agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-12-20 | |
Se dedică acest articol lui Ștefan CARAMAN,
care nu are organ pentru limbajul academic. Tomis, octombrie, 2005 Vocabularul latin creștin, fundament pentru un nou tip de limbaj Motto: Lingua interpres est animi. Horatius (Limba este tălmaciul sufletului.) de Lucia DÃRÃMUȘ Literatura latină (nu e nevoie de nici o demonstrație), prin toate genurile pe care le dezvoltă, stă la baza literaturii de astăzi. De asemenea, prin expansiunea în tot Imperiul Roman a noii religii – creștinismul – se conturează o literatură nouă, cu principii noi, literatura latină creștină exprimându-se prin genurile și formele cunoscute, pe de o parte, și literatura patristică, strict dogmatică, pe de altă parte. În acest context apare o nouă limbă, latina creștină, cu o gramatică aparte, cu o stilistică de asemenea proprie, desigur, pe linia latinei autorilor clasici. Studierea apariției, dezvoltării și evoluției acestei limbi care se abate de la normele gramaticii și stilisticii clasice este importantă, deoarece face obiectul limbii creștine, o limbă tehnică din cadrul tuturor sistemelor lingvistice unde creștinismul a pătruns. Dicționarele occidentale, în genere, fac distincție între latina eclezială și latina creștină. Schrijnen – Charakteristik des altchristlichen Latein, Nijmegen, 1932 – deosebește Kirchlatein de Christlatein. Originalitatea limbii latine creștine constă nu atât în crearea unor termeni noi, aceștia, în măsura în care sunt, aparțin de dogmă și, subscriind Monseniorului Schrijnen, fac parte din latina ecleziastică – Kirchlatein – cât mai degrabă în crearea unei lumi noi prin reinventarea stilisticii, prin reinventarea limbajului, recurgând în special la planul figurat, la împrumuturi din limba greacă, apelând la autorii necreștini, filosofi greci și latini, din vocabularul cărora au preluat termeni abstracți. La sporirea vocabularului latin creștin au contribuit traducerile, care fac obiectul separat al unui studiu, neincluzându-se în literatura creștină propriu-zisă, traducerile începând cu secolul al II-lea. E vorba de transpunerea în latină a textelor grecești cum ar fi: Biblia, Păstorul lui Hermas etc, după cum subliniază Ch. Mohrmann – Traits caractéristiques du latin des chrétiens, Miscellanea Mercati, I, Vatican, 1946. Baza conceptuală creștină, și ne referim aici la sistemul lingvistic latin, trebuie să țină cont de: Stil – Aici avem în vedere vocabularul, mijloacele de îmbogățire, planul figurat, planul afectiv – modalitatea de expresie specifică noii religii, creștinismul – latura mistică și întrebuințarea simbolurilor. Gramatică – Acest context, după cum au arătat specialiștii, nu propune o formulă originală, ci avem, mai degrabă, abateri de la norma clasică, deja consacrată prin autorii literaturii clasice. Un alt punct de vedere constă în maniera de traducere, considerând că modificări gramaticale au survenit și sub imboldul contaminării între limbi, sistemul gramatical în care urma să se transpună, și nu în ultimul rând maniera de a se raporta la universal, de a percepe lumea, mentalitatea specifică acelui sistem. Lucrările de specialitate, care au consacrat mii de pagini studiind vocabularul autorilor creștini, subliniază creativitatea lexicală în urma împrumutului din limba greacă. Chr. Mohrmann – Traits caractéristiques du latin des chrétiens, Miscellanea Mercati, I, Vatican, 1946 – semnalează un aspect care ține de latura tehnică a latinei creștine, dar și de orizontul filosofic al acesteia, considerând că în mod special s-au păstrat termeni grecești care desemnează ierarhia, slujitorii, instituțiile clericale, termeni și acțiuni concrete. Pentru latura abstractă a dogmei sunt utilizate cuvinte latinești, care însă beneficiază de noi conotații. Așadar, se au în vedere doar acele împrumuturi din greacă ce s-ar putea încadra în câmpul semantic al reprezentării ierarhice, sau al reprezentării instituțiilor clericale. În cele ce urmează ne vom orienta privirea doar asupra cîtorva termeni în vederea exemplificării. Lat. diaconus Termenul diaconus reprezintă un împrumut făcut de latina eclesiastică din greacă: gr. diakonos, care are următoarea reprezentare semantică, în conformitate cu Dictionnaire étymologique de la Langue Grecque, E. Boisacq, Paris, 1916: Adj. - cel care face un serviciu Subst. – 1. Servitor, cel care servește la masă 2. diacon 3. diaconiță În acest caz este semnalat că, dacă în limba greacă verbul care desemnează acțiunea de a sluji este gr. diakoneo, așadar aceeași rădăcină, limba latină nu preia și verbul. Pentru a reda conotațiile religioase ale acestuia se utilizează verbul ministro și servo. Se consideră că lucrarea de slujire este dată Bisericii de Christos (Cf. Eph. 4:11; Io.13:14) și se poate realiza prin mai multe modalități după cum rezultă din semnificațiile atribuțiilor lui diaconus: ministro, are – a sluji lui Christos „ Erant autem ibi mulieres multae a longe, guae secutae erant Iesum a Galilaea, ministrantes ei.“ (Secundum Matthaeum 27:55 in Novum Testamentum Graece et Latine, Nestle-Aland, Stuttgart, 1906.) „Însă acolo, de mult timp, erau multe femei, care îl însoțeau pe Iisus din Galilea, spre slujirea acestuia.“ Dacă în acest exemplu, participiul prezent – ministrantes – al verbului lat. ministro are sensul de bază „a sluji“ în special la masă, „a ajuta“ pe cineva, în următorul exemplu același verb se va comporta din punct de vedere semantic într-o manieră figurată: „Si quis mihi ministraverit, honorificabit eum Pater meus.“ (Secundum Ioannem 12:26 in Novum Testamentum Graece et Latine, Nestle- Aland, Stuttgart, 1906.) „În cazul că cineva îmi este credincios (loial), Tatăl meu îl va răsplăti.“ Ministraverit, conjunctiv perfect, indică împreună cu si o condițională potențială, termenul, în contextul dat, lărgindu-și sensul, căpătînd atributul „loial“, „credincios“. ministro, are – „a sluji lui Dumnezeu“, „a fi credincios lui Dumnezeu“, „ a fi loial“ Dacă inițial gr. diakonos indica pe cel care servea la masă, în perioada elenistică ajunge să desemneze anumiți oficianți de cult în temple – B. Reicke, Diakonie, Festfreude und Zelos, 1951 – anticipându-se sensurile creștine pentru gr. diakonos, lat. diaconus. Dinspre slujirea cu o încărcătură strict și vădit materială, se ajunge la slujirea spirituală, indicându-i pe cei puși în funcții cultice. În acest sens, desemnînd două categorii ierarhice, vine textul din Filipeni: „Paulus, et Timotheus servi Iesu Christi, omnibus sanctis in Christo Iesu, qui sunt Philippis, cum episcopis, et diaconibus.“ (Ad Philippenses 1:1 in Novum Testamentum Graece et Latine, Nestle-Aland, Stuttgart, 1906.) Va urma |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate