O spovedanie publică.
„Caută și vei găsi”

M-am tot întrebat și am tot căutat să cunosc și eu rădăcina credinței mele, însă, nemulțumirea răspunsurilor m-a făcut să devin eu însumi un cercetași pentru a-mi potoli setea de adevăr și dreptate. Orice trezire spirituală are la bază o motivație. Acel motiv, indiferent care ar fi el, naște în om dorința de căutare, de cercetare și autodepășire în forțele fizice și intelectuale făcând din noapte zi fără a cunoaște oboseala, epuizarea, căci sinceritatea căutării devine călăuză spre lucruri necunoscute și nebănuite vreodată de om. Atracția către cer devine nebună ce poate redescoperii în om o nebunie a unei noi iubiri, o dragoste ce inundă fiecare fibră moartă a fiecărui țesut organic mort, iubire ce trezește la viață orice inimă ferecată în lanțul fiarei, oricât de sălbatecă ar fi fost ea. Acest moment unic, nu are nevoie de filozofii, de bogăția vreunei cunoștințe vaste, de bogăția materială, căci iubirea care inundă de sus ca o mană cerească face cuib călduros și ambiant lăuntric, iar în același timp construiește în jurui o platoșe protectoare care nu mai lasă nimic din tot ce este afară să poată intra înlăuntru. Aceasta este primul pas al descoperiri în dragostea dintâi. Semănând sămânța împins de dorințe nebănuite, sădind cu lacrimi de bucurie sau de tristețe uneori, găsești în lumea aceasta un „bazar de oameni colorați” în culori nebănuite și nemaiauzite de care începi să-ți pese, să suferi, să te rogi pentru ei chiar dacă la început nu le înțelegi nici măcar limba. Tocmai acest necunoscut face atracția și mai mare spre cercetare, însă există riscul unui gust amar când ai ocazia să cunoști creștini care aruncă aproape în fiecare clipă cu pietre în Hristosul Cel răstignit. Limbajul, gândirea, faptele care le auzi și le vezi în orice moment, chiar și atunci când vrei să închizi ochii, este produsul educației religioase din care facem parte. Aici nu este vorba de credință, ci de religie! Spun aceasta pentru că religia creștină de azi nu are nimic comun cu credința în Hristos. Confuzia dintre a crede în Hristos și a avea „credința Lui Iisus” ( Apoc. 14:12) nu suportă comparație. Nu este vina mea că m-am născut într-o religie ortodoxă, și nici a părinților mei care la rândul lor nici ei nu știu cum au devenit creștini, însă aceasta nu este o scuză când vei fi judecat de nepăsare, de lipsa cunoștinței, când Biblia se poate cumpăra chiar și de pe tarabe sau bazaruri, și nici nu-l vei îndupleca pe Dumnezeu dând vina pe cei care te-au înșelat. Când cercetarea Bibliei mi-a argumentat contrariul gândirii mele, s-a produs un război lăuntric ‚în care simțeam focul iadului ce mistuia întreaga ființă. Realizând pericolul nașterii mele într-o credință opusă Sfintelor Scripturi am început un război interior împotriva Lui Dumnezeu, căutând din tot dinadinsul și cu toate forțele să lămuresc pe Dumnezeu de dreptatea mea, de religia mea. Impactul nemerniciei mele în contradicție cu adevărul Evangheliei a făcut să-mi apăr credința din născare, deoarece, refuzam cu încăpățânare să cred că am fost înșelat de părinții mei, de preoții în care aveam atâta încredere. Aceasta este primul mare obstacol ce mi s-a părut imposibil de trecut. Cum poți să mai ai odihnă noaptea sau ziua când dorința după adevăr nu te lasă? Cum poate pleoapele să apună seara la culcare când conștientizezi pentru prima dată în viață că oricând ai fi murit, iadul te primea cu atâta seninătate și bucurie! Pus în fața a două căi, criza din interior care a explodat ca o bombă mi-a îngenuncheat orgoliul și toată cunoștința falsă, și rănit de moarte am fost nevoit să mă recunosc învins. Atunci l-am descoperit pentru prima dată pe Dumnezeu. Atunci am descoperit pentru prima dată păcatul. Hidoșenia păcatului lăuntric mi-a fost arătat ca pe o tavă și grozăvia vieții mele m-a marcat atât de adânc încât, viața devenise un calvar. Nu am știut până atunci că păcatul poate produce atâtea dureri, dureri sufletești de moarte ce te face să te trezești instantaneu plângând, noaptea, ziua… și cel mai rău este că nu poți explica această nebunie nici ție, și nici celor din jur care se miră și te compătimește ca pe ultimul om nebun !. Nebunia după Hristos nu poate fi explicată. Probabil, realizarea faptei Lui de a se jertfi pentru o mână de lut, conștientizarea sau trezirea conștiinței la sacrificiul Creatorului interesat de un nimeni și nimic, copleșește