Paolo Porto își începe activitatea de fotograf în anul 1980, specializându-se în dansul și teatrul contemporan. Din 1995, atenția sa se îndreaptă și către domeniul fotografiei sociale.

Studiile sale asupra mișcării îi aduc un premiu din partea World Press Photo - ediția 2003, pentru o lucrare a cărei protagonistă este dansatoarea italiană Ines Cara, de la Compagna Thor-Belgio.
Paolo Porto are la activ numeroase colaborări cu artiști naționali și internaționali (în teatru: Kemp, G. Lavia, Poli, Piera degli Esposti, Maddalena Crippa, Peter Stein, Juri Lubjmov; în dans: Pina Baush, Susanne Linke, Mikhail Baryshnikov, Dance T. of Harlem, Maya Plisetskaya, Maguy Marin, Rudra, Jose Limon D. C., No mades).
Reportajele sale l-au purtat prin toată lumea: Albania, Bosnia, Africa, S.U.A., India, Bolivia, Moldova, Transilvania.
În perioada 2001-2002, a evoluat la Milano și Veneția în cadrul unor expoziții colective, al căror obiectiv era strângerea de fonduri în favoarea copiilor aflați în dificultate.

Expoziția organizată la Gal. Simeza în decembrie 2003 ne propune doi artiști plastici: pictorița Irina Florescu și fotograful Paolo Porto. Segmentul rezervat acestuia din urmă ne dezvăluie o serie de fotografii pe tema dansului, rod al muncii sale migăloase din ultimul deceniu, în preajma unora dintre cele mai mari companii de gen ale lumii.

Lucrările lui Paolo Porto sunt un elogiu adus trupului uman în mișcare, nudului care se extinde, se deschide către spațiul neutru în care evoluează sau se repliază asupra sa
însuși, într-un persuasiv act de claustrare. Înscriindu-se în succesiunea tenebrosiștilor italieni, artistul realizează imagini în care formele umane se revelează prin accente luministice violente.
Accentul este pus pe elementul geometric și pe exacerbarea detaliului anatomic, ambele sub imperiul unei extraordinare flexibilități, într-o tentativă de abstractizare a figurativului. Corpul uman, zeus și "axis mundi", încremenește în definiții-semn, în urma procesului autocreării sale din haos, din neantul fertil al cutiei negre.
Paolo Porto este un fin observator, sensibil la ritmurile intime ale modelelor sale. În acest complex joc de linii frânte, diagonala apare ca principală linie de forță. Uneori, figura umană pare lansată pe drumul metamorfozei într-o măiastră brâncușiană; alteori, ea devine o marionetă, o minusculă gâză suspendată în golul imens monoton.

În majoritatea lor, fotografiile reprezintă personaje izolate; dar este înfățișat și cuplul sau grupul, deși într-o înlănțuire atât de fermă a siluetelor, încât pot fi luate drept alte forme singulare. Compozițional, "tablourile" sunt echilibrate, uneori apropiindu-se în mod periculos de tentația simetriei. Ispita culorii este absolut sublimată, astfel că senzualitatea ei n-are nici un cuvânt de spus. Darul vorbirii, magia limbajului rămâne exclusiv în sarcina nudului, cu năucitoarea strălucire sidefie a carnației, a epidermei sale: un simplu jet de pastă albă abia țâșnită din tub pe cartonul negru, într-un joc de-a pulsul vieții și de-a tăcerea.