De la Tara la Tărtăria

De curând am revăzut filmul "Pe aripile vântului". Am înțeles încă odată că tăria, în tot ceea ce facem, ne vine din pământul natal. Cuvintele "tărie" și "natal" poartă în ele povestea universului. Vechii indieni cercetau poziția corpurilor cerești (sau stele - tara în sanscrită) în funcție de așezarea lunii - candre. În română, sanscritul "candre" are corespundent în candelă, candid și cadră de frumoasă, toate având legătură cu luna care luminează, pur, dar și frumos. Mulți, dar mai ales orientalii au cântat luna în versuri. Tara se poate aborda din unghiul genezei lumii noastre, căci la început a fost gândul rostit prin cuvânt. Așa se face că Tara, pentru celți, înseamnă spațiul arhetipal al Irlandei, fără dimensiuni - și simbolizând unitatea ei. Alături de Tara se află Taranis, zeul galic al luptelor și puterii; numele său se traduce prin "tunet". În Regatul Hitit (mileniul III îHr. - 1200 îHr.) au existat doi zei: Tarhunda, al furtunii (fonetic seamănă cu Taranis, și ar putea fi tunetul care dă ploaie) și zeul Tarhunnas - al cerului de furtună. Surprinzător, deși separate ca spațiu, ele au aceeași rădăcină și semnificații apropiate. Miturile despre formarea lumii se bazează pe o mamă -Pământ, și un tată - Cer. Tunetul, însoțitor al trăznetului, nu este decât o manifestare a energiei sonore ce însoțește o descărcare electrică din timpul unei furtuni. Fulgerul este o imagine a unui "ax al lumii" ce se înfige în pământ. O altă reprezentare a energieieste șarpele. La celți Tarasque este șarpele sau dragonul apelor, cel care produce inundațiile - care însoțesc ploile torențiale cu tunete și fulgere. Aceeași rădăcină are și Taras, fiul lui Poseidon, zeul apelor - considerat întemeietorul orașului Tarent sau Taras, în greacă, din Peninsula Italică (pe la 708 îHr. - cu o populație ilirică). De asemenea Tartar, în concepțiile anticilor, era un element primordial - alături de Chaos, spațiul nelimitat dinaintea creeri lumii, Eros= iubire și Gaea= pământul nostru natal. Din unirea Tartarului cu Gaea s-a născut Typhon, un fel de monstru cu o sută de capete și acoperit de șerpi. Este o imagine deformată a dragonului sau șarpelui, sau balaurului din mitologia noastră, ucis fie de Hercule în zona Herculane, unde există și o stâncă cu chip de om ce-i poartă numele, fie de Apolo. Interesantă este "geniala" afirmație din DEX, în care "tartar" aparține mitologiei antice, dar are etimologie slavă – dar slavii au apărut în istorie în feudalism, deci după apusul antichității. Unii filologi încearcă să ne vitregească de un toponim vechi, poate de la "facerea lumii". Comform mitologiei, Tartar este un "loc de bronz", căruia Poseidon i-a construit porți și unde Uranus și-a închis copiii - ciclopii și titanii. Curios este că Tărtăria se află în apropiere de Zlatna, Călan, Hunedoara; după cum se știe și azi zona este o puternică "fortăreață" a exploatării și prelucrării metalelor. Cei care au încercat să descifreze celebrele tăblițe descoperite acolo, au ajuns la concluzia că ele conțin un mesaj scris adresat zeilor, transmis prin persoana în mormântul căruia au fost descoperite. Este posibil ca în acea zonă să fi existat un sanctuar, sau un loc cu totul deosebit, "o poartă spre zei" - și astfel mitul capătă și mai multă importanță.
În lucrarea lui Jinarajadasa, ca notă ocultă sunt prezentate, în niște tabele, perioadele de reîncarnare a două persoane, la 15.700 îHr. și la 6.700 îHr. în Tartaria. A doua dată se apropie de datarea tăblițelor de la Tărtăria (5.000 îHr. - cu 1500 ani înaintea celor din Sumer). Oare acest nume exista acum 17.000 de ani?... Putem vedea un sens comun al patriei la celți, irlandezi, hitiți și români; la noi "țară" este mai apropiat de anticele Tara, Tartar și Taras. Poseidon - zeul care face "porți" Tartarului, și astfel deschide primele exploatări minere de cupru în Tartar, nu departe de Baia de Aramă. Iată de ce și fiul său poartă numele de Taras, iar Tartar este o repetare sau înseamnă Tara-tare, spațiu care prinde contur fizic față de cel irlandez - care este doar un simbol arhetipal. Þara și țăranul (care ară pământul, țarina, și își îmormântează morții în țărână), au o vechime atât de mare, încât n-au trebuit să "năvăvescă" romanii cu "terra și Tellus" - și abia apoi înaintașii noștri să le rostească. "Miezul" tuturor termenilor enumerați face legătura între „pământ” și activitatea „de a-l ara” - din țara, țarină, țăran și țărână; parcă "ț" vine să întărească un adevăr divin, acela că pământul "înțelenit" și pustiu a fost dăruit oamenilor pentru a-l transforma în Þară prin arat, ca apoi să-i culeagă rodul. De asemenea PI-TAR, cel care are grijă de pâine, pită, are corespondent în sanscritul pitr=tată, căci în orice familie patriarhală tatăl procură pâinea; poate că străbunii noștri nu trebuiau să aștepte sosirea bulgarilor ca să rostească pită și pitar, cum ne "învață" DEX-ul.
De ce noi spunem "Þara" și nu "Tara"?... Poate pentru că în limba noastră, anumite noțiuni delimitate (frecvent ascuțite), conțin litera Þ: țărușul înfipt în pământ pentru a delimita o țarină de alta, țeapa și ținta (cui), dar și țelul înalt, sau sunetul ascuțit ca un țârâit. Avem tărâm și țărm, unul cu sens general și altul ca delimitare a mării. De la Herodot știm că "cei mai numeroși după inzi erau tracii", iar ei își aveau originea în spațiul nostru, iar țara era Tracia. Terra, din care derivă unele din cele mai negative cuvinte (teroare și tenebre), a fost transmis latinilor de către troienii lui Enea, când au întemeiat Roma. Chiar troian înseamnă ridicătură de pământ; DEX-ul precizează că este o "întăritură primitivă din pământ a popoarelor antice", și cocluzionează: "probabil din slavă". Autorii DEX-ului, în "bunăvoința" lor ne-au luat până și cele mai dragi cuvinte, țară și țarină, lăsându-ne goi în propia noastră țarină - alăturându-se astfel unor numeroși străini, despre care Aaron Florian afirma în 1843 la Academia Mihăileană:"...schimbă-ți numele sau primește pe acesta pe care ți-l dau eu, ridică-te și du-te din pământul pe care-l locuiești, că nu este al tău.... Și într-adevăr , toate aceste cuvinte ni s-au zis de către străini: începutul ni s-a tăgăduit, numele ni s-a prefăcut, drepturile ni s-au călcat în picioare numai pentru că n-am avut conștiința naționalității noastre, numai pentru că n-am avut pe ce să ne întemeiem și să ne apărăm drepturile".

Camelia TRIPON