ființa umană dându-i o singură posibilitate, și-a nume, aceea de a sta și a contempla, de a medita, și de a mulțumi. Nu pot explica în cuvintele mele sărace lumina care se poate vede cu ochii minții. Știu doar că, mânat de un dor asemenea bogatului îngropat, am căutat să aduc la cunoștința fraților mei, a celor mai apropiați nepoți și prieteni, vestea învierii mele din moartea păcatului și fericirea nebuniei mele de a le împărtăși această mare bucurie, care la reacția inversă, a adus tristețe celor dragi, neputând pricepe limbajul nou folosit de mine. Această dezamăgire mă întărea și mai mult. De dragul lor a trebuit să fac săpături teologice în tradiția care a dus moartea atâtor oameni docili. Am dat de cea mai mare comoară a ortodoxiei și-a nume de, Sf. Ioan Gură de Aur, care pentru mine rămâne printre cei mai mari scriitori ai lumii. Într-o perioadă de câțiva ani am putut citi cât a-și fi citit într-o viață de om. Trebuia să recuperez timpul anilor pierduți fără șovăire. Am realizat din cartea: Omilii la Matei, că acest scriitor nu are nimic comun cu învățătura ortodoxiei de azi. Am declarat război preoților și călugărilor având ca armă unealta folosită de ei, și-am întâlnit preoți care nu vroia nici măcar să-l recunoască pe autorul aceste cărți care le este stâlp al Bisericii. Am întâlnit unii care nici măcar nu credeau în Dumnezeu. Și ca o scuză am dat vina pe sistemul impus de comunism crezând că este produsul acestui sistem. Doi dintre cei intervievați au fost sinceri recunoscând câteva lucruri dar nu a fost îndeajuns. A trebuit să sap la rădăcina religiei mele și să găsesc pe diavolul care a înființat Inchiziția în scopul de a compromite credința. Acest tablou macabru și bestial care-mi redă în minte crimele și mai ales metodele de tortură inimaginabil de crezut, poartă cu mine și acum un simptom de a voma mereu și mereu. Mă împac cu gândul trist că acestea toate trebuia să se întâmple fiind deja îngăduite și profețite de Dumnezeu în cartea Apocalipsei 13* Chiar dacă este trist și jalnic de compromiterea religiei creștine, vreau să mă bucur împreună cu Dumnezeu de ceea ce a mai rămas și-anume, de credința care mai pâlpâie pici pe colo la oameni necunoscuți de noi. Toate vor pierii, ce va rămâne însă ceea ce satana nu va putea învinge sunt acestea trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. 1 Corinteni 13* Această bucurie a căutării și descoperirii mele vreau să fie cunoscută de toți aceia care mai are încă puțină teamă de Dumnezeu. Am un gust amar ce vreau să spun despre religia creștin- ortodoxă, dar și o dezamăgire care am aflat-o de curând cum că, cea de-a doua fiară din cap.13* Apocalipsa care iese din pământ, nu este America așa cum greșit s-a scris până acum, ci Roma de Răsărit cu capitala la Constantinopol. Mielul care are un corn la Bizanț așezată ca și sora ei Vaticanul pe cele șapte coline, și unul la Moscova, a făcut tot posibilul ca partea răsăriteană să se închine celuilalt plămân, Romei de apus, având în comun aceeași învățătură. Urmează să se facă un chip al fiarei dintâi și-anume alegerea unui papă răsăritean în scopul dorinței ortodoxe Ruse de a nu se împlini reunirea religiilor (ecumenismul) stăpânit de Roma. Politica Romei a reușit această refacere a vechiului Imperiu, rămâne de văzut dacă Rusai ortodoxă va fi înșelată. Puterea politicii își va spune cuvântul, așa cum a mai făcut-o prin așa zisă ortodoxie Rusă cucerindu-și Imperiul. Credeți că nu se va repeta? Eu unul cred. E o descoperire pe care vreau s-o anunț public și răspund în fața acestui adevăr indiferent care ar fi urmările. Capitolul 10* din aceeași carte impune o revenire la profeția despre cele două Imperii, de Răsărit și de Apus, unde "marea" și "pământul" despărțit de cele două picioare din cartea lui Daniel cap. 2 : 32-43* avându-și împlinirea în Schisma din anul 1054* arată puterea și cucerirea celor două Imperii politico-religioase la care lumea s-a supus atâtea veacuri. „În mână ținea o cărticică deschisă (Biblia). A pus piciorul drept pe „mare” (Roma de Apus) și piciorul stâng pe „pământ” (Roma de Răsărit) și a strigat cu glas tare, cum răcnește un leu… Am luat cărticica din mâna îngerului, și am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea; dar, după ce am mâncat-o mi s-a umplut pântecele de amărăciune. Apoi mi-a zis: Trebuie să proorocești din nou cu privire la mute noroade, neamuri, limbi și împărați.”
