Am trimis zilele trecute un email la Dove in care ii intrebam cum pot sa ajung model pentru produsele lor. N-am inebunit. Nu acum. Dar indrazneala...

Mai mult din razbunare. Nu sunt un om bun. Ma manii consecvent cand vad ce diferente exista intre mine si femeile frumoase. Considerate frumoase. 1,75 m, 90-60-90cm. Ma enervez cumplit pe deceniile de consecventa in care tiparul lor a fost impus societatii ca model al perfectiunii. Si gasesc intotdeauna argumente impotriva acestui tipar in tragediile anorexiei, bulimiei, sau mai stiu eu ale carei eating disorder.

Dar cred ca pot reusi. Ma si imaginez razand din paginile revistelor, fermecator femeilor normale, reale, cate or mai fi, sfidator silfidelor blonde si siderale si enervant barbatului de rand socat de aparitia mea insolita, neconforma cu asteptarile lui libidinoase, dar cu sanse enorme de a ajunge imaginea preferata a nevestei lui, gospodina cu alimentatie nomala, cu colesterolul putin marit de cantitatea ... suficienta de grasimi animale consumate in impoibilitatea de tine o dieta hipocalorica pe motive de ameteala.

Da, asta e razbunarea mea. Pentru fiecare data cand mi s-a spus, de cate vreun barbat, evident: “Nu esti o femeie frumoasa, dar ai ceva...”

“Ceva” sa fiti voi! Evident, prea multi mi-au spus chestia asta ca sa nu cred ca e adevarat. Nu am sa pot uita niciodata cum idolul meu din liceu m-a comparat cu Monica Vitti, actrita italiana, urata dar talentata, una din partenerele lui Mastroianni. Si aveam doar 17 ani!

Ce sa mai spun acum, la 32! "A woman at 20 is like ice, at 30 she is warm and at 40 she is hot, " a spus Gina Lollobrigida, dar ea e femeie, ce stie ea? Ce stie ea despre cum gandesc, daca gandesc, sau daca pot sa spun asa, barbatii? Cunosc 2 care mi-au declarat in fata ca “tot ce e peste 20 de ani, nu mai merita atentie, nu se incadreaza in criterii, si, cu cat mai putin de atat, cu atat mai bune”. De parca vorbeau de cai, de vin sau de masini, nu de femei, (fiinte umane si ele, in ciuda numeroaselor contradictii). Lasand la o parte problemele legale. Fetelor de pe siturile de escorte nu le cere nimeni cartea de identitate.

Dar m-am saturat! M-am saturat, auzi? Sa aud „Te iubesc pentru ca esti tandra! Pentru ca ma iubesti!(asta e bestiala!). Pentru ca esti desteapta. Pentru ca ai ochi frumosi. Gata! Basta! Nu sunt facuta din bucati. Eu sunt eu si m-am saturat sa fiu iubita fragmentar. Visez inca sa intalnesc barbatul caruia sa i se inmoaie picioarele cand ma vede si care-mi spune: “Esti cea mai frumoasa femeie din lume!”

Nu e ilegal sa visezi. Barbatul acela nu exista.

Mai exista un gand care ma mangaie. Ca si femeile frumoase sunt inselate. Ca si barbatii lor se uita dupa alte femei, la fel de sau mai frumoase, pe strada, in media, in somn. Ca si norocosii cu 60-90-60 acasa nu scapa de fantezii cu stewardese hot sau secretare sexi. Ca si ei arunca priviri umede in revistele destinate...lor.

Si o sa fie mai mult decat o razbunare proprie. Va dau un exemplu. Nu stiu cum o cheama. Sa zicem Christine. Are 22 de ani, studenta, draguta foc, are un prieten de cativa ani. Apare la o emisiune la televizor despre clinica de chirurgie estetica a unui doctor din Köln. Vrea implanturi de sani, e complexata de marimea modesta a celor pe care-i poarta. Se face, sigur ca da. Intra imediat in operatie, dupa ce plateste 6000 de euro, ca atat costa in Köln, iese, dupa trei saptamani scapa de bustiera si, impreuna cu doctorul si cu echipa de filmare admira capodopera. Aproape ca lesina de fericire. Toate problemele ei au disparut acum . Are sani “adevarati”, frumosi, mari, cum si-ar dori orice barbat. Nu, pardon, orice femeie. E in extaz. Iar eu ma intreb ce e in mintea ei? A noastra! Da, o sa fie o razbunare pentru toate femeile care s-au multilat fizic de dragul admiratiei animalice a barbatilor si pentru placerea starnita de invidia psihopata a femeilor. Va fi o razbunare crunta!

