A plouat pe înserat, greierii poartă cântece aproape și departe,
Broaște în lac..
Pădurea-i aproape, un cuc rătăcit se aude,
Mă trec în lumea cealaltă
Am mai pierdut o zi în era damnată
Aripile fluturelui de lumină sunt gri,
Ca ale sufletului meu, ca să știi..
Un fulger demonic peste cabana de bârne,
La opaițul bătrân citesc postume
Am încălțat opincile mamei
Călcîiele îmi ies în afară,
Ploaia căzută mi-a descarcerat menirea
Câinii scurmă neliniștiți in noapte
Maica domnului își întoarce uimită privirea
,,acum termin de mâncat
și-am să te spăl pe picioare,, îi zic
ține la sân o fotografie și-un ziar
pe care-i data paștelui și-mi spune
,,cristos a-nviat,,
o cred pe cuvânt,greierii cântă turbat
nu-mi mai aud gândurile
noaptea-i mai neagră ca mura
ies din oglindă și intru-n dulap
dau nas în nas cu moartea-bătrâna
îi spun,,mă scuzați, cred că sunt beat,
am confundat roua cu bruma
,,mai stai,, îmi zice,
sub firida luminoasă se spală la cap cu sânge de broască
cică e bine, nu vrea să mai crească,
vântul a-nceput să bată,dincolo, pe poale, în livadă, un viol organizat,
mă fac surd, poate vreo pasăre de noapte
mi-a ciugulit un neuron plăpând
vine-n grabă liniștea, peste ea , răsturnată, o căruță
pe capră vizitiul înlemnit ca o toamnă,
se-nfipsese în moarte ca o sete-n coaste
dincolo de deal se-aud soldați ce-și pun baionete,
va fi un atac pe-ndelete asupra hoților și-a bolților de cer furate-
speranțe deșarte..
întinde aripa cucuveaua,
va cânta la căpătâiul lor după ce-și va bea cafeaua
,,până dimineață mai e ,, îi strig
cucubau, cucubau, răspunde ea sfiindu-mă un pic
sting lumina de parcă aș fi zeu,
de s-ar strica mașina, îmi zic, da, mașina timpului meu
ploaia mi-a inundat ramurile copilăriei
noaptea visului meu e scurtă
va venii în curând dimineața și-mi va trânti în ochi
calvarul următoarei zile, le dau la melci pastile
în lac deodată femeile abundă
după ploaie, mai ușor se-nmoaie păcatele și gândurile
privesc după perdeaua de arbuști,
a apărut brusc luna cu repezeala cu care de mână te muști
femeile plutesc, se-aud morții cum cască
ochi-mi lăcrimează orbiți de licurici
stăpânul lumii se distrează
dar nu mă mai interesează, mi-a ruginit privirea
pe frunzele rămase, pe chipul tău pietros văd ziua
și nu mai vreau, mă simt un rod stâlcit de amintiri
m-am închinat mai devreme și am sperat în părăsiri
adoarme-te singură, în leagănul strâmb
nu mai încap și eu,
spre răsărit plapuma verde te-ascunde,
vor venii negreșit alții să te-ndure,
ațipesc sub stoluri neliniștite
rătăcirile acestor nopți îmi arată nordul
femeia punctelor mele cardinale face focul cu scrisori- a înebunit-
o ia vântul de subsuori și o reazemă de amintiri,
dincolo de vise- porți închise
în cazărmi plantoane , în cuiere haine,
în bordeluri curvele, în mâncare – viermele,
asta e noaptea de după ploaie,
cu melci,broaște, în sobă văpaie
mă amestec prin iarbă, iubirea se scurge șiroaie,
toate izvoarele se opresc în lac
femeile tac și plutesc, timpul miroase pervers
e trecut de miezul nopții , cioplesc scoarțe de vers
începutul îl știu doar netoții
sfârșitul nebunului zeu a-nceput…