"Totul trebuie descoperit"

E uluitor cât de săracă este viața publică în gânduri cu adevarat fecunde. Pentru a fi acceptați și "populari" coborâm adesea acolo unde ne simțim apoi, în singuratate, înstrăinați de noi înșine. "Mult prea omenescul", cum a fost numit acest standard de socializare, seamană la noi românii cu "groapa comuna" din care doar Bulă și Scaraoțchi reușesc să iasă. Spre a vinde și a ne vinde facem un rabat fără acoperire la nivelul caracterului. Evoluăm din nefericire prin "unilateralitați" ce trebuie întotdeauna depășite. Actualitatea se bazează în mod firesc pe specializari care cu cât sunt mai autentice cu atât ne propulsează dincolo de ele, spre valorile universale. Și pentru că aceasta rubrica nu are dreptul să tragă cu alice în ceștile de cafea, ne vom relaxa cu un text din Alexandru Mironecu (Talant în nisip) pe care eu unul, îl consider remarcabil: “Poate că unele ființe sunt sortite să sufere în locul altora. Există inocenți care plătesc pentru cei vinovați, pentru că aceștia nu au întotdeauna cu ce să plătească. Să nu protestezi împotriva acestei aparente nedreptăți. Ea se explică poate prin faptul că există aleși. Deci nu-i numi condamnați; ei sunt aleși. Fiecare dintre noi are vocația sa; dar nu o cunoaștem numaidecât. Ne zbatem împotriva rolului care ni s-a distribuit, am prefera un altul pe care începusem să-l și îndeplinim. Drama omului constă în a descoperi de ce s-a născut - și în a primi aceasta. Este o drama care adesea izbucnește târziu, prea târziu. Boala, cel puțin, risipește orice incertitudine. Ea îți arată că rolul tău este să înduri și să fii șters, ca și cum nu ai fi. Oamenii nu pot fi toți personajele principale ale tragediei; să consimțim a fi doar figuranți sau, cu un termen de teatru care mi-a placut foarte mult, les utilites, cei cu rolurile cele mai mărunte... (...) Crede-mă, spuse, sunt prea multe lucruri care scapă raționamentelor prea strâmte. Adevărul, iată, este ca raza aceasta de soare: poți s-o închizi în mâinile tale? Și care din cuvintele tale ar putea să o definească exact? Sunt un fiu respectos al Bisericii, dar nu voi înceta să-mi pun întrebări. Credința nu mă dispensează de cautare. Dimpotrivă! Cel mai înspăimântător lucru este să fii bien pensant, adică să repeți o lecție din interes, din convențioalism, din lașitate sau din teamă, sau pentru că nu-ți dai seama că este o lecție. Nu trebuie să știi nimic pe dinafară. Totul trebuie descoperit.” Aș fi continuat, pentru că întotdeauna ar fi multe de spus, dar, după aceste considerații prefer să deschid în tăcere ferestrele necuvântului.

Coffee Break an 2007 nr. 17