Motivul pentru care nu am mai scris și publicat în ultimii ani nu a fost nici lenea și nici lipsa de idei ci altceva: nu am o “fotografie reprezentativă”. Adică autorul materialului trebuie musai să fie înfățișat cititorilor într-un pătrățel de doi pe doi cm, alb-negru sau color. De regulă zâmbind și îmbrăcat profesional. Dar de unde poză? Le-am luat la rând pe toate... sute, păstrate în format digital și cam tot atâtea pe hârtie foto în albume arhivate în ordine, pe ani și evenimente: Familie 2002, Nuntă Adrian 2004, Vacanță 2006, Aniversare 2007, Înmormântare John 2008, etc... Dar parcă pot să aleg ceva?... Grupuri grupuri... Și de fapt eu am fost fotograful făcând altora poze artistice numai bune de câștigat concursuri. În cele puține în care mă pot recunoaște, apar “neavantajos” cum remarca eufemistic un pozar meseriaș.

”Neavantajos” - înseamnă că nasul pare prea mare (doar pare?...) sau fața nu tocmai proaspăt barbierită, sau zâmbesc exact cât să mi se vada dintele din dreapta care este ceva mai la stânga. În cele trei poze mari deca-megapixelate în care zâmbesc și eu frumos gen ”păsărica", erezie: port tricouri cu inscripții pur seculare. Păi ce pastor și scriitor creștin e ăsta cu mesaje psihedelice la vedere?

Să fi purtat costum bleumarin cu cravată vișinie, cum apar pastorii de gintă latină de toate denominațiunile, pe la nunți nși serbări, în calitate oficială.... Se schimba treaba. Articolul apare măcar de dragul pozei. Sau fotografiat în sacou “sare și piper” asortat cu pantaloni micro-silon și camașă închisă pe gât à la Karl Lagarfeld. Ei da, așa ți se face imediat loc pe la sindrofii. Miroși a succes și inspiri respect maselor. Chiar și atunci când chibițarii forumurilor te comentează cu invidiură, pășești cu demnitatea sosită la pachet direct de la Lux-Mall.

Dacă îl cunoașteți pe Cosmin, cunoașteți desigur și evoluția lui văluroasă, pe plan vestimentar, precum vânturile Bărăganului... Ani de-a rândul a venit la biserică îmbrăcat în pulover gri și blugi cu genunchi în relief de ziceai că-i în permanentă saptamână de rugăciune. Apărea de regulă pe la jumătatea serviciului de închinare și stătea mai lângă ușă, șușotind cu cei din preajmă, nemulțumit cronic de prestația pastorală. După ani de frondă a ajuns să fie ales în comitetul bisericii. Imediat s-a modificat schimbarea și s-a schimbat modificarea. Blugii cu mesaj populist au fost abandonați în favoarea costumului la două randuri tip Patriciu... Spiritul de frondă a fost înlocuit cu o mină oficială în două variante: evlavios-surâzătoare și blazat-serioasă, după împrejurari. Rasfoind albumele, cum v-am spus, în căutarea ”reprezentrativului”, îl regăsesc în câteva fotografii stil semi-duhovnic ținând mâna stângă într-un fel de reverență-salut, cum faceau actorii generației de aur 1957 a Teatrului Național în piesele lui Moliere. Doar la Obama în campanie electorală, am mai văzut asemenea gesturi ample si sigure. I-am invidiat dintotdeauna prestația publică și fotogenia. Pentru că eu...

...of, of... nu am nici acum o fotografie “reprezentativă”. O poză în care să arăt mai ”june tânăr și ferice”, mai cu păr tip “părul lui/ pana corbului”, mai cu zâmbet ”bibelou de porțelan”, mai cu burtă tip “fără burtă” și mai cu aură oficială de sfânt ”nel mezzo del camino”.

Mă gandesc: oare nu tot din cauza asta Iisus nu a scris cărți, nu a trimis nici-o epistolă și nici nu a publicat vre-un articol în revistele bisericii? Isaia 53:2 ne spune că ”n-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă”. Dar chiar și cu un program piratat Adobe Photoshop ar fi putut să îmbunătățească vizibil situația. Să nu fi avut nici El măcar o singură fotografie de asta de care caut și eu? O fotografie ”reprezentativă”?