De ce e important sa ai sanii mari? De ce e important sa fii atractiva barbatilor cu gusturi pervertite de reclama ultimelor decenii? De ce nu e buna celulita? Care e definitia “esteticului”? Intrebarile astea aproape ca nu am lasa sa dorm. Explicatiile alea cu : daca esti slab, esti sanatos; sanii mari implica un potential mai mare de a-ti hrani progeniturile; atractia fizica e direct legata de selectia naturala....toate astea, cum ar spune americanul, sucks. Scuze. Azi, sa fii slab inseamna sa fii anorexic, adica pe moarte. Femeile cu probleme de alimentatie, in principal anorexicele, sunt sterile. Primul semn de boala in chestia asta e disparitia ciclului. De unde sanatate? Iar implanturile care maresc sanii nu dau lapte. Si tot asa. Iar eu tocmai am vazut, de curand, Capela Sixtina. Sanatoasa femeie Eva lui Michelangello !

Am fost tentata sa vad in tiparul modern de frumusete feminina o alta conspiratie mondiala. Nu ca barbatii nu ar fi si ei din ce in ce mai preocupati de cum arata. Dar toata tevatura asta cu dietele, cu moda, stilul, par a fi facute pentru a ne tine departe de adevaratele probleme ale prezentului. Suntem atat de concentrate de nr. de centimetri si de kilograme, de cati bani trebuie sa castigam pentru a-i putea cheltui pe haine, sau tratamente de infrumusetare, incat pierdem din vedere clipa. Ne trezim batrane, obosite de lupta de a ramane tinere, fara sa ne fi putut bucura, atunci cand trebuia, de frumusetea pe care, cu disperare, ne-am dori-o astazi inapoi. Si in tot timpul asta am fost manipulati. Am cumparat tot ce ne-au sfatuit ei. Avem nevroze si depresii datorate sacrificiilor facute de dragul formei. Si cu toate astea, suntem tot nefericite.

Ei, bine, uite ca eu nu mai vreau! M-am luptat 16 ani cu foamea, cu cantarul, cu coafeza, nici pana in ziua de azi nu am gasit crema de fata care sa-mi atenueze ridurile, m-am impacat cu vergeturile, cu celulita, cu talia mea monstruoasa de 70 de centimetri, vreau sa mananc ciocolata si inghetata, sa ajung sa-mi fie dor de frunzele de salata, de morcovi si de apa plata ! Vreau sa fiu fericita ! Si relaxata ! Ca femeile din reclamele Dove. Nu mai vreau sa-mi ridic sanii pentru ca stiu ca dupa o astfel de operatie isi pierd sensibilitatea. La ce bun sa ai sani perfecti si/de artificiali, daca nu simti cand ti-i atinge iubitul tau?

Ca fetita aia de 22 de ani, care probabil ca va avea copii care vor atenta la implanturile ei imature.

Pe de alta parte, nu pot sa nu ma gandesc, care iubit? Sau la ce sani se gandeste el cand ii atinge pe ai mei? Si ma intorc de unde am plecat.

Din cauza asta am nevoie de un act de curaj. Primul pas ar fi sa ma uit in oglinda si sa spun : Nu sunt o femeie frumoasa, dar am ceva… Pe urma sa-mi spun ca ceva-ul meu ar putea sa compenseze intru-catva neajunsurile fizice. Nu, as fi lasa. M-as pacali singura. Ar trebui sa-mi spun ca sunt femeie. Normal ca sunt femeie. Pun pariu acum, cu oricine, ca, si numai pentru ca sunt femeie, pot sa seduc un barbat, fara ca el sa stie cum arat. Am facut asta, fara sa vreau. Dar sa si vreau! Da, stiu ca pot sa fac un barbat sa se indragosteasca nebuneste de mine. Poate ca asta e ceva-ul meu. (Dar mai stiu ca asta n-o sa-l impiedice sa intoarca privirea pe strada dupa femei mai frumoase, ceea ce ma enerveaza cumplit.)

Pe urma ar trebui sa rad si sa-mi spun: SI CE? Numai cand imi spune mie “Te iubesc!” simte caldura in stomac. Si nici n-o sa ameteasca facand sex cu ele asa cum ameteste cand face dragoste cu mine.

Am sa fac tot ce-mi sta in putinta sa ajung una dintre femeile “reale” Dove! Chiar daca nu va exclama nimeni “Uau!” cand o sa ma vada in reclame, eu voi fi scapat de jena de a ma privi in oglinda, voi fi sfidat cu defectele mele toata omenirea obsedata de perfectiune si sigur voi fi inceput sa simt ca am locul si rolul meu in piesa asta de teatru, loc si rol pe care nu mi le poate lua nimeni: nici cea mai tanara si mai frumoasa femeie de pe pamant si nici cel mai exigent barbat. Voi fi ajuns sa nu am nevoie ca sa fiu fericita si implinita decat de mine insami si de Alexandru, baietelul meu de 6 ani, pentru care sunt oricum cea mai frumoasa femeie din lume.