Lăsând la o parte trădarea Lui Dumnezeu prin religiile tradiționale, (deoarece merită aici un studiu aparte) am început să studiez și să cercetez ceea ce a rămas adică, să încep cu cei din urmă care poartă denumirea de: „pocăiții” și care sunt văzuți atât de rău de masele largi al acestui mare bazar. E greșit a spune ceva despre cineva fără a cunoaște îndeaproape pe acei sau acel cineva. Sunt în măsură și pot dovedi răspunsul cercetării mele, asumându-mi răspunderea la cuvintele dure pe care le voi spune, dar rezultatul este acela de „dezamăgire”. În ce privește conduita morală și religioasă este incomparabil cu majoritatea confraților mei. Ce vreau să spun? Rar vedem prin restaurante sau închisori o oaie de-a lor. Are această parte bună pe care ortodoxia noastră nu o are. Trebuie să recunoaștem. În ce privește unele învățături, mi s-a dat, să audă mintea mea lucruri trăsnite care nu le voi spune aici, și găsesc o batjocură la adresa Sfintei Scripturi nu doar în ce privește unele învățături, dar și neputința împliniri măcar a ceea ce cunosc, atât cât cunosc. S-a format și aici un fel de tradiție a unor învățături "tabu" care nu lasă Biblia să-i corecteze, și ce este mai rău, că nu poți aparți-ne lor dacă nu accpți tot ce cuprinde platforma- program, dând de înțeles că nu poate fi îndeajuns doar acceptarea și credința în Iisus! Există un formalism care are nevoie de o trezire. Cine s-o facă? Cei care încearcă sunt repede înlăturați. Trist! Nu mai există putere în cuvânt. Nimeni nu poate cere cuiva ceva care îl poate depăși. Căci și talanții sunt drămuiți de Dumnezeu fiecăruia după cum este înzestrat: unuia i se dă un talant, altuia doi sau trei, celuilalt cinci, fiecăruia după puterea de pricepere. Dar să vorbești oamenilor, așa colorați cum sunt, atât cât ți-e puterea de pricepere, ca pastor sau lider despre lucrurile spirituale ale Lui Dumnezeu fără ca tu și eu să nu le împlinim, e mai mult decât ipocrizie. Ce vreau să spun? Vorbim de naștere din nou, fără a avea această experiență, vorbim de Duhul Sfânt, fără a cunoaște puterea lui, vorbim de Hristos fără să-l cunoaștem personal, vorbim de săraci, fără să facem ceva pentru ei, vorbim de dragoste, fără să fi cunoscut vreodată dragostea cerească, și fără a ști să iubim măcar pe aproapele nostru, uitând dragostea dintâi, căci oricum dușmanul fiind exclus din context nu mai are nevoie de iubire, vorbim de porunci și în fiecare zi le călcăm, vorbim de iertare și ne este greu să iertăm, vorbim de sângele care curăță păcatul și mereu păcătuim, vorbim de sfințire dar încurajăm păcatul, vorbim de teamă de Dumnezeu și trândăvim în timpul rugăciunii, vorbim despre pace lăuntrică iar pe noi nu ne ia somnul din cauza grijilor pământești, vorbim despre păstorit și noi păstorim afacerile noastre, vorbim despre Dumnezeu, și televizorul este dumnezeul nostru, vorbim împotriva idolilor și noi avem cei mai mulți idoli, ( microbul de fotbal, internetul pornografic, filme tv, tutunul, griji pământești, etc ) vorbim, vorbim, fără să gândim că vom fi trași la răspundere, sau vorbim uneori așa… ca să ne aflăm în treabă!
În final adresez aceste rânduri celor care se cred că e un tăciune și care mai fumegă încă, celor care mai au un dram de speranță în credință și nădejde, să ia aminte la strigătul Lui Dumnezeu care spune: „ Ieșiți din Babilon copiii Mei, ca să nu fiți părtași la păcatele (și la crimele) ei, și să ni fiți loviți de urgiile ei!”
" Căci dacă se închină cineva FIAREI și Icoanei ei, (Ecumenismul) și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei Lui Dumnezeu....