Prin sinucidere înțeleg un joc ,,de la...la...'' și nu neapărat înseamnă că reprezintă și punerea în practică aprioric. Mereu o fac teoretic, aproximativ literar estetic ori nu. Practica nu ma ajutat niciodată! ,,Sinuciderea de ocazie'' cu fiece moment prin care trec peste limitele vieții...! Jocul ideilor despre ''liniștirea neliniștilor'' are menirea de a compromite din start ideea în sine a sinuciderii și de a duce viața mai departe! Doar o ,,simplă'' formulă de a privi și altfel viața sau ceea ce trece dincolo de ea în anumite momente și conjuncturi ale acesteia. Acum cred tot mai mult în ideea sinuciderii... Și la practicarea ei, ca tratament împotriva vieții fără sens. A fi aruncat de pe ,,culmile fericirii''(E.Cioran), în prăpastia singurătății îți revelează de fapt acest act. Nu trebuie să-l cauți cu obstinație, nu trebuie să-l inventezi, el există: trebuie numai să- l întrebuințezi așa cum se cuvine:simplu! Nu exista ,,sinuciderea ideii de sinucidere'' decât în cazul folosirii excesive a acestei idei, și a nepunerii ei în practică de atâtea ori decît este necesar. De câte ori am vrut să recurg la gestul suicidal nu am reușit deât pur teoretic (am conceptualizat doar), și niciodată nu am avut în minte un firesc al acestuia. Acum e altceva... Vârsta și singurătatea mă vor ajuta să trec și la fapte, dacă nu voi reuși o restabilire și o restabilizare a iubirii pierdute. Dumnezeu va fi singurul asistent privilegiat la o asemenea punere în scenă ori la o recuperare...bezmetică. Jocul de-a sinuciderea nu îmi face bine! Teoriile nu îmi sunt salvatoare! Teoriile m-au aruncat în prăpastia singurătății, acolo de unde tot ea mă scosese. Numai iubirea ei, pusă în practică, mă mai poate readuce la viață! Sinuciderea nu e un scop în sine, nu e nici o lașitate așa cum cred unii, e o punere în practică a fugii de singurătate, a fugii de o viață de vierme. Până și viermii procreează! Omul fără dragoste e un vierme decăzut! Vreau să fiu un vierme îndumnezeit! chiar dacă un vierme...