domneasca. Am suplinit-o cu agape spirituale, servicii devine, liturghii plictisitoare, predici din guri cu nume sonore, cu Scriptura in mana, dar nu din ea, pre si sufixate cu invatate rugaciuni savante, rostite cu ochii inchisi.

Pierderea Scripturii inseamna de fapt pierderea Autorului ei. Caci sfintii David, Luca si Pavel raman doar corzile prin care adierea vantului Duhului a unduit in timbre diferite sensuri inteligibile.
Din nefericire pentru noi, gasirea Pierdutului nu dureaza totdeauna trei zile.

Astfel ca prin Scriptura nu ni se comunica doar un crez si o speranta de viata, cat mai ales o persoana: Iisus Christos. Cea mai fascinanta persoana din cate au existat vreodata pe Pamant. Paradoxal si controversat prin insusi felul in care a trait si a murit iubind niste proscrisi.

Iisus a murit pentru ca a iubit. Si a murit iubind.

Iisus ramane irepetabil prin capacitatea de a valoriza nonvalorile fara a se deprecia. Unic prin altruismul cu care a pus umarul, oprind o umanitate intreaga din cadere libera. Neegalabil prin fervoarea de a-si ajuta semenii sa capete din trasaturile morale ale Tatalui Sau.

Iisus Christos. Cel care a creat si numit soarele si luna; cerul si pamantul. Dar care nu si-a creat nici o marca inregistrata, lasandu-si nenumiti urmasii. Indiferent de mofturile denominatiunilor ce vor fi rasarit intre timp.

Ei sunt din orice sementie, generatie si popor. Neavand nume, sunt scutiti de ispita de a incerca sa si-l impuna pe piata. Ei sunt lipsiti de narcisism. Chiar nu-si iubesc imaginea si nici nu incearca sa si-o cosmetizeze pe banii grei ai altora.
Ei sunt liberi. Pentru ca au intalnit Adevarul in(tr-o) Persoana.
Ei sunt fericiti. Pentru ca Iisus a patimit pentru ei mai mult decat si-a imaginat Mel Gibson.
Ei sunt sinceri. Pentru ca n-au gauri de ceruit.
Si atat sunt de iubiti de Cel ce s-a facut Proscris in locul lor, incat sfintii David, Luca si Pavel isi rescriu lucrarile parca special pentru ei. Le vorbesc iar si iar. In sensuri noi, captivante, contemporane.
Si asa Iisus devine contemporan cu ei. Dovada in plus ca atat de mult a iubit lumea, incat Tatal L-a inviat pentru ca nimeni sa nu mai piara, ci toti sa aiba viata fara de moarte. Si toti sa fie iubiti!

Daca ai pierdut cumva o astfel de Comoara, atunci merita sa-ti intorci casa sufletului pe dos, sa dai cu aspiratorul in toate ventriculele, s-o descoperi si sa nu omiti sa te bucuri impreuna cu prietenii tai de dragul gasirii ei.

Atunci titlul articolului se va rescrie augmentat pe retina fiului pierdut: „O Scriptura gasita pentru un fiu gasit”. Caci Luca - nu Caragiale, ci evanghelistul, dixit!