agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-07 | |
Am incercat sa caut cuvinte sa pot spune tot ceea ce se intampla cu mine.Nu am gasit ; nici cuvinte , nici semne , nici ganduri...nimic.Poate doar o lacrima , dar si aceea s-a pierdut. As fi putut sa iti spun simplu : 'Eu...' , dar nu, nici cuvintele nu mai au nici un sens.Iar atunci cand tu m-ai fi putut intelege , eu nu am putut vorbi.Iar cand te-as fi putut face sa intelegi, tu nu ma mai puteai asculta...Poate ai fi vrut sa nu afli nimic despre mine,cu toate ca stiai deja totul.As fi vrut sa incerc sa fiu altfel,dar a fost atat de confuz,de contradictoriu,de derutant,incat am disparut,m-am indepartat de tine si nu te-am mai putut privi..Iar cand m-am intors,nu mai erai tu.Ramasese din tine o amintire ce s-a spulberat in momentul cand am vrut s-o ating.Am ramas cu mana intinsa spre tine,incercand sa ating un ideal ; cu lacrimi in ochi,am realizat ca se sfarsise...pentru ca am fost prea lasa pentru a te pastra.Cu toate acestea ,am ramas acolo unde te pierdusem,cu lacrimi siroind,cu mana tremuranda,tanjind,sperand ca se va intampla ceva...Am sperat in toata neputinta mea de atunci ca cineva imi va varsa o picatura de fericire in palmele tremurande,cu degetele rasfirate pentru a putea prinde ceva ce nu exista si cu toate astea,este atat de mare,de coplesitor....Dar am incetat sa caut raspunsuri acolo unde nu mai puteam pune intrebari.M-am resemnat , continuandu-mi existenta egoista ,efemera ,singura in fata unui destin inevitabil.
E cel mai greu sa inveti sa uiti atunci cand ai putut simti odata,cand ai putut trai...cand ai putut fi OM.E si mai greu sa disimulezi,sa ascunzi umbrele in spatele luminii,cu toate ca stii ca acestea vor razbate pana la urma si iti vor intuneca universul fals.Uneori ma intreb daca aceasta este viata mea...sau poate este visul cuiva ; si ce se va intampla cand acel cineva se va trezi? Totul este o iluzie,o himera...si acestea nu pot fi atinse nicicand,nici chiar cu gandul.Iar eu...eu voi ramane aici,pe culmile universului meu,sperand,asteptand...asteptand o izbavire ce probabil nu are sa vina nicicand....
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate